Surpriză din Ucraina. Exporturile militare ar putea ajunge la câteva miliarde de dolari în 2026

Ucraina ar putea exporta în acest an produse şi servicii militare în valoare de câteva miliarde de dolari, după ce a autorizat primele sale vânzări în străinătate de la debutul războiului şi are în vedere introducerea unei taxe pe aceste exporturi, a declarat un înalt oficial ucrainean în domeniul apărării pentru Reuters.
AGERPRES - vin, 20 feb. 2026, 09:30
Surpriză din Ucraina. Exporturile militare ar putea ajunge la câteva miliarde de dolari în 2026

La începutul acestei luni, comisia de stat care este responsabilă de emiterea autorizaţiilor necesare a aprobat majoritatea celor 40 de cereri venite de la producătorii din sectorul apărării pentru exporturi de materiale şi servicii militare, a declarat Davyd Aloian, secretar adjunct la Consiliul Naţional de Securitate şi Apărare al Ucrainei.

Ucraina a oprit exporturile de arme după debutul invaziei ruseşti, în luna februarie 2022, şi s-a bazat puternic pe livrările de arme ale ţărilor partenere pentru a se apăra împotriva forţelor ruseşti. În acelaşi timp, Kievul a investit resurse în dezvoltarea industriei sale de armament, în special drone şi rachete. Valorificându-şi vasta experienţă dobândită pe câmpul de luptă, Ucraina a înregistrat în ultimii ani un boom al tehnologiei de apărare, scrie Agerpres.

Întrebat despre potenţialul de export pentru acest an, Aloian a menţionat: „ţinând cont de produsele gata fabricate, piesele de schimb, componentele şi serviciile care pot fi furnizate, acesta se ridică la câteva miliarde de dolari”. Per total, potenţialul este „semnificativ mai mare” decât exporturile de dinainte de război, a spus Aloian.

Cu toate acestea, Aloian, care este membru al comisiei care autorizează exporturile, a minimalizat posibilitatea unui boom imediat al exporturilor pentru producătorii şi dezvoltatorii de arme din Ucraina. Nevoile militare ale Ucrainei trebuie să fie pe primul loc, a precizat Aloian, pe măsură ce trupele ruseşti avansează în estul ţării, iar atacurile aeriene lovesc sate şi oraşe departe de linia frontului.

Aliaţii Ucrainei şi-au exprimat interesul de a obţine tehnologie ucraineană de ultimă generaţie, a subliniat Aloian, numind Germania, Marea Britanie, SUA, ţările nordice, trei naţiuni din Orientul Mijlociu şi cel puţin o ţară asiatică printre cele mai interesate. Una dintre ţările din Orientul Mijlociu, care are o lungă istorie în comerţul cu arme cu Ucraina, explorează oportunităţi în domeniul dronelor şi al vehiculelor grele, a declarat Aloian, care nu a dorit să dezvăluie despre ce ţară este vorba.

Prioritate va fi acordată exporturilor către ţările care sunt cei mai puternici susţinători ai Kievului, a punctat Davyd Aloian.

De asemenea, Kievul vrea să dea prioritate firmelor mixte şi altor forme de cooperare cu ţări străine pentru a atrage resurse financiare, a crea noi lanţuri de aprovizionare cu arme către prima linie şi a avea acces la noi tehnologii. Acest lucru este mai important decât simplul export de produse gata de utilizare, a adăugat Aloian.

Producătorii de armament au făcut presiuni asupra Kievului pentru a relua exporturile, spunând că riscă să piardă oportunităţi pe piaţa mondială a armelor. Unii au înfiinţat deja subsidiare pentru a opera în străinătate.

„Nu există nicio dorinţă sau obiectiv de a bloca toţi producătorii aici… Există o abordare, iar aceasta se concentrează pe crearea unui sistem care să prioritizeze prima linie şi interesele naţionale. Şi apoi vin interesele comerciale”, a transmis Aloian. Acesta a mai spus că Ucraina analizează şi o taxă la export pentru producătorii de armament.

Deşi nu a fost luată nicio decizie finală, Aloian este de părere că reluarea exporturilor de produse şi servicii militare este una justificată, deoarece Kievul ar putea folosi veniturile pentru a-şi finanţa propriile nevoi militare.

Te-ar mai putea interesa și
Comisia Europeană propune Google măsuri privind partajarea datelor motoarelor de căutare cu părţi terţe
Comisia Europeană propune Google măsuri privind partajarea datelor motoarelor de căutare cu părţi terţe
Comisia Europeană a anunţat joi că a transmis Google constatările sale preliminare, prezentând măsurile propuse pentru a se conforma Regulamentului privind pieţele digitale (DMA), se arată......
Renault vrea să controleze 5% din piaţa auto din India în 2030, a treia din lume ca mărime
Renault vrea să controleze 5% din piaţa auto din India în 2030, a treia din lume ca mărime
Producătorul auto francez Renault va avea şapte modele în India până în 2030, inclusiv vehicule electrice cu baterii, ...
FOTO – VIDEO Cum arată trenurile Siemens pe hidrogen care vor veni în România și pe unde vor circula
FOTO – VIDEO Cum arată trenurile Siemens pe hidrogen care vor veni în România și pe unde vor circula
După mai multe licitații eșuate, Autoritatea pentru Reformă Feroviară (ARF) a desemnat miercuri câștigătoare oferta ...
Ministerul Finanţelor a împrumutat 300 de milioane de lei de la bănci la o dobândă de 6,81% pe an
Ministerul Finanţelor a împrumutat 300 de milioane de lei de la bănci la o dobândă de 6,81% pe an
Ministerul Finanţelor (MF) a împrumutat, joi, 300 milioane de lei de la bănci, printr-o emisiune de obligaţiuni de stat ...