Mesajul lui Bolojan după întâlnirea cu minerii, sindicatele din energie şi Complexul Energetic Oltenia

Prim-ministrul Ilie Bolojan a discutat joi, la Palatul Victoria, cu o delegaţie a sindicatelor din domeniul energiei cu privire la problemele semnalate de angajaţi şi soluţiile pentru rezolvarea acestora.
AGERPRES - J, 19 feb. 2026, 16:04
Mesajul lui Bolojan după întâlnirea cu minerii, sindicatele din energie şi Complexul Energetic Oltenia

Potrivit unui comunicat al Guvernului, premierul a arătat că „solicitările de derogare de la prevederile aprobate anul trecut pentru toate companiile de stat pot fi acceptate numai în cazul celor care adoptă măsuri pentru creşterea eficienţei şi reducerea ajutoarelor de stat cerute ministerelor tutelare”.

„Un Memorandum care să clarifice toate aspectele urmează să fie discutat în şedinţa de Guvern de săptămâna viitoare”, se arată în comunicatul citat de Agerpres.

La întâlnire au participat, alături de prim-ministru, din partea Guvernului, vicepremierul Marian Neacşu şi ministrul Energiei, Bogdan Ivan.

De asemenea, a participat preşedintele directoratului Societăţii Complexul Energetic Oltenia S.A., Dan Plaveti.

Din partea sindicatelor au participat preşedintele Federaţiei Naţionale Mine Energie, Dumitru Pîrvulescu, vicepreşedinţii Federaţiei Naţionale Mine Energie Cristian Rădaru şi Ionescu Gelă, precum şi preşedintele Sindicatului Energia Rovinari, Constantin Mândrescu.

Minerii şi energeticienii membri ai sindicatelor asociate Federaţiei Naţionale Mine Energie au organizat joi un miting de protest în faţa Guvernului, ca urmare a problemelor cu care se confruntă.

Potrivit unui comunicat al Federaţiei, printre motivele mitingului de protest se numără încălcarea contractelor individuale de muncă ale salariaţilor din Societatea Complexul Energetic Oltenia SA prin neacordarea voucherelor de vacanţă şi a tichetelor de masă (care se acordă salariaţilor ce lucrează în condiţii grele, periculoase, vătămătoare.

De asemenea, aceştia acuză lipsa protecţiei sociale pentru 2.000 de salariaţi cu CIM (contract individual de muncă) pe perioadă determinată din Societatea Complexul Energetic Oltenia.

O altă problemă menţionată de sindicalişti vizează modificarea Ordonanţei de urgenţă nr. 69/2019 pentru aplicarea unor măsuri de protecţie socială acordate persoanelor disponibilizate prin concedieri colective ca urmare a aplicării programului de decarbonare şi de închidere a minelor în perioada 2019-2032, respectiv stabilirea perioadei de acordare a venitului de completare de până la 48 de luni pentru personalul afectat de închiderea capacităţilor energetice pe bază de cărbune.

Te-ar mai putea interesa și
Celebrul autoturism Citroen 2CV revine într-o versiune electrică, anunță Stellantis
Celebrul autoturism Citroen 2CV revine într-o versiune electrică, anunță Stellantis
Celebrul model 2CV al mărcii franceze Citroen, care nu a mai fost fabricat din 1990, va reveni într-o versiune electrică, a anunţat joi, Xavier Chardon, directorul general de la Citroen, la o......
Parisul respinge o posibilă intervenție a NATO în Strâmtoarea Ormuz
Parisul respinge o posibilă intervenție a NATO în Strâmtoarea Ormuz
Franţa a respins joi orice eventuală intervenţie a NATO pentru deblocarea Strâmtorii Ormuz, întrucât regiunea Orientului ...
Amazon România a revenit pe profit în 2025, după trei ani de pierderi
Amazon România a revenit pe profit în 2025, după trei ani de pierderi
Amazon Development Center (Romania) S.R.L. a încheiat anul 2025 cu o cifră de afaceri de 713 milioane de lei și un profit ...
BMW iX3 a acâștigat concursul Best Electric Car din România, ediția 2026
BMW iX3 a acâștigat concursul Best Electric Car din România, ediția 2026
Competiția Best Electric Car, cel mai important eveniment dedicat electromobilității din România, a ajuns la ediția ...