Comoara ascunsă a lui Darius Vâlcov e scoasă la licitaţie. O lucrare de Picasso şi un tablouri de Grigorescu – printre piesele prezentate

O parte dintre tablourile confiscate de la fostul ministru al Finanţelor Darius Vâlcov, între care un desen unic de Pablo Picasso, dar şi două lucrări semnificative de Nicolae Grigorescu, dedicate temei "carelor cu boi", vor fi scoase la licitaţie marţi, anunţă Artmark.
AGERPRES - mar, 17 feb. 2026, 08:02
Comoara ascunsă a lui Darius Vâlcov e scoasă la licitaţie. O lucrare de Picasso şi un tablouri de Grigorescu - printre piesele prezentate

Valorificarea are loc în cadrul procedurii de executare silită iniţiate de ANAF Craiova, pentru recuperarea unor prejudicii stabilite prin hotărâre penală definitivă, scrie Agerpres.

Lucrările au fost achiziţionate, de-a lungul timpului, în licitaţii autohtone de artă şi internaţionale, inclusiv ale celebrelor case Sotheby’s şi Christie’s Londra ori Artcurial Paris, precizează Artmark.

„Unul dintre accentele licitaţiei, cu preţul de pornire de 8.000 de euro, îl constituie o lucrare de Pablo Picasso, „Scenă de coridă” (1959), realizată în tuş pe hârtie, semnată, datată şi dedicată „para el amigo Chaprate” („pentru prietenul meu Chaprate” – unul dintre fotografii artistului). Este prima lucrare de Picasso (care nu este un multiplu, de tipul gravurii ori serigrafiei) scoasă vreodată la licitaţie în România”, precizează Artmark.

Licitaţia include şi o pictură semnată de Victor Brauner, „La relation” (din 1952), un ulei din perioada de maturitate a artistului, provenind din colecţii succesive (din Europa şi SUA), cu solid cv expoziţional şi de licitaţii majore (în Franţa şi Marea Britanie). Opera, de mari dimensiuni, are un preţ de pornire de 50.000 de euro.

În licitaţie se regăsesc două schiţe rare, de circulaţie internaţională, inspirate de Trilogia Orfică a lui Jean Cocteau, unul dintre cei mai influenţi artişti ai secolului XX – „Femeia-leu” şi „Studiu pentru Orfeu” (1956), ambele cu un preţ de pornire de 500 de euro.

Vor fi licitate şi două pânze importante ale lui Nicolae Grigorescu – „Car cu boi, pe cale de dimineaţă” (ce porneşte de la preţul de 40.000 de euro) şi „Car cu boi, la asfinţit” (preţ de pornire de 50.000 de euro) – ultima extrem de rară, prin tratarea nocturnă a temei sale predilecte.

Artmark precizează că, potrivit legislaţiei fiscale şi legii speciale a patrimoniului cultural, valorificarea silită a bunurilor culturale mobile nu se realizează direct de ANAF, ci exclusiv prin intermediul unui operator cultural autorizat de Ministerul Culturii, în cadrul unei licitaţii comerciale obişnuite. Achiziţia acestor opere nu este supusă unui regim juridic diferit faţă de orice altă licitaţie de artă, publicul fiind invitat să vizioneze expoziţia dedicată şi să participe la licitaţie, în sală sau online, în condiţii egale de transparenţă şi acces.

În prezent, Vâlcov se află în închisoare după condamnarea în Dosarul ‘Tablourilor’.

Te-ar mai putea interesa și
Alexandru Nazare: Am cerut la ECOFIN mai mult capital pentru companiile româneşti şi reguli europene care să funcţioneze pentru pieţele în curs de dezvoltare
Alexandru Nazare: Am cerut la ECOFIN mai mult capital pentru companiile româneşti şi reguli europene care să funcţioneze ...
România a solicitat, în cadrul reuniunii ECOFIN, ca integrarea pieţelor europene de capital să faciliteze accesul companiilor româneşti la finanţare şi să ţină cont de particularităţile......
Președintele palestinian Mahmoud Abbas amână până pe 11 septembrie 2027 desfășurarea alegerilor legislative și prezidențiale
Președintele palestinian Mahmoud Abbas amână până pe 11 septembrie 2027 desfășurarea alegerilor legislative și prezidențiale
Preşedintele Autorității Naționale Palestiniene Mahmoud Abbas a decretat sâmbătă că alegerile prezidenţiale şi ...
Republica Moldova îşi va modifica legislaţia pentru a produce drone militare, anunță preşedintele Parlamentului Igor Grosu
Republica Moldova îşi va modifica legislaţia pentru a produce drone militare, anunță preşedintele Parlamentului Igor ...
Guvernul pro-european al Republicii Moldovq intenţionează să facă demersuri pentru modificarea legislaţiei, astfel încât ...
Rezultate supriză în urma unui control la ANM. Instituția a cumpărat haine, genţi și parfumuri, inclusiv un sutien de 1.000 de lei bucata. Diana Buzoianu cere demisii și anunță că va sesiza Parchetul
Rezultate supriză în urma unui control la ANM. Instituția a cumpărat haine, genţi și parfumuri, inclusiv un sutien ...
Ministrul interimar al Mediului Diana Buzoianu a prezentat astăzi rezultatele surprinzătoare ale unui control realizat ...