2026, cel mai bun an pentru eoliene din ultimul deceniu în România: Se vor instala 1.000 MW

2026 se conturează a fi cel mai bun an din ultimul deceniu pentru livrările şi instalările de proiecte eoliene în România, cu peste 1 GW programat până la finalul lunii iunie, a declarat Liviu Gavrilă, vicepreşedinte al Asociației Române pentru Energie Eoliană (RWEA).
Mihai Nicuţ - mar, 24 feb. 2026, 13:09
2026, cel mai bun an pentru eoliene din ultimul deceniu în România: Se vor instala 1.000 MW

„Până la finalul lui T2, ar trebui să vină 200 MW din cei care au fost construiţi la finalul anului trecut. După 12 ani, 2026 este cel mai bun an din punct de vedere al livrărilor şi instalărilor, vorbim de peste 1 GW. Am ajuns în situaţia în care să avem discuţii cu MAI privind provocările date de transportul agabaritic de intensitate crescută în această perioadă”, a spus Liviu Gavrilă (foto), la ZF Power Summit.

El a spus că sunt proiecte care nu se vor mai face, iar în acest an se va lămuri situația lor, iar în această situație pot fi inclusiv unele proiecte care s-au calificat la schema de contracte pentru diferență – CfD.

„Logistic, avem enorm de multe provocări în a putea livra toate turbinele care sunt contractate pentru perioada aceasta. Suntem într-o perioadă foarte bună, dar în acelaşi timp ne aflăm şi într-un moment de cotitură. Sunt multe proiecte – având în vedere termenele şi pârghiile necesare pentru a supravieţui sau a face pasul investiţional – care vor fi evaluate în următoarele şase luni şi, cel târziu, până la sfârşitul anului viitor; vom vedea o parte dintre proiectele de vânt cernându-se”, a sous Gavrilă.

“Vorbim în special de cele care fie au avut o calitate mai scăzută, adică au avut fie soluţii de racordare improprii, cu distanţe foarte mari, nesusţinute, fie de cele care au fost în zone cu diverse condiţionalităţi: servituţi, aeronautice, zona sensibile din punct de vedere al mediului, etc

Sunt proiecte care nu pot fi considerate bancabile şi care, în pofida dorinţei dezvoltatorilor de a le ţine în viaţă, probabil că se vor stinge. O parte din ele vor rezista, însă ne aşteptăm ca o bună parte din cele care au semnat CfD (contracte pentru diferenţă) să nu reuşească totuşi să se materializeze”.

În total, în acest al doilea val de regenerabile, ar putea apărea capacitți instalate noi în eolian de până la 4.000 MW, a spus Gavrilă.

La începutul acestui an, am publicat o estimare a noastră, pe baza datelor dsiponibile, potrivi căreia în acest an ar urma să fie instalați cel puțin 500 MW noi în eolian. Puteți vedea în textul de mai jos care vor fi cele mai mari parcuri care vor fi instalate în acest an:

Parcurile eoliene care vor fi finalizate în anul 2026 în România

 

Te-ar mai putea interesa și
VIDEO Autostrada Bucureștiului A0: Când și cum va fi dat în trafic ultimul lot în construcție. Estimările șefului CNAIR
VIDEO Autostrada Bucureștiului A0: Când și cum va fi dat în trafic ultimul lot în construcție. Estimările șefului CNAIR
Lucrările pe lotul 1 (Joița - Corbeanca) al A0 Nord au ajuns la un stadiu fizic de 82%, anunță sâmbătă Cristian Pistol, directorul general al Companiei Naționale de Administrare a......
Bruxelles-ul a selectat 46 de noi proiecte strategice în domeniul mineralelor critice în Europa. România are două
Bruxelles-ul a selectat 46 de noi proiecte strategice în domeniul mineralelor critice în Europa. România are două
Comisia Europeană a selectat 46 de noi proiecte strategice în 16 state membre pentru a diversifica sursele de materii prime ...
Meta interzice reclamele pentru TikTok pe Facebook şi Instagram în Statele Unite şi alte şase ţări
Meta interzice reclamele pentru TikTok pe Facebook şi Instagram în Statele Unite şi alte şase ţări
Meta Platforms, compania care deţine Facebook şi Instagram, a interzis publicitatea pentru TikTok şi alte servicii ale ...
Luca Niculescu, despre aderarea României la OCDE: Tehnic vorbind, suntem gata. Mai este un mic detaliu pe care trebuie să-l rezolvăm şi pe care îl vom rezolva dacă vom avea Guvern
Luca Niculescu, despre aderarea României la OCDE: Tehnic vorbind, suntem gata. Mai este un mic detaliu pe care trebuie să-l ...
Premierul desemnat, Luca Niculescu, negociator pentru aderarea României la Organizaţia pentru Cooperare şi Dezvoltare ...