Cum va funcţiona Consiliul pentru Pace înfiinţat de Trump – Ce spune președintele SUA despre colaborarea cu ONU

Preşedintele Statelor Unite, Donald Trump, a declarat luni că Consiliul pentru Pace pe care l-a creat pentru a rezolva conflicte va colabora cu ONU "în unele cazuri" şi a reiterat că acesta va merge "dincolo de Gaza", concentrându-se pe "pacea în întreaga lume", informează EFE.
AGERPRES - mar, 17 feb. 2026, 10:21
Cum va funcţiona Consiliul pentru Pace înfiinţat de Trump - Ce spune președintele SUA despre colaborarea cu ONU

Duminică, Trump a anunţat că ţările membre ale Consiliului pentru Pace vor aloca peste cinci miliarde de dolari pentru „iniţiative umanitare şi de reconstrucţie” în Fâşia Gaza devastată de război, urmând ca anunţul să fie făcut în mod oficial la prima reuniune a Consiliul pentru Pace care va avea loc pe 19 februarie la Washington, scrie Agerpres.

Întrebat luni despre această primă reuniune la bordul avionului prezidenţial, preşedintele Donald Trump a declarat că „toţi liderii mondiali pun sume mari de bani” şi a dezvăluit că vor lucra „împreună cu Naţiunile Unite”, în pofida criticilor sale la adresa organizaţiei internaţionale.

Preşedintele american a afirmat că ONU „este acolo” şi a susţinut că „are un mare potenţial” pe care nu l-a folosit în întregime, dar crede că „poate ajuta puţin”.

„Avem însă cei mai buni lideri ai lumii care se alătură Consiliului pentru Pace şi o vom face împreună cu, în unele cazuri, Naţiunile Unite, şi vom vedea dacă reuşim să facem ca Naţiunile Unite să colaboreze”, a mai declarat Trump.

Anunţul oficial al donaţiilor va avea loc în cadrul primei întâlniri a organizaţiei înfiinţată şi prezidată de liderul american şi va fi găzduită de Institutul pentru Pace din Washington, recent redenumit Institutul pentru Pace Donald J. Trump.

Reuniunea de constituire a Consiliului pentru Pace a avut loc la Davos, în ianuarie. Cel puţin 35 de şefi de stat şi de guvern din mai multe ţări, printre care Israel, Argentina, Arabia Saudită şi Egipt au acceptat să facă parte, în timp ce state precum Franţa, Spania şi Suedia au refuzat.

Te-ar mai putea interesa și
Câți bani imi dai ca să sting lumina? ANRE a aprobat regulamentul pentru serviciul de flexibilitate a consumului
Câți bani imi dai ca să sting lumina? ANRE a aprobat regulamentul pentru serviciul de flexibilitate a consumului
ANRE a aprobat Regulamentul privind serviciul de flexibilitate a consumului: consumatorii pot fi plătiți pentru a-și reduce voluntar consumul de energie, potrivit unui comunicat al instituției....
Ministerul Finanţelor: Datoria publică ar urma să ajungă la 61,8% din PIB în 2026, 63,3% în 2027 şi 63,9% în 2028, înainte de intrarea treptată pe o traiectorie descendentă
Ministerul Finanţelor: Datoria publică ar urma să ajungă la 61,8% din PIB în 2026, 63,3% în 2027 şi 63,9% în 2028, ...
Ministerul Finanţelor a prezentat Guvernului o informare cu privire la datele statistice publicate de Eurostat în data ...
Putin admite că atacurile ucrainene în Rusia produc pagube, dar susţine că nu ar fi grave
Putin admite că atacurile ucrainene în Rusia produc pagube, dar susţine că nu ar fi grave
Preşedintele rus Vladimir Putin a recunoscut miercuri că atacurile ucrainene cu drone în adâncimea Rusiei provoacă pagube, ...
Polonia reduce taxele pentru persoanele fizice și le crește pentru marile companii
Polonia reduce taxele pentru persoanele fizice și le crește pentru marile companii
Polonia intenţionează să modifice sistemul de impozitare a veniturilor persoanelor fizice, o mişcare despre care prim-ministrul ...