INEDIT Wizz Air lansează o nouă platformă de unde pot fi cumpărate bilete de avion. De data aceasta, pe segmente

Compania aeriană Wizz Air vrea să păstreze pasagerii în rețea și le oferă acum celor care au nevoie de mai multe segmente de zbor posibilitatea de a le achiziționa într-o singură tranzacție.
Andrada Ghira - lun, 16 feb. 2026, 18:13
INEDIT Wizz Air lansează o nouă platformă de unde pot fi cumpărate bilete de avion. De data aceasta, pe segmente

Wizz Air a lansat o nouă platformă digitală dezvoltată în parteneriat cu furnizorul de tehnologie pentru turism Dohop, care permite pasagerilor să rezerve călătorii compuse din mai multe segmente de zbor, într-o singură tranzacție.

Noua platformă, Wizz Link, se adresează pasagerilor care combină mai multe segmente atunci când călătoresc. De exemplu, de la Londra la Budapesta și mai apoi către Abu Dhabi.

În prezent, pasagerii trebuie să caute manual fiecare segment, să compare orarele, să verifice regulile privind bagajele și condițiile tarifare și să achiziționeze bilete în tranzacții separate.

Compania spune că aceștia pierd până la cinci ore înainte de o călătorie pentru a-și gestiona rezervările, iar de cele mai multe ori, pasagerii aleg agregatoare de zboruri unde mai multe companii aeriene concurează pentru aceeași rezervare.

CITEȘTE ȘI Wizz Air a transportat 14,5 milioane de pasageri către și dinspre România în 2025

Acum se pot rezerva zboruri cu transfer independent și pot fi accesate aproape 8.000 de combinații noi de destinații la plecare și sosire prin wizzlink.wizzair.com, inclusiv puncte de legătură importante precum Budapesta, Roma, Londra, București, Varșovia și Tirana.

„Pasagerii pot efectua călătorii cu mai multe segmente printr-o singură achiziție, extinzând astfel aria de acoperire și flexibilitatea călătoriilor cu Wizz Air. Acest lucru ajută compania aeriană să păstreze clienții în ecosistemul WIZZ, să crească valoarea medie a rezervărilor și loialitatea, permițând în același timp pasagerilor să achiziționeze locuri, îmbarcare cu prioritate, mâncare și alte servicii suplimentare pentru toate segmentele de zbor, totul într-o singură tranzacție”, potrivit comunicatului companiei.

Te-ar mai putea interesa și
FOTO Pasajul Basarab: Mâine se deschide circulația pe sensul Titulescu – Grozăvești
FOTO Pasajul Basarab: Mâine se deschide circulația pe sensul Titulescu – Grozăvești
Primăria Municipiului București (PMB) anunță joi seara că vineri va fi deschisă circulația pe sensul Bd. Titulescu – Șos. Grozăvești al Pasajului Basarab....
Insolvența STB: Instanţa a respins cererea deoarece lipseau numele salariaţilor – Ciucu
Insolvența STB: Instanţa a respins cererea deoarece lipseau numele salariaţilor – Ciucu
Primarul general al Capitalei, Ciprian Ciucu, anunţă că Tribunalul a respins cererea de intrare în insolvenţă depusă ...
Legea salarizării: Cum arată cea mai recentă variantă. Valoarea de referinţă pornește de la 4.000 de lei, fiind mai mică decât în proiectul iniţial – surse News.ro
Legea salarizării: Cum arată cea mai recentă variantă. Valoarea de referinţă pornește de la 4.000 de lei, fiind mai ...
Ultima formă a proiectului legii salarizării stabileşte valoarea de referinţă privind salarizarea personalului plătit ...
CNAS selectează directori generali pentru 20 de case de asigurări de sănătate
CNAS selectează directori generali pentru 20 de case de asigurări de sănătate
Casa Naţională de Asigurări de Sănătate organizează concurs pentru ocuparea posturilor vacante de director general ...