Ce înseamnă Germania pentru economia românească

Germania este unul dintre partenerii tradiţionali de business ai României. Este a doua ţară din punct de vedere al mărimii investiţiilor străine directe în întreprinderi greenfield şi a adus la nivel local al doilea cel mai mare număr de investitori străini. Peste 20.500 de firme care activează în ţara noastră au capital german.
Economica.net - lun, 17 nov. 2014, 08:51
Ce înseamnă Germania pentru economia românească

Germania a adus României al doilea cel mai mare număr de investitori străini, după Italia, şi este al treilea stat din punct de vedere al capitalurilor sociale subscrise. Potrivit datelor Oficiului Naţional al Registrului Comerţului aferente lunii octombrie 2014, la nivel naţional există peste 20.500 de societăţi cu participare nemţească la capital, adică 10,63% din total firmelor cu particpare străină la capital. Valoarea capitalului subscris de aceste societăţi însumează 4,48 de miliarde de euro, reprezentând 12,5% din banii aduşi în acest mod de străini în România.

Investiţii masive germane în ultimii ani

Potrivit datelor Băncii Naţionale,  totalul investiţiilor directe germane în România în perioada 1990-2011 este de 6.272 milioane Euro, Germania fiind al treilea mare investitor străin în ţara noastră (după Olanda şi Austria). Cele mai importante proiecte de investiţii se regăsesc in activitatile de comerţ cu ridicata şi amănuntul (30,52 %), industria construcţiilor de maşini (16,74%), de componente auto, aeronautică, componente electrice şi electronice, aparatură electrocasnica, transporturi şi telecomunicatii ( 11,03 %), construcţii (7,5 %), tranzactii imobiliare (9%), agricultura (4%) etc.

Totodată, potrivit statisticilor BNR aferente anului trecut, Germania este a doua ţară după Olanda din punct de vedere al mărimii investiţiilor străine directe în întreprinderi greenfield. Astfel, cele mai mari investiţii în întreprinderi greenfield provin din Olanda (23,7 la sută), urmate de cele din Germania (18,2 la sută), Austria (14,7 la sută) şi Italia (7,6 la sută).

Germania este a patra ţară după ponderea deţinută în soldul Investiţiilor Străine Directe (ISD) la 31 decembrie 2013 cu 11,2%, adică 6 744 milioane de euro.

Cele mai mari companii germane din România

Cele mai mari cinci companii germane prezente în România sunt Kaufland (1,6 miliarde de euro afaceri în 2013), Metro (1,1 miliarde de euro), Selgros (700 milioane de euro), Continental (500 mil. Euro) şi Rewe Romania (450 mil. Euro). Lista poate continua cu Bosch, Daimler, Draxlmaier, Deutsche Telekom, ThyssenKrupp, sau Allianz sau compania de utilităţi E.On.

Ce şanse au românii pe piaţa din Germania

Pentru producătorii străini, Germania este o piaţă de desfacere cu o foarte mare putere de absorbţie, având un volum de importuri care, în anul 2013 a fost de circa 900 miliarde euro. Potenţialul intern de cumpărare ridicat şi cererea mare sunt factori care fac ca piaţa germană să fie atractivă pentru ofertanţii străini. Pe de alta parte, Germania este o piaţă foarte exigentă. Politica economică, specifică unei economii sociale de piaţă şi orientată spre liberalizarea schimburilor comerciale externe, asigură celor cca. 81 de milioane de consumatori o ofertă bogată de mărfuri, la preţuri avantajoase.
De aceea, numai o oferta competitivă, corelată cu un concept de marketing pe termen lung, poate avea şanse pe piaţa german

Ce exportăm în Germania

Germania este pe prima poziţie între principalii parteneri comerciali ai României. Conform INS, ponderea Germaniei in exportul general al României se situat la 18,79% în cazul exporturilor şi la 18,52% în cazul importurilor, în timp ce la total schimburi ponderea era de 18,60% . În total, anul trecut am exportat în Germania mărfuri în valoare totală de 9.200 de milioane de euro, iar importurile au totalizat 10.306 milioane de euro, soldful fiind de 1.106 milioane de euro.

Din punctul de vedere al structurii, peste trei sferturi din exporturile româneşti adresate pieţei germane îl reprezinta produsele cu valoare adaugată superioară (maşini şi echipamente electrice 42,66%, vehicule şi
echipamente de transport 19,41%, textile şi confectii 7,78%, mase plastice şi articole din cauciuc 6,2%, produse chimice 3,22% etc).

Importurile României din Germania au o structura similară :maşini si echipamente electrice 37,33%,
vehicule şi echipamente de transport 11,42%, mase plastice şi articole din cauciuc 9,76%, produse chimice.

Te-ar mai putea interesa și
EXCLUSIV Primul tren nou Alstom operat de un privat a fost asigurat pe o sumă uriașă. Cine plătește în caz de accident și cât îl costă pe operatorul feroviar
EXCLUSIV Primul tren nou Alstom operat de un privat a fost asigurat pe o sumă uriașă. Cine plătește în caz de accident ...
Primul tren Alstom operat de o o firmă privată din România a fost asigurat pe o sumă uriașă. Polița a fost intermediată de cel mai mafre broker din România, Safety Broker, iar asigurător......
Cade Bolojan, pleacă PSD? Instabilitatea politică riscă să trimită ratingul la junk, să pierdem banii din PNRR și să ratăm intrarea în OECD – analiști
Cade Bolojan, pleacă PSD? Instabilitatea politică riscă să trimită ratingul la junk, să pierdem banii din PNRR și ...
Cu sau fără Ilie Bolojan, cu sau fără PSD, instabilitatea politică trebuie ocolită pentru ca România să nu ajungă ...
Bursa de la București a închis în creștere ședința de tranzacționare de joi. Rulajul a depășit 166 de milioane de lei
Bursa de la București a închis în creștere ședința de tranzacționare de joi. Rulajul a depășit 166 de milioane de lei
Bursa de Valori Bucureşti (BVB) a închis în creştere pe aproape toţi indicii şedinţa de tranzacţionare de joi, cu ...
Grupul SIGNAL IDUNA raportează că a înregistrat prime brute subscrise de peste 568 de milioane de lei anul trecut, în creștere cu 19%
Grupul SIGNAL IDUNA raportează că a înregistrat prime brute subscrise de peste 568 de milioane de lei anul trecut, în ...
SIGNAL IDUNA anunță că a înregistrat o evoluție solidă și consecventă a businessului în România, volumul total ...