BCR finanțează cu 42,5 milioane euro proiectul de energie regenerabilă din România de 190 MW controlat de compania norvegiană Scatec

Banca Comercială Română (BCR) acordă o finanțare de 42,5 milioane de euro pentru dezvoltarea unuia dintre cele mai mari proiecte de energie solară din România, care include trei parcuri fotovoltaice cu o capacitate totală instalată de 190MW, informează instituția financiară prin intermediul unui comunica transmis către Economica.net.
Economica.net - lun, 16 feb. 2026, 18:36
BCR finanțează cu 42,5 milioane euro proiectul de energie regenerabilă din România de 190 MW controlat de compania norvegiană Scatec

BCR acționează ca principal partener bancar local, asigurând implementarea investiției în România atât printr-o finanțare pe termen lung de 17,3 milioane de euro, dar și printr-o facilitate TVA și o facilitate de linie de credit, destinate susținerii etapei de construcție.

Portofoliul este deținut în proporție de 65% de dezvoltatorul norvegian de energie regenerabilă Scatec ASA și 35% de furnizorul turc de servicii de inginerie Defic Globe Enerji A.Ş., care va furniza servicii de inginerie, achiziții și construcție (Engineering, Procurement and Construction – EPC), în timp ce Scatec va asigura serviciile de operare, mentenanță și asset management.

Pachetul total de finanțare se ridică la aproximativ 121 de milioane de euro și este asigurat de un consorțiu de bănci format din BCR, Banca Europeană de Investiții (BEI), care a acordat o finanțare de 34 de milioane de euro, și Banca Europeană pentru Reconstrucție și Dezvoltare (BERD). Odată agreată structura de finanțare vor începe lucrările de construcție, iar utilizarea comercială este estimat să înceapă în a doua jumătate din 2027.

„BCR este principalul partener pentru proiectele de energie dezvoltate în România, iar finanțarea parcurilor fotovoltaice Dobrun și Sadova joacă un rol important în consolidarea securității energetice, cu beneficii directe pentru populație și comunități. Ne bucurăm că expertiza noastră în structurarea finanțărilor complexe, alături de colaborarea strânsă cu partenerii instituționali BEI și BERD, susțin dezvoltarea unei infrastructuri energetice reziliente și creșterea competitivității economiei”, a declarat Manuela Trisnevschi (foto), Head of Energy and Utilities, BCR.

Investiția este structurată printr-un mix de finanțare de tip project finance non-recourse și capital propriu și reflectă încrederea instituțiilor financiare în stabilitatea cadrului de sprijin pentru energia regenerabilă în România.

Portofoliul include trei parcuri fotovoltaice amplasate în județele Dolj și Olt, în regiunea Oltenia, și se numără printre cele mai mari investiții în energie solară în România, dintre cele care există până în prezent. Odată finalizat proiectul, cele trei unități vor putea produce energie electrică pentru alimentarea a peste 160.000 de gospodării anual.

Două dintre cele trei parcuri beneficiază de contracte pentru diferență (CfD) pe o perioadă de 15 ani, obținute în cadrul primei licitații CfD organizate de statul român, cu finanțare din Fondul de Modernizare al Uniunii Europene și administrate de Opcom. Contractele acoperă aproximativ două treimi din producția estimată, restul energiei urmând să fie valorificată pe piața angro.

Investiția contribuie direct la atingerea obiectivelor naționale ale României în domeniul energiei și climei, inclusiv ținta ca energia regenerabilă să depășească 38% din consumul final până în 2030, și sprijină obiectivele Uniunii Europene privind decarbonizarea și securitatea energetică.

Prin susținerea dezvoltării de infrastructură energetică la scară, acest proiect consolidează independența energetică regională, sprijină dezvoltarea economică a României și accelerează tranziția țării către o economie cu emisii reduse de carbon.

Băncile au fost asistate în această tranzacție de Clifford Chance, în calitate de consultant juridic.

Echipa transfrontalieră Clifford Chance care a oferit consultanță băncilor cu privire la aspectele legate de finanțare și due diligence a fost condusă de o echipă de bază formată din Partener Andreea Șișman și Partener Anna Thwaites, Gabriel Toma (Counsel), Adelina Seserman (Senior Associate), Carmen Buzenche (Senior Associate), Diana Borcean (Senior Associate), Georgiana Cupaș (avocat) și Jeffrey Arthur (Associate).

Partener Andreea Șișman spune: „Am fost încântați să lucrăm cu echipele BEI, BERD și BCR – trei instituții financiare de renume cu care colaborăm adesea în tranzacții importante din domeniul energiei regenerabile. A fost, de asemenea, o ocazie excelentă de a colabora cu Scatec la prima lor investiție pe piața dinamică din România, o investiție care beneficiază de experiența lor globală, profesionalismul și angajamentul față de tranziția energetică.”

Partener Anna Thwaites adaugă: „Suntem mândri că am oferit consultanță BEI, BERD și BCR în cadrul acestei tranzacții strategice de finanțare, care va contribui la dezvoltarea cu succes a primului proiect Scatec și, respectiv, a celui mai recent proiect DEFIC Globe în domeniul energiei regenerabile din România. Acest pas reflectă angajamentul profund al consorțiului de finanțare față de piața energiei regenerabile din România și se bazează pe activitatea noastră anterioară de consultanță oferită creditorilor și sponsorilor, pentru a furniza noi capacități de generare ecologică pentru regiune. Felicităm toate părțile implicate”.

 

Te-ar mai putea interesa și
Cele mai importante șase state membre UE doresc accelerarea integrării pieței de capital
Cele mai importante șase state membre UE doresc accelerarea integrării pieței de capital
Germania şi alte cinci state membre ale Uniunii Europene intenţionează să se mişte într-un ritm mai rapid în problemele politice cheie, inclusiv modul de armonizare a normelor pieţei de......
Rămasă fără țiței rusesc, MOL a cerut guvernului ungar să elibereze petrol din rezerva strategică a țării
Rămasă fără țiței rusesc, MOL a cerut guvernului ungar să elibereze petrol din rezerva strategică a țării
Compania energetică ungară MOL a anunţat luni că a contactat Guvernul de la Budapesta pentru a iniţia punerea în circulaţie ...
Gigantul german de transport maritim Hapag-Lloyd preia rivalul israelian Zim pentru 4,2 miliarde de dolari
Gigantul german de transport maritim Hapag-Lloyd preia rivalul israelian Zim pentru 4,2 miliarde de dolari
Grupul german de transport maritim Hapag-Lloyd AG a semnat un acord privind achiziţionarea rivalului israelian Zim pentru ...
Croația a respins solicitările Ungariei și Slovaciei de a permite tranzitul de petrol rusesc prin conducta Adria
Croația a respins solicitările Ungariei și Slovaciei de a permite tranzitul de petrol rusesc prin conducta Adria
Ministrul croat al Economiei, Ante Susnjar (foto), a respins luni o solicitare adresată cu o zi înainte de ministrul de ...