FOTO Șoferii STB, instruiți să conducă noile troleibuze Yutong. Azi a avut loc primul test în trafic

Transportul public se modernizează nu doar prin vehicule noi, ci și prin pregătirea temeinică a celor care le vor conduce, transmite miercuri STB.
Ion Dobreanu - mie, 25 feb. 2026, 20:11
FOTO Șoferii STB, instruiți să conducă noile troleibuze Yutong. Azi a avut loc primul test în trafic

„În această perioadă, șoferii STB și personalul tehnic participă la un program dedicat noilor troleibuze Yutong U12, care include o componentă teoretică – pentru familiarizarea completă cu tehnologia acestor vehicule – dar și una practică: astăzi a avut loc primul test în traficul bucureștean, pe traseele de troleibuz din Capitală”, spun cei de la STB.

Potrivit lor, troleibuzele Yutong U12 aduc un plus important față de generațiile mai vechi, începând cu autonomia de cel puțin 20 km pe baterii, care le permite să circule și în zone fără rețea electrică.

stb

Vehiculele sunt dotate cu sisteme de siguranță și asistență pentru șofer, camere video și un post de conducere prietenos.

Pasagerii câștigă confort datorită aerului condiționat, podelei complet coborâte și scaunelor tapițate.

Troleibuzele, în număr de 22, au fost achiziționate de Primăria Capitalei prin fonduri europene.

În vara anului trecut, Stelian Bujduveanu, fostul primar interimar al Capitalei, a anunțat că a semnat contractul pentru livrarea a 22 de troleibuze noi, marca Yutong, produse de unul dintre cei mai importanți constructori de vehicule electrice din lume.

Valoarea contractului este de 70,4 milioane de lei, fără TVA.

Ofertantul câștigător este ANADOLU AUTOMOBIL ROM SRL, singurul participant la această licitație.

Cele 22 de troleibuze noi se adaugă celorlalte mijloace de transport nepoluante achiziționate în ultimii ani, respectiv, 100 de troleibuze Solaris, 100 de tramvaie, fabricate de Astra Arad, 100 de autobuze electrice.

Te-ar mai putea interesa și
România, cu Guvern fără drepturi depline. Bolojan: Starea de provizorat s-a lungit prea mult
România, cu Guvern fără drepturi depline. Bolojan: Starea de provizorat s-a lungit prea mult
România are nevoie de Guvern, starea de provizorat s-a lungit prea mult, a declarat, vineri, premierul interimar Ilie Bolojan, care a menţionat că ultimele luni au reprezentat o perioadă "foarte......
Ministrul german de finanţe îi cere lui Trump să pună capăt războiului „iresponsabil” cu Iranul
Ministrul german de finanţe îi cere lui Trump să pună capăt războiului „iresponsabil” cu Iranul
Ministrul german de finanţe Lars Klingbeil i-a cerut vineri preşedintelui american Donald Trump să pună capăt războiului ...
Ministerul Energiei a efectuat plăţi din PNRR în valoare de 233,07 milioane de euro, până la 28 august 2026
Ministerul Energiei a efectuat plăţi din PNRR în valoare de 233,07 milioane de euro, până la 28 august 2026
inisterul Energiei a efectuat, până pe 28 august 2026, plăţi către beneficiarii proiectelor finanţate prin Planul Naţional ...
D Vance va reprezenta executivul american la comemorările de la 11 septembrie la New York
D Vance va reprezenta executivul american la comemorările de la 11 septembrie la New York
Vicepreşedintele JD Vance va reprezenta guvernul la New York la comemorările de 11 septembrie, relatează vineri AFP, după ...