Reguli noi în România şi în toată UE, pentru sustenabilitate

Statele membre UE au aprobat, marţi, relaxarea regulilor care impun companiilor să abordeze riscurile legate de mediu şi drepturile omului în lanţurile lor de aprovizionare, după mai multe luni de presiuni din partea companiilor şi guvernelor, inclusiv SUA şi Qatar, transmite Reuters.
AGERPRES - mar, 24 feb. 2026, 14:52
Reguli noi în România şi în toată UE, pentru sustenabilitate

Modificările, aprobate la o reuniune a miniştrilor din statele UE organizată la Bruxelles, slăbesc regulile pentru majoritatea companiilor acoperite în prezent de Directiva privind Diligenţa Necesară în Materie de Sustenabilitate (CSDDD). Guvernele UE şi Parlamentul European au negociat anul trecut amendamentele, scrie Agerpres.

Relaxarea directivei CSDDD vine în în urma criticilor din partea unor industrii, conform cărora birocraţia şi reglementările stricte ale UE le afectează competitivitatea în raport cu rivalii străini. Însă relaxarea normelor i-a descurajat pe activiştii de mediu şi pe unii investitori care au spus că va deveni mai greu să identifice companii cu adevărat sustenabile.

Conform modificărilor, UE îşi va limita Directiva privind Diligenţa Necesară în Materie de Sustenabilitate (CSDDD) doar la cele mai mari corporaţii din UE, cele cu peste 5.000 de angajaţi şi o cifră de afaceri anuală de 1,5 miliarde de euro (1,8 miliarde de dolari).

Aceleaşi reguli se vor aplica companiilor străine a căror cifră de afaceri în UE depăşeşte această sumă. Acestea s-ar putea confrunta cu amenzi de până la 3% din cifra de afaceri globală netă pentru încălcarea regulilor.

„Reducem poverile inutile şi disproporţionate asupra întreprinderilor noastre, cu reguli mai simple, mai direcţionate şi mai proporţionale”, a declarat Marilena Raouna, adjunctul ministrului cipriot al afacerilor europene din Cipru, care a prezidat reuniunea de marţi.

SUA şi Qatarul au cerut UE să relaxeze CSDDD, avertizând că acest lucru riscă să le perturbe livrările de gaze către Europa. La rândul său, gigantul american ExxonMobil a criticat modificările ca fiind insuficiente.

De asemenea, UE a amânat termenul limită pentru respectarea CSDDD pentru mijlocul anului 2029, faţă de jumătatea anului 2027, iniţial, pentru companiile mari, şi a renunţat la cerinţa ca firmele să adopte planuri climatice.

Modificările acoperă, de asemenea, Directiva privind Raportarea de Sustenabilitate Corporativă (CSRD), care impune companiilor să îşi dezvăluie impactul asupra mediului şi social pentru a face acest lucru mai transparent pentru investitori şi consumatori.

UE a convenit că o astfel de raportare va acoperi doar companiile cu peste 1.000 de angajaţi şi o cifră de afaceri anuală netă de 450 de milioane de euro, plus firmele din afara UE cu această cifră de afaceri în interiorul blocului comunitar, faţă de companiile cu peste 250 de angajaţi, cât prevede în prezent directiva.

Modificările vor intra în vigoare în următoarele săptămâni.

Te-ar mai putea interesa și
Alertă pentru cultura porumbului. Seceta patologica va afecta suprafețele neirigate
Alertă pentru cultura porumbului. Seceta patologica va afecta suprafețele neirigate
Conținutul de umiditate pe profilul de sol 0-100 centimetri în cultura de porumb neirigat se va situa în următoarele zile în limite scăzute și deosebit de scăzute (secetă pedologică......
Un feribot cu aproximativ 270 de persoane la bord s-a scufundat în largul Ciprului de Nord. Cel puțin o persoană a murit
Un feribot cu aproximativ 270 de persoane la bord s-a scufundat în largul Ciprului de Nord. Cel puțin o persoană a murit
Un feribot cu aproximativ 270 de persoane la bord s-a scufundat duminică în largul Ciprului de Nord.
Premieră în România. Prima licitație de tauri de reproducție Limousine şi Charolaise. Prețurile pornesc de la 4.000 de euro
Premieră în România. Prima licitație de tauri de reproducție Limousine şi Charolaise. Prețurile pornesc de la 4.000 ...
Prima licitaţie din România dedicată taurilor de reproducţie din rasele Limousine şi Charolaise va avea loc pe data ...
Turcii de la AC&CO, unul dintre cei mai mari producători de textile din Europa, mai aduc 1 milion de euro în România
Turcii de la AC&CO, unul dintre cei mai mari producători de textile din Europa, mai aduc 1 milion de euro în România
Retailerul de fashion pentru bărbați AC&CO, originar din Turcia și prezent în mai multe centre comerciale din București ...