Iranul lasă loc de „bună ziua” cu SUA. Autorităţile de la Teheran spun că este posibilă o cooperare cu americanii pentru petrol şi gaze dacă Trump semnează un acord nuclear

Ministrul petrolului din Iran, Mohsen Paknejad, a afirmat vineri că există posibilitatea ca Iranul şi Statele Unite să coopereze în sectorul petrolier şi gazier dacă cele două ţări încheie un acord nuclear, informează EFE.
AGERPRES - vin, 20 feb. 2026, 15:10
Iranul lasă loc de

„Totul este posibil”, a răspuns Paknejad la întrebarea jurnaliştilor dacă există posibilitatea ca Iranul şi SUA să coopereze în sectorul energetic, scrie Agerpres.

Ministrul a precizat că „nu este clar dacă această cooperare privind petrolul şi gazele se poate realiza în prezent” având în vedere că cele două ţări continuă negocierile.

Duminică, viceministrul iranian de externe şi membru al echipei de negociere, Hamid Ganbari, menţionase deja posibilitatea cooperării economice între Iran şi SUA şi a indicat sectorul petrolier şi cel minier ca posibile interese ale Washingtonului.

Republica Islamică are a doua cea mai mare rezervă mondială combinată de petrol şi gaze, dar necesită investiţii de 20 de miliarde de dolari pentru a le putea exploata.

Iranul şi SUA au reluat negocierile nucleare pe 6 februarie în Oman şi au avut a doua rundă marţi, la Geneva, în care s-au înregistrat progrese, dar sunt încă departe de a încheia un acord.

Negocierile au loc sub ameninţarea unei intervenţii militare a SUA în Iran, care s-a accentuat după ce joi preşedintele Donald Trump a afirmat că ar putea ataca Iranul în următoarele zece zile dacă nu se ajunge la un acord asupra programului nuclear al Teheranului.

SUA desfăşoară un mare număr de forţe militare în Orientul Mijlociu, trimiţând în zonă portavionul U.S.S. Abraham Lincoln, distrugătoare, crucişătoare, submarine, avioane de luptă şi zeci de avioane cisternă pentru realimentare. Un al doilea portavion, U.S.S. Gerald R. Ford, se îndreaptă, de asemenea, spre zonă.

Te-ar mai putea interesa și
Bolojan nu regretă că s-a întâlnit cu preşedinta CCR la Senat: A fost o întâlnire într-o instituţie publică
Bolojan nu regretă că s-a întâlnit cu preşedinta CCR la Senat: A fost o întâlnire într-o instituţie publică
Premierul interimar Ilie Bolojan a declarat vineri că nu are de ce să regrete că s-a întâlnit cu preşedinta Curţii Constituţionale, Simina Tănăsescu, la Senat, o instituţie publică în......
România, cu Guvern fără drepturi depline. Bolojan: Starea de provizorat s-a lungit prea mult
România, cu Guvern fără drepturi depline. Bolojan: Starea de provizorat s-a lungit prea mult
România are nevoie de Guvern, starea de provizorat s-a lungit prea mult, a declarat, vineri, premierul interimar Ilie Bolojan, ...
Ministrul german de finanţe îi cere lui Trump să pună capăt războiului „iresponsabil” cu Iranul
Ministrul german de finanţe îi cere lui Trump să pună capăt războiului „iresponsabil” cu Iranul
Ministrul german de finanţe Lars Klingbeil i-a cerut vineri preşedintelui american Donald Trump să pună capăt războiului ...
Ministerul Energiei a efectuat plăţi din PNRR în valoare de 233,07 milioane de euro, până la 28 august 2026
Ministerul Energiei a efectuat plăţi din PNRR în valoare de 233,07 milioane de euro, până la 28 august 2026
inisterul Energiei a efectuat, până pe 28 august 2026, plăţi către beneficiarii proiectelor finanţate prin Planul Naţional ...