„Rezultatele din 2025 confirmă că modelul nostru integrat funcționează și că direcția strategică aleasă este cea corectă. Pe divizia Retail, performanța formatului MEGA și cei 3,3 milioane de clienți deserviți ne arată că suntem bine poziționați într-un context în care consumul se concentrează tot mai mult pe produse esențiale. Pe această bază solidă, divizia Food a accelerat puternic, iar extinderea capacităților și achiziția Avirom ne duc într-o nouă etapă de scalare, într-un moment favorabil producătorilor eficienți la nivel european.
Toate acestea sunt susținute de o poziție financiară solidă pentru că am rambursat obligațiunile la termen, am listat cu succes o nouă emisiune și am finanțat responsabil investițiile majore. Urmează etapa în care transformăm aceste capacități în creștere profitabilă susținută”, a declarat Horia Cardoș (foto), fondator și CEO Agroland Group.
În 2025, divizia Retail a continuat să crească prin extinderea rețelei și performanța formatului MEGA. La finalul anului, Grupul opera 252 de magazine, dintre care 37 MEGA și 215 tradiționale. La nivelul întregii rețele (proprii + online + francize), vânzările nete totale au ajuns la 252,5 milioane de lei (+17%), cu 3,3 milioane de clienți deserviți (+13%) și o valoare medie a bonului de 81 de lei (+3%).
Formatul MEGA a confirmat potențialul de scalare: în 2025 a generat 58,5 milioane de lei vânzări nete (+35%), cu 786.000 de clienți (+28%) și bon mediu de 74 de lei (+6%). Online-ul a crescut la 6,3 milioane de lei (+43%) și 36.600 de clienți (+38%), iar vânzările către francizați au fost de 107,5 milioane de lei (+8%).
Divizia Food a avut cea mai puternică evoluție în 2025, cu vânzări de 65,6 milioane de lei (+65%) și un volum de 75,6 milioane de ouă vândute (+30%). Platforma avicolă de la Mihăilești operează la o capacitate de aproximativ 300.000 de găini ouătoare, iar dezvoltarea diviziei a fost susținută de creșterea volumelor și de dinamica favorabilă a prețurilor.
În paralel, divizia a integrat și componenta BIO: ferma de ouă BIO din județul Olt (preluată în mai 2025) a fost extinsă până la 10.000 de găini la final de decembrie 2025, cu obiectiv de 20.000 de găini până la sfârșitul lui 2026. Totodată, fabrica de ouă lichide din Caransebeș se află în ultima fază de amenajare.
În 2025, Agribusiness a rămas un pilon cheie al Grupului: producția fabricilor a crescut cu +59%, până la ~28,9 mii de tone. În același timp, vânzările de inputuri agricole au fost de 46,8 milioane de lei (-5%), în principal pe fondul eliminării activității de trading de cereale din consolidare (cerealele fiind utilizate preponderent în producția de furaje a grupului).
Operațional, stația de procesare a semințelor din județul Mehedinți este funcțională din S1 2025, iar noua linie de producție și ambalare de la Șimian va intra în funcțiune în martie 2026. Pentru 2026, planul include integrarea unităților din Caransebeș și a fabricii de hrană pentru animale de companie din Bixad.
„Rezultatele pe 2025 confirmă o îmbunătățire a calității performanței financiare. Creșterea veniturilor a fost însoțită de o dinamică superioară a profitului operațional, ceea ce indică un control mai bun al costurilor și o absorbție eficientă a investițiilor realizate în ultimii ani. Am reușit să livrăm peste nivelul de profitabilitate bugetat, în timp ce am susținut un program investițional semnificativ și am optimizat structura de finanțare. Am realizat 99% din bugetul de cifră de afaceri și am depășit țintele de profitabilitate, având o EBITDA în creștere cu 19% și un profit net mai mare cu 4% față de bugetul aprobat. Pentru noi, acesta este un indicator important: creșterea este sănătoasă, iar evoluția cash-flow-ului și a gradului de îndatorare este în linie cu planul investițional și cu strategia de dezvoltare a Grupului”, a declarat Adrian Gafița, CFO al Grupului Agroland.
2025 a fost anul de maturitate financiară, fiind rambursate integral obligațiunile AGR25 și au fost listate la bursă o nouă emisiune AGR28. Anul trecut, compania achiziționat un teren cu o suprafață de 21 ha, situat în vecinătatea platformei avicole de la Mihăilești, în valoare de 785.000 de euro, unde vor fi construite noi ferme avicole, care vor contribui la creșterea capacității de producție a ouălor de consum a platformei de la Mihăilești. Acestea vor utiliza stația de sortare și ambalare a ouălor finalizată în prima parte a acestui an.
Compania a contractat o facilitate de credit la termen de la Raiffeisen Bank, în cadrul programului EIB Recovery and Resilience Plan pentru România, în sumă de 15 milioane de euro pentru construcția și dotarea cu echipamente a 12 hale grupate pe o platformă adiacentă platformei existente cu o capacitate totală de 600.000 de găini ouătoare.
Valoare totală estimată a proiectului este de aproximativ 20 de milioane de euro.
Au fost obținute granturi de aproximativ 1 milion de euro prin intermediul Fondului pentru Modernizare, care vizează dezvoltarea a patru centrale fotovoltaice în cadrul diviziilor Agroland Foods Mihăilești și Agroland Agribusiness Ișalnița, cu o putere totală instalată de 1,62 MW. Proiectele au o valoare totală de 1,26 de milioane de euro, din care suma de aproximativ 260.000 de euro va fi cofinanțată de grup.
Performanța din 2025 reflectă execuția consecventă a strategiei și capacitatea Grupului de a scala operațiunile, susținute de investițiile realizate și de evoluția pozitivă a principalelor linii de business. În 2026, grupul va continua focusul pe eficiență operațională, creșterea volumelor și integrarea investițiilor, cu obiectivul de a consolida marjele și de a susține dezvoltarea pe termen mediu, menținând o comunicare periodică către piață.
Agroland este un grup antreprenorial românesc prezent pe piața de retail, agribusiness, producție alimentară și nutriție animală, fondat de Horia Cardoș, care și-a început activitatea în 1997 ca o mică rețea de magazine pentru fermieri. În prezent, prin divizia Agroland Retail, grupul operează cea mai mare rețea, de peste 250 de magazine specializate în vânzarea de produse pentru grădină, fermă și animale de companie.
Divizia Agroland Food integrează fermele existente, fabrica de procesare a ouălor, fermele de reproducție și stațiile de incubare, și în viitor linia de abatorizare. Agroland Agribusiness administrează distribuția de inputuri agricole, tradingul de cereale, producția și selecția de semințe, urmând ca în 2026 să integreze și fabricile de furaje.
Acțiunile Agroland Business System și Agroland Agribusiness sunt listate pe piața AeRO a Bursei de Valori București începând din 2021, sub simbolul AG și respectiv AAB.