Şanse mici de „decolare” pentru cea mai mare economie din UE, în 2026. „Cu frâna de mână trasă, nu vom ieşi din vale” – Cum văd patronii din Germania evoluţia PIB

Economia germană are şanse mici să decoleze în 2026, după trei ani dificili, din cauza incertitudinilor geopolitice, a costurilor de producţie ridicate şi a cererii interne slabe, a anunţat marţi Camera de Comerţ şi Industrie a Germanei (DIHK), transmite AFP. "Cu frâna de mână trasă, nu vom ieşi din vale", a declarat şeful patronatelor.
AGERPRES - mar, 17 feb. 2026, 12:57
Şanse mici de

Economia germană nu va decola în 2026„, a afirmat DIHK, pe baza unui sondaj realizat la începutul acestui an în rândul a 26.000 de companii germane din toate sectoarele. Sondajul a arătat că doar un sfert dintre companiile chestionate şi-au evaluat situaţia ca fiind bună, într-un climat politic intern nefavorabil actualului guvern.

DIHK mizează o creştere economică de 1% în 2026, în principal din cauza efectelor calendaristice, în timp ce guvernul german şi-a revizuit prognoza de creştere de la 1,3%, până la 1%, prima economie a Europei fiind impulsionată de cheltuieli publice pentru infrastructură şi apărare.

„Este prea puţin; concurenţii noştri sunt mai dinamici”, a declarat directorul DIHK, Helena Melnikov. „O economie globală în creştere şi cheltuieli publice mai mari, de exemplu pentru securitate şi apărare, oferă unor domenii un uşor impuls. Dar, în general, se simte prea puţin din acest lucru”, a precizat Melnikov. Potrivit acesteia, din 2019 şi până în prezent, economia globală a crescut cu 19%, economia SUA cu 15%, iar cea a Italiei cu 6%. „Doar în Germania am bătut pasul pe loc după 2019, cu 0,2%”, a spus Melnikov.

La doar 10 luni de la preluarea mandatului de cancelarul de către conservatorul Friedrich Merz, doar 22% dintre germani cred că acesta face o treabă mai bună decât predecesorul său social-democrat, Olaf Scholz, potrivit unui sondaj publicat marţi de cotidianul german Bild. Mediul de afaceri, în specia sectorul industrial, este nemulţumit de politicile guvernului de coaliţie format din conservatorii de la CDU/CSU şi social-democraţii (SPD).

În pofida reformelor anunţate de guvern, perspectivele sunt doar puţin mai optimiste decât erau în toamnă„, a explicat marţi DIHK. Motivul, pentru aproape şase din zece companii, este cererea internă slabă şi factori structurali precum creşterea costurilor forţei de muncă, politicile economice incerte şi, într-o măsură mai mică, preţurile ridicate la energie şi materii prime (48%).

Planurile de investiţii ale companiilor germane au rămas modeste. Doar 23% dintre firme intenţionează să îşi mărească investiţiile, în timp ce 31% intenţionează să reducă investiţiile. De asemenea, companiile germane rămân prudente în ceea ce priveşte angajările: un sfert dintre companii se aşteaptă ca numărul de angajaţi să scadă, în timp ce doar 12% intenţionează să îşi mărească personalul.

„Cu frâna de mână trasă, nu vom ieşi din vale”, a spus Melnikov, îndemnând la reforme mai rapide pentru reducerea birocraţiei şi reducerea costurilor cu forţa de muncă şi energia.

Te-ar mai putea interesa și
Grecia, sub Cod roșu de incendii. Temperaturile ajung la 42 de grade, iar valul de căldură se intensifică
Grecia, sub Cod roșu de incendii. Temperaturile ajung la 42 de grade, iar valul de căldură se intensifică
Attica și alte unsprezece regiuni din Grecia au fost plasate luni sub alertă „Cod Roșu”, din cauza riscului semnificativ de incendii de vegetație, scrie Greek Reporter, citat de Mediafax.ro.......
Miruță, despre Uzina Mecanică Sadu: Avem două linii moderne care produc muniție NATO / US Ballistics a oferit 1,4 milioane euro avans
Miruță, despre Uzina Mecanică Sadu: Avem două linii moderne care produc muniție NATO / US Ballistics a oferit 1,4 milioane ...
Ministrul interimar al Apărării, Radu Miruță, a declarat, în direct la DC News, că la uzina mecanică Sadu există ...
Nemulţumiri privind legea salarizării: Federaţia CulturMedia începe strângerea de semnături pentru greva generală
Nemulţumiri privind legea salarizării: Federaţia CulturMedia începe strângerea de semnături pentru greva generală
Federaţia Naţională a Sindicatelor din Cultură şi Presă CulturMedia a anunţat luni că începe, în regim de urgenţă, ...
Zelenski solicită UE plata în avans a unor tranşe din asistenţa financiară oferită Ucrainei pentru apărare
Zelenski solicită UE plata în avans a unor tranşe din asistenţa financiară oferită Ucrainei pentru apărare
Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a sugerat luni în faţa mai multor lideri europeni ca o parte din împrumutul ...