Bogdan Ivan: Barajul Vidraru e depăşit 30 de ani faţă de termenul normal de utilizare. Intervenţiile au fost făcute cu respectarea tuturor prevederilor legale

Barajul Vidraru este depăşit 30 de ani faţă de termenul normal de utilizare, iar intervenţiile începute în cursul anului trecut au fost făcute cu respectarea tuturor prevederilor legale, a declarat, luni, în plenul Parlamentului, la "Ora Guvernului", ministrul Energiei, Bogdan Ivan.
AGERPRES - lun, 16 feb. 2026, 18:51
Bogdan Ivan: Barajul Vidraru e depăşit 30 de ani faţă de termenul normal de utilizare. Intervenţiile au fost făcute cu respectarea tuturor prevederilor legale

„Cred că e foarte simplu să cauţi explicaţii după 35 de ani în care intervenţiile majore asupra unor sisteme extrem de importante în toată ţara asta, de la termoficare la energie, la baraje, trebuiau să fie făcute cu mult timp înainte. Barajul Vidraru e depăşit 30 de ani faţă de termenul normal de utilizare, iar aceste intervenţii care au fost începute în cursul anului trecut au fost făcute cu respectarea tuturor prevederilor legale. Nu am venit aici să ţin partea unora sau altora. Am venit ca să arăt cu documente foarte clare când a început tot acest lucru, cine ce a făcut, pentru că e cel mai simplu să arăţi cu degetul atunci când nu ştii prea bine cu ce se mănâncă un lucru (…) În 2016, pe 22 iunie, Hidroelectrica începe legal demersurile şi informează Aquaterm despre această situaţie.

Avem primul aviz pe 22 iunie 2016 şi avizul Primăriei. Pe 14 iulie, adresă ANAR prin care confirmă toate aceste date că sunt îndeplinite, toate condiţiile legale, pentru a începe studiile tehnice pentru modernizarea acumulării Vidraru. În anul 2018 aviz şi autorizaţie de construcţie, anul 2019 Romsilva vine şi ea cu un aviz, evident, ţinând cont foarte mult şi de moluştele de acolo şi de păstrarea florei şi faunei mai departe”, a spus Ivan.

Potrivit ministrului, au urmat avizul Gărzii Forestiere, pe data de 20 noiembrie 2019, avizul Aquaterm pe 5 martie 2021, iar pe 31 martie 2022 aviz din partea Administraţiei Naţionale „Apele Române” (ANAR), cu toată documentaţia aferentă.

„În 2025, se aprobă programul de golire, iar începând cu ianuarie 2025 au loc cel puţin şapte întâlniri tehnice între toate entităţile implicate în acest subiect pentru a valida volumele de apă, pregătire pentru a nu ajunge într-o situaţie deficitară. Din punct de vedere practic, în urma acordurilor de la toate entităţile şi a trei întâlniri succesive pe care le-am convocat, după întâmplarea nefericită de la Paltinu, pentru că nu vreau să se repete acelaşi lucru, am ajuns în situaţia în care s-au pus de acord toate autorităţile locale, împreună cu Hidroelectrica, pentru evacuarea unui debit mult mai mic decât cel cuprins în autorizaţii, şi anume de la 60 metri cubi la 25 metri cubi pe secundă.

Între timp, a fost preluat un alt canal, canalul Oeşti, pentru decantare naturală şi s-a asigurat volum suplimentar de până la 5 milioane metri cubi de apă pentru a asigura tot ce înseamnă alimentarea cu apă menajeră în aval. (…) Cred că ar trebui să vorbim mai mult despre maturitate. (…) Să cauţi să foloseşti un subiect politic împotriva cuiva doar pentru că e din PSD, fără să aibă o legătură intrinsecă cu acest subiect, chiar mi se pare o lipsă crasă de maturitate”, a afirmat Bogdan Ivan.

În data de 9 februarie 2026, un mesaj Ro-Alert privind prezenţa bacteriei Clostridium perfringers în apa din reţeaua de distribuţie a fost transmis în zona Curtea de Argeş.

Luni, 16 februarie, Direcţia de Sănătate Publică (DSP) a anunţat că nu a mai identificat bacterii în apa din reţeaua care deserveşte Municipiul Curtea de Argeş şi comunele limitrofe, însă turbiditatea şi concentraţiile de fier şi clor rămân peste limitele admise.

Probele de apă au fost prelevate în data de 13 februarie din mai multe puncte de consum – Primăria Curtea de Argeş, Spitalul Municipal şi patru unităţi de învăţământ.

