Dragoș Pîslaru: Începând din 2017 salariile demnitarilor nu au mai crescut. Diana Buzoianu: Sunt mulți funcționari publici care au salarii peste cel al ministrului

Ministrul Investiţiilor şi Proiectelor Europene, Dragoş Pîslaru, a afirmat, joi, că din 2017 nu a mai avut nicio modificare, nicio indexare a salariilor demnitarilor, precizând că veniturile sale nu cuprind niciun stimulent şi nici spor de fonduri europene.
AGERPRES - J, 19 feb. 2026, 17:16
Dragoș Pîslaru: Începând din 2017 salariile demnitarilor nu au mai crescut. Diana Buzoianu: Sunt mulți funcționari publici care au salarii peste cel al ministrului

Ministrul Mediului, Diana Buzoianu, a afirmat, la rândul său, că în ministerul pe care îl conduce există numeroşi funcţionari publici care au mult peste salariul ministrului.

„Familia noastră ocupaţională, într-un gest care este destul de interesant de analizat, uşor populist, aş spune, din 2017, nu a mai avut nicio modificare, nicio indexare – salariile demnitarilor. Deci, practic, ce e foarte interesant de ştiut este că ministrul Fondurilor Europene nu are nici stimulent şi nici spor de fonduri europene, ca să fiu foarte explicit. Consilierii de cabinet au, cred că în toate cazurile, cele mai mici salarii. (…) Eu am salariul de 12.300 de lei, ceva de genul acesta”, a precizat Pîslaru, după şedinţa de Guvern, întrebat dacă i-a scăzut, faţă de anul trecut, salariul de ministru.

Diana Buzoianu a menţionat, la rândul său, că salariul său este pe aceeaşi legislaţie cu aceea a ministrului Pîslaru, adăugând că există numeroşi funcţionari publici care au mult peste salariul ministrului.

„E aceeaşi legislaţie care ne reglementează pe toţi. Dar, doar ca să înţelegem cumva absurditatea acestei situaţii, în România, de fapt, vorbesc la Ministerul Mediului, că aici ştiu, există numeroşi funcţionari publici care au mult peste salariul ministrului Mediului şi nu doar din cadrul ministerului, ci din o grămadă din autorităţile din subordine. (…) Nu o să începem acum să zicem cu nume şi prenume cine are salarii mai mari, dar sunt absolut publice, pentru că până recent erau publice declaraţiile de avere, deci se poate vedea foarte clar care sunt posturile din instituţii care acumulează mii şi mii de euro în fiecare lună pentru salarii”, a menţionat Buzoianu.

Cei doi miniştri au fost întrebaţi cum s-a ajuns la această situaţie.

„Problema este că, în 2016, am fost chiar ministrul Muncii şi am lucrat la o legislaţie de salarizare care scotea toate aceste lucruri complet în afara posibilităţii de a se fi întâmplat. Din păcate, după aceea, pe legea salarizării a fost făcută prima mare breşă, administraţia locală a ieşit din legea salarizării, după cum vă aduceţi aminte, şi după care au fost făcute ferfeniţă, practic, familiile ocupaţionale şi grilele de salarizare prin decizii politice care au fost luate de guvernele subsecvente”, a explicat Dragoş Pîslaru.

El a menţionat că noua lege a salarizării unitare, ca jalon în PNRR, trebuie promulgată până pe 31 august.

„Speranţa noastră este ca aceste inechităţi să fie corectate în mod gradual, prin implementarea legii începând cu acest an. (…) Vestea bună e că această reformă face parte din angajamentele României la PNRR. Am încercat doar să vă oferim împreună imaginea decalajului de salarizare între zona de agenţii şi nu numai, inclusiv din grila salarială pe funcţionari publici centrali şi locali, de altfel, faţă de grila de demnitari. Şi asta este ceva ce cred că puteţi verifica foarte uşor comparând grilele din legea salarizării”, a transmis ministrul Pîslaru.

Diana Buzoianu a completat că a avut alte priorităţi şi nu a verificat salariile din minister, dar este nevoie de o reglementare la nivel naţional.

„La Ministerul Mediului am avut circa cel puţin 100 de alte priorităţi înainte de a mă ocupa să văd dacă oamenii aveau salariu mai mare ca mine cum să fac să le tai. Eu cred că soluţia nu este punctuală cu fiecare om în parte, cred că trebuie să vină o soluţie naţională, generală, care să rezolve toată această problemă, pentru că, înainte de a-mi ocupa resursele necesare pentru a rezolva fiecare caz în parte, ar trebui să mă uit pe 500 de funcţionari, care este salariul lor, de unde vine, cum vine, ce trebuie, în loc să ne ocupăm punctual de aceste cazuri, avem nevoie de o soluţie la nivel naţional, generală, care să rezolve această problemă”, a explicat Buzoianu.

Te-ar mai putea interesa și
Digi încetinește în Spania, chiar înainte de listarea la bursă. Concurența contraatacă cu oferte agresive
Digi încetinește în Spania, chiar înainte de listarea la bursă. Concurența contraatacă cu oferte agresive
Digi este pe cale să se listeze în Spania, într-un moment în care principalul motor al expansiunii sale pe piața locală începe să dea primele semne de încetinire. Operatorul român rămâne......
Tridentul Maserati, sărbătorit de companie, la centenar, prin modernizări ale modelelor GranTurismo, GranCabrio și Grecale
Tridentul Maserati, sărbătorit de companie, la centenar, prin modernizări ale modelelor GranTurismo, GranCabrio și Grecale
În anul în care se împlinesc 100 de ani de la apariția emblematicului Trident al mărcii Maserati, producătorul din ...
Proprietarii ParkLake din București dau lovitura anului: sunt favoriți în preluarea imperiului imobiliar din Spania al miliardarului român care a adus conceptul de mall în Europa
Proprietarii ParkLake din București dau lovitura anului: sunt favoriți în preluarea imperiului imobiliar din Spania al ...
Mai multe malluri deținute de La Sociedad General Inmobiliaria de España, companie fondată de Robert Balkany, cel care ...
EXCLUSIV Gigantul olandez  NN are planuri mari în România: Vrea să angajeze aproape 4.000 de oameni în 5 ani, printr-un broker din Slovacia. Lista brokerilor români, cu milioane de clienți de asigurări și mii de angajați,  pe care vrea să îi cumpere
EXCLUSIV Gigantul olandez NN are planuri mari în România: Vrea să angajeze aproape 4.000 de oameni în 5 ani, printr-un ...
Finportal, un intermediar de asigurări și credite din Slovacia controlat de gigantul olandez NN, caută să cumpere cel ...