Întâlnire importantă între Nicușor Dan şi liderii coaliției de guvernare

Administraţia Prezidenţială a anunţat că întâlnirea este programată la ora 15:00, la Palatul Cotroceni.
AGERPRES - mar, 17 feb. 2026, 08:45
Întâlnire importantă între Nicușor Dan şi liderii coaliției de guvernare

Întâlnirea şefului statului cu liderii coaliţiei de guvernare are loc la o zi după ce aceştia au stabilit mai multe măsuri bugetare, scrie Agerpres.

Reforma administraţiei publice şi pachetul de relansare economică au fost finalizate şi vor fi adoptate prin ordonanţă de urgenţă imediat după încheierea avizării, cu câteva amendamente care privesc instituţiile din sistemul de apărare, ordine publică, siguranţă naţională, educaţie, sănătate şi cultură, după cum au stabilit luni liderii celor patru partide ale coaliţiei de guvernare şi ai grupului minorităţilor naţionale.

Potrivit unei informări transmise la finalul şedinţei, liderii coaliţiei de guvernare au luat luni o serie de decizii aplicabile în perioada imediat următoare.

Astfel, reforma administraţiei centrale şi locale şi pachetul de relansare economică „au fost finalizate şi vor fi adoptate prin ordonanţă de urgenţă a Guvernului imediat după încheierea avizării, în formele deja convenite, cu câteva amendamente care privesc instituţiile din sistemul de apărare, ordine publică, siguranţă naţională, educaţie, sănătate şi cultură, care vor realiza economiile prin metode ce vor fi stabilite conform specificului domeniului”.

„Principiul reconfirmat este că reducerile cheltuielilor salariale realizate de ministere în anul 2025 vor fi luate în calculul reducerii totale de 10%”, se arată în informare.

Totodată, în privinţa taxelor şi impozitelor locale, coaliţia a decis „să se lucreze pe câteva propuneri de modificări care privesc situaţia creată în urma aplicării cotelor de supraimpozitare, situaţia clădirilor mai vechi de 50 de ani şi persoanele cu dizabilităţi”.

De asemenea, a fost creat un grup de lucru care va propune soluţiile finale.

Luni seara, într-o emisiune la România TV, preşedintele PSD, Sorin Grindeanu, a declarat că a cerut în coaliţia de guvernare să se facă o prezentare a liniilor directoare cu privire la anumite decizii de politică externă.

„Am cerut în coaliţie – şi toată lumea a fost de acord – să se vină cu un raport sau cu o prezentare, că nu vreau să spun că cer raportul miniştilor, că nu sunt prim-ministru, pe anumite decizii de politică externă. Am avut în ultimele luni câteva decizii la care coaliţia nu a fost parte, pornind de la Mercosur, continuând cu SAFE. (…) Înţeleg că zilele viitoare va mai fi un summit la Washington, pe energie. Foarte bine! Doar că astea sunt lucruri care angajează România pe foarte mulţi ani de acum înainte şi ar fi bine ca românii să ştie la ce se înhamă”, a spus Grindeanu.

Preşedintele Nicuşor Dan va participa joi la prima reuniune a Consiliului pentru Pace, care este organizată, la Washington, de preşedintele american Donald Trump.

„România va avea calitate de observator şi voi reafirma sprijinul nostru ferm pentru eforturile internaţionale de pace şi deschiderea de a participa la procesul de reconstrucţie din Fâşia Gaza. Decizia de a fi prezent la aceste discuţii are la bază susţinerea procesului diplomatic consacrat prin rezoluţia adoptată în luna noiembrie de Consiliul de Securitate al ONU, iniţiată de Statele Unite ale Americii. România a susţinut permanent necesitatea identificării unei soluţii care să ducă la încheierea conflictului şi a acordat sprijin populaţiei civile din Fâşia Gaza, în special prin operaţiuni de evacuare medicală de urgenţă”, a transmis şeful statului român, într-un mesaj postat duminică pe Facebook.

Te-ar mai putea interesa și
Primarul Ciprian Ciucu majorează de zece ori chiria pentru 4.000 de „locuințele convenabile” din București
Primarul Ciprian Ciucu majorează de zece ori chiria pentru 4.000 de „locuințele convenabile” din București
Primarul Bucureștiului, Ciprian Ciucu a anunțat că va majora de zece ori chiriile pentru apartamentele administrate de Administrația Fondului Imobiliar (AFI), care nu au mai fost actualizate de......
RECORD: Datoria guvernamentală a urcat la 60,2% din PIB, în noiembrie 2025, cel mai înalt nivel din ultimii 20 de ani – date Ministerul Finanţelor
RECORD: Datoria guvernamentală a urcat la 60,2% din PIB, în noiembrie 2025, cel mai înalt nivel din ultimii 20 de ani ...
Datoria administraţiei publice (datoria guvernamentală) a urcat, în noiembrie 2025, până la 1.121 miliarde lei, de la ...
Arma UE pentru a relansa industria Europei în „războiul” cu SUA şi China – „Oţelul verde”
Arma UE pentru a relansa industria Europei în „războiul” cu SUA şi China – „Oţelul verde”
Uniunea Europeană va pune aşa-numitul "oţel verde" în centrul eforturilor sale pentru a relansa industria continentului, ...
Încep noi negocieri pentru pace în Ucraina. Întâlnire la Geneva cu reprezentanţii americani, ruşi şi ucraineni
Încep noi negocieri pentru pace în Ucraina. Întâlnire la Geneva cu reprezentanţii americani, ruşi şi ucraineni
Negociatorii ruşi, ucraineni şi americani urmează să înceapă marţi o nouă rundă de discuţii la Geneva pentru a ...