Ce se întâmplă cu preţurile în 2026 şi 2027 – BNR a revizuit în creştere, la 3,9%, prognoza de inflaţie pentru finalul acestui an

Banca Naţională a României (BNR) a revizuit în creştere, la 3,9%, de la 3,7% anterior, prognoza de inflaţie pentru finalul anului 2026 şi anticipează că aceasta va ajunge la 2,7% la sfârşitul lui 2027, potrivit datelor prezentate miercuri de guvernatorul BNR, Mugur Isărescu.
AGERPRES - mie, 18 feb. 2026, 15:16
Ce se întâmplă cu preţurile în 2026 şi 2027 - BNR a revizuit în creştere, la 3,9%, prognoza de inflaţie pentru finalul acestui an

„Aceasta este prognoza. Ce ne arată? În primul rând, iar menţionez faptul că avem aşa o uşoară creştere a liniei roşii în trimestrul II, din preţurile la gaze. Nu ştim în ce măsură sau care va fi pachetul de măsuri pe care îl va adopta Guvernul. Ştim, a spus şi premierul, a spus şi ministrul energiei: „Pregătim un program foarte tare”, dar noi respectăm principiul pe care l-am spus: introducem în prognoză numai ceea ce este oficial sub forma unui document legal aprobat. Şi atunci, dacă se prelungeşte plafonarea la gaze, probabil că se suprapune curba roşie peste cea albastră. Şi urmează, hai să folosesc şi eu un cuvânt care am văzut că place, dar îl folosesc în sens pozitiv, urmează o prăbuşire, o prăbuşire a inflaţiei. Se duce pur şi simplu, în câteva luni, spre 3%, de la 9%. Este o corecţie. Şi legat de ce am spus înainte, nu este ceva de neexplicat pentru că prognoza noastră este că inflaţia lunară în perioada următoare va urma aceeaşi traiectorie, 0,3%, 0,4% pe lună, ceea ce înseamnă în jur de 4% anual. Şi ajungem la 3% şi intrăm spre sfârşitul anului şi începutul anului următor în marja de fluctuaţie”, a declarat Mugur Isărescu, într-o conferinţă de presă.

Acesta a făcut referire şi la remarca „ratării ţintei de inflaţie” de către banca centrală, scrie Agerpres.

„Mai apare o remarcă pe care am sesizat-o. Este corectă. Banca Naţională de patru ani a ratat ţinta de inflaţie. Păi de patru ani, dacă ar fi vorba de inflaţie, şi inflaţia din zona euro a fost mai mare decât prognoza, nu? În 2022, în 2023. Şi hai să nu subestimăm prin ce a trecut această ţară. Adică ţara noastră, că nu vorbesc despre altă ţară. Am avut o pandemie cu toate măsurile care au fost, război la graniţă cu toate consecinţele, criză energetică cu impact major asupra preţurilor. Şi la noi, în plus faţă de alte ţări, un an electoral prelungit. De fapt a fost mai mult decât un an. A fost aproape un an jumate. Şi practic o criză politică. De-aia nu ne mai trebuie încă una. Să fim atenţi!”, a transmis Isărescu.

Guvernatorul Băncii Naţionale a României a susţinut miercuri o conferinţă de presă pentru prezentarea noului Raport trimestrial asupra inflaţiei.

Te-ar mai putea interesa și
Plan  european pentru blackout. Vei mai putea plăti cu cardul în caz de pană de curent? Șeful Mastercard dă răspunsul
Plan european pentru blackout. Vei mai putea plăti cu cardul în caz de pană de curent? Șeful Mastercard dă răspunsul
Există un plan european în caz de blackout, inclusiv în ceea ce privește plățile cu cardul. În actualele condiții tensionate care au provocat o criză energetică, astfel de măsuri nu sunt......
Nouă baterie de mari dimensiuni, foarte aproape de conectarea la rețea: 254 MWh la Scornicești, cu investor polonezii de la R.Power și constructori românii de la Parapet
Nouă baterie de mari dimensiuni, foarte aproape de conectarea la rețea: 254 MWh la Scornicești, cu investor polonezii ...
Producătorul Independent de Energie (IPP) R.Power se apropie de finalizarea primului său proiect BESS (sistem de stocare ...
Ce spune FMI despre investițiile masive în inteligenţa artificială
Ce spune FMI despre investițiile masive în inteligenţa artificială
Investiţiile puternice în infrastructura de inteligenţă artificială (AI) menţin creşterea economică globală la un ...
Criză Audi – Marca gigantului german Volkswagen e pe roşu
Criză Audi – Marca gigantului german Volkswagen e pe roşu
Producătorul auto german Audi a livrat clienţilor cu aproape 20% mai puţine autovehicule în trimestrul al treilea al ...