Iarna revine cu episodul 2: ninsori, polei, viscol şi ger – Cum va fi vremea începând de vineri (prognoza ANM)

Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis, joi, o nouă informare de precipitaţii în general moderate cantitativ, polei, strat de zăpadă, intensificări ale vântului, viscol şi vreme rece, valabilă în întreaga ţară începând de vineri dimineaţa.
AGERPRES - J, 19 feb. 2026, 10:51
Iarna revine cu episodul 2: ninsori, polei, viscol şi ger - Cum va fi vremea începând de vineri (prognoza ANM)

Conform prognozei de specialitate, în intervalul 20 februarie, ora 2:00 – 22 februarie, ora 10:00, aria precipitaţiilor se va extinde dinspre regiunile vestice şi va cuprinde majoritatea zonelor, scrie Agerpres.

În Banat şi Crişana vor fi mai ales ploi, iar în Moldova şi la munte va ninge. În restul teritoriului vor fi precipitaţii mixte, însă în seara zilei de vineri (20 februarie) şi în noaptea de vineri spre sâmbătă (20/21 februarie) vor predomina ninsorile.

Local, cantităţile de apă vor fi de 10 – 15 l/mp şi izolat de peste 20 – 25 l/mp. Pe spaţii mici se va forma polei sau gheţuş şi se va depune strat de zăpadă cu grosimi în medie de 5 – 15 cm.

Pe parcursul zilei de vineri, vântul va avea intensificări temporare în regiunile vestice şi la munte, apoi începând cu orele amiezii şi până sâmbătă seara (21 februarie) şi în cele estice şi sud-estice. Vor fi viteze, în general, de 40 – 55 km/h, iar la altitudini mari rafalele vor atinge 70 – 90 km/h. Temporar, va fi viscol şi vizibilitate redusă.

Tot vineri, vremea va fi rece în Moldova şi în nord-estul Munteniei, astfel încât temperaturile maxime se vor încadra între -3 şi 2 grade.

Sâmbătă (21 februarie) se va răci în cea mai mare parte a ţării, iar temperaturile maxime se vor situa între -6 şi 4 grade. Minimele termice se vor situa în general între -12 şi -2 grade şi va fi ger îndeosebi în nordul Moldovei.

Te-ar mai putea interesa și
Guvernanța AI, de la obligație de conformitate la avantaj strategic pentru bănci
Guvernanța AI, de la obligație de conformitate la avantaj strategic pentru bănci
Inteligența artificială (AI) devine treptat parte din activitatea curentă a băncilor. În acest context, guvernanța AI poate deveni nu doar o cerință de conformitate, ci un factor care......
Situația de criză de pe piața carburanților ar putea fi prelungită până la 31 martie 2027. Se va plafona și marja rafinăriilor românești dar și marja importatorilor – proiect în Parlament
Situația de criză de pe piața carburanților ar putea fi prelungită până la 31 martie 2027. Se va plafona și marja ...
Situația actuală de criză pe piața țițeiului și a produselor petroliere ar urma să fie prelungită până la 31 martie ...
Alertă roşie în Marea Neagră – Situaţia a devenit gravă, anunţă Ursula von der Leyen
Alertă roşie în Marea Neagră – Situaţia a devenit gravă, anunţă Ursula von der Leyen
Atacurile asupra navelor civile sunt inacceptabile, a declarat marţi preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, ...
Criza apei în SUA. Infrastructura învechită şi legile privind poluarea şi schimbările climatice provoacă probleme la facturi şi aprovizionarea cu apă pentru americani
Criza apei în SUA. Infrastructura învechită şi legile privind poluarea şi schimbările climatice provoacă probleme ...
Apa devine tot mai scumpă pentru familiile americane, pe măsură ce infrastructura învechită, reglementările privind ...