Coreea de Sud – Fostul preşedinte Yoon Suk Yeol, condamnat la închisoare pe viaţă pentru legea marţială instituită în 2024

Fostul preşedinte sud-coreean Yoon Suk Yeol a fost condamnat joi la închisoare pe viaţă pentru scurta sa instaurare a legii marţiale la sfârşitul anului 2024, relatează AFP şi Yonhap.
AGERPRES - J, 19 feb. 2026, 09:45
Coreea de Sud - Fostul preşedinte Yoon Suk Yeol, condamnat la închisoare pe viaţă pentru legea marţială instituită în 2024

„Îl condamnăm pe Yoon la închisoare pe viaţă” pentru că a condus o insurecţie, a declarat judecătorul Ji Gwi-yeon de la Tribunalul Districtual Central din Seul, citind verdictul.

Fostul lider conservator a scăpat astfel de pedeapsa cu moartea, cerută de acuzare, scrie Agerpres.

Într-un discurs surpriză în seara zilei de 3 decembrie 2024, Yoon Suk Yeol a decretat legea marţială şi a ordonat armatei să ia cu asalt Adunarea Naţională.

Cu toate acestea, un număr suficient de membri ai parlamentului au reuşit să se strecoare în clădirea legislativului, înconjurată de soldaţi, şi să adopte o rezoluţie împotriva acestei tentative de acaparare a puterii, forţându-l pe preşedintele de atunci să dea înapoi.

Regimul civil a fost în cele din urmă suspendat doar pentru şase ore, dar această tentativă de acaparare a puterii a declanşat o criză politică profundă şi prelungită în ţară.

Yoon, care a apărut în faţa instanţei din arest, fusese deja destituit în aprilie pentru aceste fapte.

Instanţa, care l-a găsit vinovat şi pe fostul ministru al Apărării Kim Yong-hyun, urmează să pronunţe sentinţe şi împotriva celorlalţi inculpaţi din dosar în zilele următoare.

 

Te-ar mai putea interesa și
Campanie masivă de phishing: DNSC avertizează că o nouă metodă de fraudă vizează posesorii de mașini
Campanie masivă de phishing: DNSC avertizează că o nouă metodă de fraudă vizează posesorii de mașini
Șoferii din România care utilizează servicii de mobilitate urbană sunt ținta unei noi campanii de atacuri cibernetice de tip phishing, desfășurată prin intermediul mesajelor de text.......
BVB a pierdut peste 6,81 miliarde de lei din capitalizare. Cele mai importante scăderi – Christian ’76 Tour, Sinteza și Bucur SA
BVB a pierdut peste 6,81 miliarde de lei din capitalizare. Cele mai importante scăderi – Christian ’76 Tour, ...
Bursa de Valori Bucureşti (BVB) a pierdut, în această săptămână, peste 6,81 miliarde de lei la capitalizare (-1%), ...
Șeful Uber dezvăluie cifrele din România: câți șoferi și câți clienți folosesc aplicația de ride sharing
Șeful Uber dezvăluie cifrele din România: câți șoferi și câți clienți folosesc aplicația de ride sharing
Unu din trei români a efectuat o cursă cu Uber, iar în total au fost efectuate 280 de milioane de curse de la lansarea ...
Sprijinul pentru meşteşuguri trebuie să însemne mai mult decât păstrarea unor tradiţii, consideră ministrul Economiei
Sprijinul pentru meşteşuguri trebuie să însemne mai mult decât păstrarea unor tradiţii, consideră ministrul Economiei
Sprijinul pentru meşteşuguri trebuie să însemne mai mult decât păstrarea unor tradiţii, iar produsele româneşti ...