DSP Argeş reaminteşte că autorităţile locale pun la dispoziţia populaţiei rezervoare cu apă potabilă, existând şi două surse publice alternative de apă potabilă – izvor Pod Progresul şi forajul din curtea Mănăstirii Curtea de Argeş. De asemenea, Spitalul Municipal este în continuare aprovizionat cu apă adusă de pompieri de la Mioveni, fiind întreruptă aprovizionarea de la reţeaua publică.

Comitetul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă (CJSU) Argeş a decis, la începutul săptămânii trecute, instituirea stării de alertă pentru 30 de zile în municipiul Curtea de Argeş, după depistarea bacteriei Clostridium perfringers în apa din reţeaua de distribuţie.

Prefectul judeţului Argeş, Ioana Făcăleaţă, a precizat atunci că a fost adoptată şi o hotărâre a Comitetului Local pentru Situaţii de Urgenţă Curtea de Argeş prin care autorităţile locale, în urma unei evaluări realizate împreună cu o societate autorizată, au întocmit un plan pentru reluarea în siguranţă a furnizării apei potabile şi au solicitat fonduri de urgenţă de la Guvern pentru lucrările şi investiţiile necesare.

DSP Argeş anunţase anterior că prezenţa bacteriei Clostridium perfringers a fost detectată în probe de apă recoltate pe 6 februarie din trei puncte de consum din municipiul Curtea de Argeş.

Ca urmare a creşterii turbidităţii, în contextul deversărilor controlate din lacul de acumulare Vidraru, apa furnizată prin reţeaua de distribuţie care deserveşte municipiul Curtea de Argeş şi comunele Valea Danului, Valea Iaşului şi Băiculeşti, cu o populaţie totală de circa 40.000 de locuitori, nu mai este potabilă de la începutul lunii noiembrie 2025.

Societatea Aquaterm a informat, încă din data de 10 noiembrie 2025, faptul că turbiditatea apei brute din canalul de la Oeşti, unde sunt situate prizele de apă, a fost cu mult mai mare decât capacitatea de filtrare a Staţiei de tratare de la Cerbureni.

Hidroelectrica a efectuat, în ultimele luni, o serie de deversări controlate din acumularea Vidraru de pe râul Argeş, necesare pentru asigurarea condiţiilor tehnice de efectuare a lucrărilor de retehnologizare a amenajării hidroenergetice.

Ministrul Energiei, Bogdan Ivan, participă, luni, în Parlament, la dezbaterile politice „Ora Guvernului”, la solicitarea Grupului parlamentar al USR. În cadrul discuţiilor este solicitată prezentarea planului de măsuri şi acţiuni concrete pe care ministerul de resort, împreună cu Hidroelectrica – responsabilă de administrarea amenajării hidroenergetice Vidraru, le-a luat pentru a preîntâmpina apariţia crizei lipsei apei potabile.

Te-ar mai putea interesa și
Brașovenii de la Allview au terminat parcul fotovoltaic de 46 MW din Ialomița care va ajunge la Petrom
Brașovenii de la Allview au terminat parcul fotovoltaic de 46 MW din Ialomița care va ajunge la Petrom
Allview Energy a anunțat finalizarea unui parc fotovoltaic pentru care a semnat contractul EPC în toamna lui 2024 și a început lucrările acum 10 luni....
Sorin Grindeanu face marele anunț. Salariații din trei domenii au scăpat de tăierea veniturilor cu 10%
Sorin Grindeanu face marele anunț. Salariații din trei domenii au scăpat de tăierea veniturilor cu 10%
Preşedintele PSD, Sorin Grindeanu, a declarat luni că partidele din coaliţia de guvernare au acceptat ca veniturile din ...
Grupul de consultanță și training Ascendis a încheiat anul 2025 cu venituri record de 13,3 milioane de euro
Grupul de consultanță și training Ascendis a încheiat anul 2025 cu venituri record de 13,3 milioane de euro
Grupul Ascendis, liderul pieței de training și consultanță în domeniul dezvoltării profesionale din România, anunță ...
AFIR a publica ghidul de accesarea pentru finanțarea perdelelor de protecție. Suma alocată este de 11, 7 milioane de euro
AFIR a publica ghidul de accesarea pentru finanțarea perdelelor de protecție. Suma alocată este de 11, 7 milioane de euro
Ghidul solicitantului pentru intervenţia DR-19 Investiţii neproductive la nivel de fermă din cadrul Planului Strategic ...