Trump dezminte orice dezacord cu şeful statului major în privinţa Iranului

Preşedintele Statelor Unite, Donald Trump, a dezminţit luni articole din presă conform cărora şeful statului major interarme american l-ar fi avertizat împotriva unei intervenţii militare pe scară largă în Iran, relatează AFP.
AGERPRES - mar, 24 feb. 2026, 08:44
Trump dezminte orice dezacord cu şeful statului major în privinţa Iranului

„Au circulat mai multe ştiri din presa mincinoasă care spun că generalul Caine (…) s-ar opune intrării noastre în război cu Iranul”, ceea ce este „100% incorect”, a scris preşedintele american pe reţeaua sa Truth Social.

„Generalul (Dan) Caine, ca noi toţi, ar prefera să nu vadă război, dar dacă s-ar lua o decizie de a interveni militar împotriva Iranului, el crede că ar fi ceva uşor de câştigat”, a asigurat Donald Trump, scrie Agerpres.

El „nu a vorbit despre a nu face nimic în Iran şi nici măcar despre falsele atacuri limitate despre care am citit, el ştie doar să facă un singur lucru: SĂ CÂŞTIGE, iar dacă primeşte ordinul, va conduce atacul”, a adăugat preşedintele SUA.

Potrivit presei americane, cel mai înalt responsabil militar al ţării a avertizat autorităţile cu privire la riscurile pe care le-ar putea antrena atacurile împotriva Iranului.

Potrivit Washington Post, generalul Caine şi-a exprimat astfel îngrijorarea faţă de Casa Albă şi Departamentul Apărării cu privire la faptul că lipsa muniţiei şi a sprijinului din partea aliaţilor expune personalul militar american unui pericol mai mare.

Iar Wall Street Journal a afirmat că Dan Caine şi alţi oficiali ai Pentagonului şi-au exprimat îngrijorările privind posibilitatea unor victime americane şi aliate şi slăbirea capacităţilor de apărare aeriană ale SUA.

După ce a ordonat atacuri ţintite asupra Iranului în iunie, Donald Trump nu a exclus utilizarea din nou a opţiunii militare împotriva Republicii Islamice, cu care Statele Unite discută în paralel despre programul său nuclear.

În mesajul său, preşedintele american a asigurat că ar prefera să ajungă la un acord cu Iranul, dar în caz contrar „lucrurile vor merge foarte prost pentru această ţară şi, din păcate, pentru poporul său, care este mare şi minunat”.

Te-ar mai putea interesa și
Diana Buzoianu: Suntem aproape de finalizarea Radarului Balastierelor. Pe data de 26 octombrie va fi recepţionat. Din 2015 se vorbește cât de necesar este
Diana Buzoianu: Suntem aproape de finalizarea Radarului Balastierelor. Pe data de 26 octombrie va fi recepţionat. Din 2015 ...
Radarul Balastierelor va fi recepţionat pe 26 octombrie, el fiind acum la un stadiu de 95%, după luni bune de muncă în care s-a reuşit rescrierea unui proiect care fusese golit cu totul ''de......
Ce angajamente și-a luat grupul Premier Energy în fața Consiliului Concurenței, care trebuie respectate timp de doi ani după preluarea Distribuție Energie Oltenia
Ce angajamente și-a luat grupul Premier Energy în fața Consiliului Concurenței, care trebuie respectate timp de doi ani ...
Poziția viitoare a Premier Energy, care, după achiziția principalei firme de furnizare din zona Oltenia pentru casnici, ...
Șeful Bundesbank, Joachim Nagel, spune că economia Germaniei s-ar putea consolida în anii următori și că BCE ar putea continua să crească rata dobânzii de referință
Șeful Bundesbank, Joachim Nagel, spune că economia Germaniei s-ar putea consolida în anii următori și că BCE ar putea ...
Preşedintele Băncii Centrale a Germaniei, Joachim Nagel, a declarat vineri că avansul economiei ţării s-ar putea consolida ...
Autostrada A1 Sibiu – Pitești: Ministerul Mediului va emite „în câteva zile” acordul de mediu revizuit pentru tronsoanele montane – secretar de stat USR
Autostrada A1 Sibiu – Pitești: Ministerul Mediului va emite „în câteva zile” acordul de mediu revizuit ...
Ministerul Mediului va emite în câteva zile acordul de mediu revizuit pentru tronsoanele montane ale Autostrăzii Sibiu ...