Dosarul Epstein. Magnatul Bill Gates recunoaște că a avut aventuri cu două rusoaice. El dă asigurări însă că n-a făcut nimic ilegal

Bill Gates, cofondatorul Microsoft, s-a scuzat faţă de personalul fundaţiei sale pentru legăturile pe care le-a avut cu pedofilul miliardar Jeffrey Epstein, recunoscând că a pătat reputaţia organizaţiei, deşi s-a delimitat de faptele magnatului care s-a sinucis în detenţie în 2019 după ce ani la rând a traficat sexual fete pentru membri ai elitelor politice şi de afaceri pe care-i găzduia la petreceri pe insula sa privată, relatează miercuri agenţia EFE, transmite Agerpres.
AGERPRES - mie, 25 feb. 2026, 20:23
Dosarul Epstein. Magnatul Bill Gates recunoaște că a avut aventuri cu două rusoaice. El dă asigurări însă că n-a făcut nimic ilegal

„Îmi cer scuze faţă de celelalte persoane care s-au văzut implicate în asta din cauza greşelii pe care am făcut-o”, a spus Gates la o reuniune publică a fundaţiei sale, potrivit unei înregistrări obţinute de The Wall Street Journal.

„A fost o mare greşeală să petrec timp cu Epstein”, mai spune Bill Gates, cerându-şi scuze şi pentru că a dus directori ai fundaţiei sale la întâlniri cu acel delincvent sexual.

El a recunoscut că a avut aventuri extraconjugale cu două rusoaice care erau în contact cu Epstein, dar a adăugat că ele nu făceau parte din reţeaua de victime a acestuia din urmă.

„Nu am făcut nimic ilegal. Nu am văzut nimic ilegal”, a susţinut Bill Gates. El a adăugat că imaginile publicate recent împreună cu restul documentelor din acest caz în care el apare alături de femei, ale căror chipuri au fost blurate pentru a li se proteja identitatea, corespund unor fotografii cerute de Epstein să fie făcute împreună cu asistentele sale după întâlniri.

„Ca să fie clar, nu am petrecut timp niciodată cu victimele, femeile care erau în jurul lui” Epstein, a insistat Bill Gates.

Într-un interviu acordat publicaţiei Nine News Australia şi publicat în urmă cu câteva săptămâni, cofondatorul Microsoft afirmă că l-a cunoscut pe Epstein în anul 2011 şi că ei au luat masa împreună cu mai multe ocazii, dar a negat că a vizitat insula sa privată din Insulele Virgine.

Conform documentelor dezvăluite recent, în anul 2013 Epstein şi-a trimis el însuşi e-mailuri în care dădea de înţeles că Gates a avut aventuri extraconjugale cu rusoaice şi că a contractat astfel o boală cu transmitere sexuală, situaţie în urma căreia a căutat să-i administreze pe ascuns antibiotice soţiei sale, Melinda, de care a divorţat apoi în anul 2021.

Gates mai susţine că Epstein ar fi urmărit probabil să-i însceneze ceva ori să-l şantajeze, întrucât acele e-mailuri nu au fost niciodată trimise. Totuşi, a recunoscut că a continuat să se întâlnească cu el până în 2014, la mult timp după ce miliardarul pedofil a pledat vinovat la acuzaţia că i-a cerut servicii sexuale unei fete minore în anul 2008 şi după ce soţia sa îşi exprimase îngrijorarea cu privire la legăturile lui cu Epstein.

Te-ar mai putea interesa și
Washingtonul își dă acordul pentru vânzarea, în anumite condiții, de petrol către Cuba
Washingtonul își dă acordul pentru vânzarea, în anumite condiții, de petrol către Cuba
Guvernul american a subliniat miercuri că petrolul de origine venezueleană poate fi revândut şi achiziţionat de Cuba cu condiţia ca tranzacţiile să nu fie în profitul regimului de la Havana,......
Fostul comisar european Thierry Breton, sancționat de Washington, a cerut în plenul PE apărarea independenței Uniunii Europene și susținere în disputa pe care o are cu SUA
Fostul comisar european Thierry Breton, sancționat de Washington, a cerut în plenul PE apărarea independenței Uniunii ...
Fostul comisar european francez Thierry Breton, artizanul normelor digitale ale Uniunii Europene şi care este sancţionat ...
Canada oferă Cubei un ajutor umanitar de 5,85 de milioane de dolari pentru cumpărarea de alimente
Canada oferă Cubei un ajutor umanitar de 5,85 de milioane de dolari pentru cumpărarea de alimente
Canada a anunţat miercuri că va oferi Cubei "imediat" 8 milioane de dolari canadieni (5,85 de milioane de dolari americani) ...
Efectul McDonald’s în România în 2024. Ce taxe a plătit, ce contribuție la PIB a avut, câți salariați a avut
Efectul McDonald’s în România în 2024. Ce taxe a plătit, ce contribuție la PIB a avut, câți salariați a avut
Premier Restaurants România, operatorul lanțului de restaurante McDonald’s pe piața locală, a publicat rezultatele ...