Mercosur – UE ar trebui să implementeze acordul „cu forţa”, spune comisarul european pentru comerţ şi securitate economică

Uniunea Europeană ar trebui să fie pregătită să pună în aplicare în următoarele luni controversatul acord comercial cu blocul Mercosur din America de Sud, în pofida opoziţiei Franţei şi a acţiunii în justiţie, a afirmat vineri comisarul pentru comerţ şi securitate economică Maros Sefcovic, transmite Reuters.
AGERPRES - vin, 20 feb. 2026, 15:33
Mercosur - UE ar trebui să implementeze acordul

Acordul cu Argentina, Brazilia, Paraguay şi Uruguay ar putea elimina taxe vamale de aproximativ patru miliarde de euro la exporturile de mărfuri ale UE, fiind cel mai important acord de liber schimb al blocului comunitar în privinţa potenţialelor reduceri de tarife, scrie Agerpres
.

Semnat în ianuarie, după 25 de ani de negocieri, acordul are sprijinul puternic al Germaniei şi Spaniei, dar se confruntă cu opoziţia condusă de Franţa, pe fondul temerilor că majorarea importurilor de mărfuri ieftine, cum ar fi carnea de vită şi zahărul, i-ar afecta pe fermierii interni.

Luna trecută, Parlamentul European a decis prin vot să sesizeze Curtea de Justiţie a Uniunii Europene (CJUE) pentru a verifica compatibilitatea cu dreptul comunitar a acordului comercial dintre UE şi blocul sud-american Mercosur, ceea ce poate amâna mult timp ratificarea acordului, posibil chiar şi până la doi ani. Dar preşedinta Comisiei Europene, Ursula Von der Leyen, a susţinut că o aplicare provizorie a acestui acord este posibilă din punct de vedere legal, chiar înaintea ratificării de către Parlamentul European.

Vineri, Sefcovic a sugerat că există o posibilitate. „Când partenerii noştri din Mercosur vor fi pregătiţi cu ratificarea, şi noi ar trebui să fim pregătiţi. Ne aşteptăm ca Argentina să fie prima care să-l ratifice. Cred că ei trec deja prin faza decisivă săptămâna aceasta”, le-a spus jurnaliştilor oficialul UE.

Sefcovic a explicat că oficialii Comisiei Europene discută cu cei din ţările Mercosur, cu statele membre UE şi cu europarlamentarii cum să procedeze şi a avertizat că întârzierile sunt costisitoare deoarece blocul comunitar caută să compenseze afacerile pierdute din cauza taxelor vamale americane şi să reducă dependenţa de China, în special pe segmentul mineralelor critice.
De asemenea, comisarul pentru comerţ a anunţat că va discuta cu miniştrii UE accelerarea implementărilor acordurilor de liber schimb.

Te-ar mai putea interesa și
Preşedintele Nicuşor Dan – o nouă întâlnire, luni, cu liderii fostei coaliţii de guvernare
Preşedintele Nicuşor Dan – o nouă întâlnire, luni, cu liderii fostei coaliţii de guvernare
Preşedintele Nicuşor Dan ar urma să se întâlnească luni dimineaţa cu liderii fostei coaliţii de guvernare - PSD, PNL, USR, UDMR - pentru a discuta despre formarea unei majorităţi care să......
Iranul închide strâmtoarea Ormuz. Noi atacuri SUA
Iranul închide strâmtoarea Ormuz. Noi atacuri SUA
Iranul a anunţat duminică închiderea Strâmtorii Ormuz "până la noi ordine" după ce forţele sale armate au tras asupra ...
Fotbal – CM 2026: FIFA vinde bucăţi din gazonul finalei Cupei Mondiale, ca piese de colecţie. Cea mai scumpa Cupă mondială din istoria FIFA
Fotbal – CM 2026: FIFA vinde bucăţi din gazonul finalei Cupei Mondiale, ca piese de colecţie. Cea mai scumpa Cupă ...
Gazonul pe care se va disputa finala Cupei Mondiale de fotbal 2026, programată în data de 19 iulie pe stadionul MetLife ...
Incendiu la calea ferată din Germania, pe un ax feroviar major. Suspiciune de sabotaj, extrema stângă ar fi revendicat acțiunea
Incendiu la calea ferată din Germania, pe un ax feroviar major. Suspiciune de sabotaj, extrema stângă ar fi revendicat ...
Poliția germană investighează un nou posibil act de sabotaj asupra unei axe feroviare importante care leagă orașele ...