Kaufland deschide două magazine în orașele Titu și Pantelimon

Kaufland România deschide joi, 26 februarie, două magazine noi în Titu (foto), județul Dâmbovița, și în Pantelimon, județul Ilfov, informează compania prin intermediul unui comunicat transmis către Economica.net.
Economica.net - mie, 25 feb. 2026, 18:44
Kaufland deschide două magazine în orașele Titu și Pantelimon

Prin inaugurarea acestora, compania creează peste 140 de locuri de muncă și contribuie la dezvoltarea economică a comunităților locale.

Situat pe strada Pictor Nicolae Grigorescu, nr.84, Kaufland Titu este construit pe o suprafață totală de peste 3.100 mp, cu un spațiu de vânzare de aproape 2.000 mp. Pe acoperișul magazinului vor fi montate panouri fotovoltaice pe o suprafață de peste 1.800 mp, destinate producerii de energie verde și reducerii emisiilor de CO₂.

Noul hypermarket cuprinde și o galerie comercială, oferind accesul la o varietate de magazine și servicii, precum Good2Go (tutun, loto, ziare), cofetăria Laboratorul de Bucurii, Ana și Cornel (mezeluri), lockere FANbox, Sameday, GLS pentru ridicarea coletelor.

Programul de lucru este de luni până sâmbătă, între orele 07:00 și 21:30, iar duminica, între orele 08:00 și 20:00.

Kaufland Pantelimon (foto mai jos) este situat pe Bulevardul Biruinței, nr. 84, și are o suprafață totală de peste 5.700 mp, dintre care aproape 3.500 mp reprezintă spațiul de vânzare. Pe acoperiș sunt instalate aproximativ 500 de panouri fotovoltaice, care generează energie verde și contribuie la diminuarea emisiilor de CO₂.

Magazinul este prevăzut și cu o galerie comercială, ce oferă accesul la o varietate de magazine și servicii – printre care drogheria Dr.Max, magazinul Inmedio (ziare, reviste și tabac), Orange Store, Băcănia Sibienilor și cofetăria Distos. În plus, sunt disponibile automate de cafea Dallmayr și Nestlé, lockere Sameday, GLS și FANbox pentru ridicarea coletelor, două stații de plată și un ATM SIBS.

Hipermarketul va funcționa între orele 07:00-22:30, de luni până sâmbătă, respectiv între orele 08:00-20:30, duminica.

Cele două magazine dispun de parcări generoase, cu 136 de locuri la Titu și 237 la Pantelimon, inclusiv spații dedicate părinților și persoanelor cu dizabilități. Pentru clienții care aleg mijloace alternative de transport sunt disponibile stații de încărcare pentru mașini electrice, precum și rastele pentru biciclete.

Pentru a asigura un flux rapid și un timp redus de așteptare la plată, fiecare hipermarket este dotat cu 14, respectiv 16 case de marcat, atât standard, cât și express, de tip self check-out. În plus, ambele magazine dispun de serviciul K-Scan, care le permite clienților să își scaneze singuri produsele, pentru o experiență de cumpărături mai rapidă și mai eficientă.

Noile hypermarketuri Kaufland pun la dispoziția clienților un sortiment extins de legume și fructe, produse proaspete la vitrinele cu servire asistată, brutărie, produse congelate, alimente de bază, dulciuri, băuturi, articole nealimentare și drogherie. La punctul Grill din exterior, clienții sunt așteptați cu o varietate de meniuri și preparate calde.

Noile magazine sunt prevăzute cu sisteme de colectare separată, unde clienții sunt recompensați pentru ambalajele returnate:

În interiorul magazinelor sunt instalate automate de reciclare self-service: la Titu, automatul este prevăzut cu două guri de colectare și acces direct din exterior, iar la Pantelimon cu patru guri de colectare. În ambele locații, clienții pot recicla PET-uri, sticle și doze din metal, cu volum de până la 3 litri, în schimbul voucherelor de extra-reducere. Garanția de 0,50 de lei este restituită exclusiv pentru ambalajele marcate cu simbolul „Ambalaj cu garanție”, tipărit pe etichetă.

Tot în zona de la intrare, în spațiul special amenajat sub forma unei broscuțe țestoase, clienții pot depune pentru reciclare ambalaje ale produselor de îngrijire personală sau de curățenie și vor fi recompensați pe loc cu vouchere de 35% reducere la cumpărarea altor produse noi, din oferta lunară. Clienții pot depune sticle goale din plastic de șampon, balsam, gel de duș, cremă de corp, de față sau de mâini, apă de gură sau de săpun lichid, dar și recipiente goale de produse de curățenie, precum detergenți de haine sau de vase, soluții de curățare a bucătăriei, băii, pardoselii sau geamurilor. Voucherele se ridică de la Biroul de Informații din magazin.

 

Te-ar mai putea interesa și
Planul de rezervă al Arabiei Saudite în cazul unui atac al SUA asupra Iranului. Regatul își crește producția și exporturile de petrol – surse Reuters
Planul de rezervă al Arabiei Saudite în cazul unui atac al SUA asupra Iranului. Regatul își crește producția și exporturile ...
Arabia Saudită a început să îşi majoreze producţia şi exporturile de petrol, în conformitate cu un plan de rezervă care vizează scenariul în care un atac american asupra Iranului ar......
ONIV solicită clarificări din partea Autorității Vamale referitor la garanția de 250.000 de lei pentru micii producători de vin
ONIV solicită clarificări din partea Autorității Vamale referitor la garanția de 250.000 de lei pentru micii producători ...
Organizaţia Naţională Interprofesională Vitivinicolă (ONIV) a transmis o solicitare oficială către Autoritatea Vamală ...
FOTO Șoferii STB, instruiți să conducă noile troleibuze Yutong. Azi a avut loc primul test în trafic
FOTO Șoferii STB, instruiți să conducă noile troleibuze Yutong. Azi a avut loc primul test în trafic
Transportul public se modernizează nu doar prin vehicule noi, ci și prin pregătirea temeinică a celor care le vor conduce, ...
Grupul tehnologic Simtel raportează venituri de peste 600 milioane de lei pentru 2025, în creștere cu 68%. Profitul însă a scăzut semnificativ
Grupul tehnologic Simtel raportează venituri de peste 600 milioane de lei pentru 2025, în creștere cu 68%. Profitul însă ...
Simtel, grup de inginerie și tehnologie listat pe Piața Principală a Bursei de Valori București și unul dintre principalii ...