Summit inteligenţă artificială – India găzduieşte întâlnirea a peste 20 de lideri mondiali despre viitorul AI

Summitul privind Impactul Inteligenţei Artificiale (AI) începe luni la New Delhi, unde se aşteaptă sosirea a peste 20 de lideri mondiali, printre care preşedintele francez Emmanuel Macron şi preşedintele Braziliei, Luiz Inacio Lula da Silva, relatează EFE.
AGERPRES - lun, 16 feb. 2026, 08:16
Summit inteligenţă artificială - India găzduieşte întâlnirea a peste 20 de lideri mondiali despre viitorul AI

„Începând de astăzi, India găzduieşte Summitul privind Impactul AI la Bharat Mandapam din Delhi. Le urez un bun venit călduros liderilor mondiali, căpitanilor industriei, inovatorilor, factorilor de decizie, cercetătorilor şi pasionaţilor de tehnologie din întreaga lume la acest summit”, a declarat prim-ministrul Indiei, Narendra Modi, într-o postare pe X luni.

India urmăreşte să îşi valorifice leadershipul asupra aşa-numitului Sud Global în cadrul acestui eveniment care se va desfăşura până vineri şi prin care îşi propune să mute axa guvernanţei tehnologice de la securitate către democratizare, scrie Agerpres.

Printre liderii care vor ajunge în aceste zile la summit se află numeroşi înalţi oficiali europeni, printre care prim-miniştrii Finlandei, Spaniei, Greciei, Croaţiei şi Olandei. Vor participa, de asemenea, preşedinţii Estoniei, Elveţiei, Serbiei şi Slovaciei, precum şi prinţul moştenitor al Liechtensteinului.

Mobilizarea diplomatică include, de asemenea, şefi de guvern din Bhutan, Kazahstan, Mauritius şi preşedintele Sri Lankăi. Vor fi prezenţi, de asemenea, prinţului moştenitor din Abu Dhabi şi vicepreşedinţi din Bolivia, Guyana şi Seychelles.

Acestor lideri politici li se vor adăuga delegaţii ministeriale din 45 de ţări şi secretarul general al ONU pentru a discuta despre viitorul tehnologic.

De asemenea, summitul va aduce la aceeaşi masă elita din lumea afacerilor, CEO-ul Google, Sundar Pichai, şi fondatorul Microsoft, Bill Gates, care şi-a confirmat deja sosirea în India luni.

Organizatorii indieni au structurat conferinţa în jurul a şapte axe sau „chakre tematice” pentru a aborda AI ca un bun social şi un instrument de creştere economică.

Capitala New Delhi fost complet securizată pentru inaugurarea summitului, autorităţile desfăşurând o operaţiune masivă de securitate care aminteşte de cea cu ocazia G20, cu peste 10.000 de agenţi de poliţie şi forţe paramilitare care păzesc oraşul şi restricţii drastice de trafic.

După ediţiile din Regatul Unit, Coreea de Sud şi Franţa, este pentru prima dată când discuţiile consacrate viitorului inteligenţei artificiale se vor desfăşura într-o ţară cu o economie emergentă, având o agendă axată pe decalajul digital.

 

Te-ar mai putea interesa și
Fiscul francez a găsit lipsă 271 de milioane de euro în dosarul „Panama Papers”, bani care trebuie recuperați
Fiscul francez a găsit lipsă 271 de milioane de euro în dosarul „Panama Papers”, bani care trebuie recuperați
Fiscul francez a anunţat vineri că o diferenţă de 271 de milioane de euro trebuie să fie recuperată în procedurile referitoare la dosarul "Panama Papers", la aproape zece ani după......
Autostrada Transilvania: Interes mare pentru lotul cu cel mai lung tunel de autostradă din România. 11 oferte pentru supervizarea lucrărilor
Autostrada Transilvania: Interes mare pentru lotul cu cel mai lung tunel de autostradă din România. 11 oferte pentru supervizarea ...
Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) a primit 11 oferte pentru supervizarea lucrărilor ...
BRD și Universitatea Babeş-Bolyai din Cluj-Napoca au inaugurat un nou BRD Hub dedicat educației
BRD și Universitatea Babeş-Bolyai din Cluj-Napoca au inaugurat un nou BRD Hub dedicat educației
BRD Groupe Societe Generale, în parteneriat cu Universitatea Babeş-Bolyai din Cluj-Napoca (UBB) prin Facultatea de Ştiinţe ...
Secretarul general al NATO Mark Rutte va merge la Washington pentru a se întâlni cu Trump, după criticile foarte dure la adresa organizației lansate de președintele american
Secretarul general al NATO Mark Rutte va merge la Washington pentru a se întâlni cu Trump, după criticile foarte dure ...
Secretarul general al NATO Mark Rutte se va deplasa la Washington între 8 şi 12 aprilie pentru a se întâlni cu preşedintele ...