Rafinăria Petrobrazi – OMV Petrom a finalizat o investiţie de 20 milioane de euro pentru sisteme avansate de tratare a apelor uzate

OMV Petrom anunţă finalizarea unor noi lucrări de modernizare la rafinăria Petrobrazi, investiţia în valoare de 20 de milioane de euro fiind pentru sisteme avansate de tratare a apelor uzate.
AGERPRES - mar, 17 feb. 2026, 12:00
Rafinăria Petrobrazi - OMV Petrom a finalizat o investiţie de 20 milioane de euro pentru sisteme avansate de tratare a apelor uzate

„Investim constant la Petrobrazi în tehnologii moderne pentru a reduce impactul asupra mediului şi a creşte eficienţa operaţională. Aceste noi proiecte din instalaţia de tratare a apelor uzate reflectă determinarea noastră de a opera responsabil şi de a investi în tehnologii care protejează mediul şi susţin viitorul sectorului energetic al României”, a declarat Radu Căprău, membru al Directoratului OMV Petrom, responsabil pentru Rafinare şi Marketing, într-un comunicat de presă.

Potrivit companiei, în cadrul acestui proiect s-au acoperit bazinele existente şi s-au montat sisteme moderne de captare şi tratare a gazelor din apele reziduale.

„Aceste lucrări fac parte dintr-un amplu program de modernizare a rafinăriei Petrobrazi. OMV Petrom a investit peste două miliarde euro din 2005 până în prezent pentru a moderniza instalaţiile, a îmbunătăţi eficienţa energetică şi a pregăti tranziţia către combustibili cu emisii reduse de carbon.În prezent, compania derulează un nou proiect major, în valoare de aproximativ 750 de milioane de euro, pentru construirea unei unităţi de producţie de combustibili sustenabili (SAF/HVO), care va include şi o componentă de hidrogen verde”, se arată în comunicat.

OMV Petrom este cel mai mare producător integrat de energie din Europa de Sud-Est, cu o producţie anuală de ţiţei şi gaze la nivel de grup de aproximativ 38 milioane bep, în 2025, scrie Agerpres.

Grupul este prezent în România şi în ţările învecinate prin intermediul a aproximativ 780 de benzinării, sub două branduri – OMV şi Petrom, fiind totodată listat la Bursa de Valori Bucureşti cu 28,1% din acţiuni liber tranzacţionabile.

La sfârşitul anului 2025, acţionarii români deţineau circa 45% dintre acţiuni, din care statul român deţinea 20,7%, iar 24,4% fondurile de pensii din România, precum şi de alte persoane fizice şi entităţi juridice româneşti. OMV Aktiengesellschaft deţinea 51,2% din acţiunile OMV Petrom, iar restul de 3,7% erau deţinute de alţi investitori străini.

Te-ar mai putea interesa și
Câtă ciocolată vinde Leonidas în România: 60 de tone într-un an si 3 mil. euro. România, cea mai mare piață externă după zona BeNeFraLux
Câtă ciocolată vinde Leonidas în România: 60 de tone într-un an si 3 mil. euro. România, cea mai mare piață externă ...
Leonidas a vândut aproximativ 60 de tone de ciocolată în România în 2025 și a înregistrat o cifră de afaceri de circa 3 milioane de euro, piața locală devenind cea mai mare piață de......
Cum va implementa Uber mașinile autonome în Europa. Directorul regional explică la București ce se va întâmpla cu șoferii
Cum va implementa Uber mașinile autonome în Europa. Directorul regional explică la București ce se va întâmpla cu șoferii
Uber pregătește introducerea mașinilor autonome în Europa într-un sistem în care acestea vor circula în paralel cu ...
Cât ajută acum bateriile sistemul energetic din România în vârful de consum de seară. Cifre oficiale și un record
Cât ajută acum bateriile sistemul energetic din România în vârful de consum de seară. Cifre oficiale și un record
Deși încă este redusă în raport cu necesitățile sistemului energetic național, capacitate de stocare a energiei electrice ...
Fără excepţii la plata CASS schimbă radical finanţarea în sistem: excedent de 1,7 miliarde lei după 6 ani de deficit, cele mai mici subvenţii primite din 2020 încoace – analiză exclusivă
Fără excepţii la plata CASS schimbă radical finanţarea în sistem: excedent de 1,7 miliarde lei după 6 ani de deficit, ...
Fondul Naţional Unic de Asigurări Sociale de Sănătate (FNUASS), din care e finanţat în mare parte sistemul asigurărilor ...