Negocieri cruciale Iran-SUA, la Geneva

Iranul şi Statele Unite încep joi o rundă crucială de negocieri, delegaţiile celor două ţări urmând să se întâlnească din nou la Geneva, informează dpa. Este a treia rundă de tratative indirecte din acest an, mediate încă o dată de statul Oman din Golf.
AGERPRES - J, 26 feb. 2026, 09:11
Negocieri cruciale Iran-SUA, la Geneva

O echipă condusă de ministrul de externe Abbas Araghchi negociază pentru Iran, în timp ce partea americană este reprezentată de trimisul special Steve Witkoff şi de Jared Kushner, ginerele preşedintelui american Donald Trump, scrie Agerpres.

Negocierile se concentrează pe controversatul program nuclear iranian. SUA vor să împiedice conducerea de la Teheran să dezvolte arme nucleare.

Guvernul iranian neagă astfel de intenţii, dar şi-a exprimat disponibilitatea de a-şi limita programul nuclear. În schimb, Teheranul cere ridicarea sancţiunilor economice dure care îl vizează.

Republica Islamică nu este dispusă să discute alte subiecte avute în vedere de SUA, cum sunt limitarea arsenalului său de rachete sau încetarea sprijinului pentru grupări militante ca Hezbollah în Liban.

Acum circa o săptămână, Trump a emis un ultimatum către liderii de la Teheran, cu un termen limită stabilit pentru începutul lunii martie. „Fie vom ajunge la o înţelegere, fie o să le pară rău”, a spus liderul de la Casa Albă.

Există posibilitatea ca Trump să recurgă la un atac militar împotriva conducerii de la Teheran şi a aparatului său de putere, notează dpa. Recent, SUA şi-au sporit semnificativ prezenţa militară în regiune.

Turcia neagă că ar plănui o incursiune în Iran în eventualitatea unui atac american

Guvernul turc a negat miercuri relatările din media potrivit cărora intenţionează să invadeze teritoriul Iranului din motive de securitate în eventualitatea unui atac american asupra acestei ţări, relatează Xinhua.

Turcia respectă „integritatea teritorială şi suveranitatea ţărilor vecine şi ia toate măsurile necesare pentru a asigura securitatea frontierelor sale”, a precizat Directoratul pentru comunicaţii din Turcia într-un comunicat.

Autorităţile au făcut apel la public să evite să dea crezare unor relatări neverificate şi să se bazeze în schimb pe declaraţii oficiale, scrie Agerpres.

Turcia a reiterat că se opune oricărei soluţii militare şi este dedicată urmăririi tuturor căilor diplomatice posibile pentru a diminua tensiunile între SUA şi Iran.

SUA continuă să trimită mai multe avioane şi cel mai mare portavion din lume, USS Gerald R. Ford, în Marea Mediterană, care s-au alăturat altor forţe navale deja poziţionate în apropierea Iranului în contextul discuţiilor în desfăşurare privind programul nuclear iranian între Washington şi Teheran.

Te-ar mai putea interesa și
Nazare, întâlnire cu o delegaţie americană, la Bucureşti. Ministrul Finanţelor spune că vrea mai mult capital american în România, mai multe proiecte comune de producție și tehnologie
Nazare, întâlnire cu o delegaţie americană, la Bucureşti. Ministrul Finanţelor spune că vrea mai mult capital american ...
Ministrul interimar al Finanțelor, Alexandru Nazare, a avut o întâlnire cu delegația Congresului SUA condusă de congresmanul Mike Rogers, președintele Comisiei pentru Apărare a Camerei......
Bucureşti – Schimbare importantă în Centrul Capitalei, pe malurile Dâmboviței, între Piaţa Unirii şi Podul Izvor – Cum va arăta zona (FOTO)
Bucureşti – Schimbare importantă în Centrul Capitalei, pe malurile Dâmboviței, între Piaţa Unirii şi Podul ...
Primăria Municipiului Bucureşti anunţă o licitaţie de aproape 64 de milioane de lei fără TVA pentru lucrări de amenajare ...
Ce se întâmplă pe Dunăre în perioada următoare – date oficiale
Ce se întâmplă pe Dunăre în perioada următoare – date oficiale
Debitul Dunării la intrarea în ţară va atinge în următoarele zile 1.600 mc/s, apoi va fi în scădere până la valoarea ...
VIDEO – Incendiu uriaș în Bulgaria, în una dintre cele mai populare staţiuni. Zeci de turiști au fost evacuați din hoteluri în Sozopol
VIDEO – Incendiu uriaș în Bulgaria, în una dintre cele mai populare staţiuni. Zeci de turiști au fost evacuați ...
Un incendiu de amploare a distrus, vineri dimineaţă, un restaurant din Oraşul Nou din Sozopol, obligând autorităţile ...