Anchetă pe piaţa media: Concurenţa investighează preluarea Zenith Media Communications de către Publicis Groupe

Consiliul Concurenţei a declanşat o investigaţie privind posibila încălcare a regulilor de concurenţă de către compania Publicis Groupe Holdings prin punerea în aplicare a concentrării economice realizate în urma preluării societăţii Zenith Media Communications.
Economica.net - mie, 19 nov. 2014, 13:39
Anchetă pe piaţa media: Concurenţa investighează preluarea Zenith Media Communications de către Publicis Groupe

Potrivit unui comunicat de presă al autorităţii de concurenţă, orice operaţiune de concentrare economică (fuziuni, achiziţii) trebuie notificată Consiliului Concurenţei înainte de a fi pusă în aplicare, dacă cifra de afaceri cumulată a companiilor implicate depăşeşte echivalentul în lei a 10 milioane de euro şi când cel puţin două dintre companii au realizat pe teritoriul României, fiecare în parte, o cifră de afaceri mai mare decât echivalentul în lei a patru milioane de euro, scrie Agerpres.

În anul 2013, Publicis Groupe Holdings a achiziţionat 80% din capitalul social al Zenith Media Communications, însă operaţiunea nu a fost notificată autorităţii de concurenţă în termenul legal.

Conform legislaţiei în vigoare, este interzisă punerea în aplicare a unei concentrări economice înainte de a fi notificată şi de a obţine autorizarea Consiliului Concurenţei. Concret, cumpărătorul nu poate lua decizii privind compania achiziţionată, cum ar fi exercitarea dreptului de vot pentru a influenţa activitatea companiei, încheierea unor contracte, vinderea activelor, restructurarea companiei etc., înainte ca autoritatea de concurenţă să analizeze operaţiunea din punct de vedere al legislaţiei în domeniu.

În cadrul investigaţiei declanşate din oficiu, autoritatea pentru concurenţă a efectuat o inspecţie inopinată la sediul social şi la punctul de lucru al societăţii Zenith Media Communications.

Documentele ridicate în cadrul acestei inspecţii se află în analiza autorităţii române de concurenţă, în cadrul procedurilor specifice investigaţiei.

Publicis Groupe Holdings desfăşoară pe teritoriul României activităţi pe piaţa serviciilor de publicitate împărţită în: piaţa serviciilor de comunicare de marketing şi piaţa comercializării de servicii de comunicare prin media.

Zenith Media Communications activează pe piaţa comercializării de servicii de comunicare prin media.

Te-ar mai putea interesa și
Trei antreprenoare din România câștigă granturi în valoare totală de 60.000 de euro prin She’s Next, programul derulat de VISA și ING Bank
Trei antreprenoare din România câștigă granturi în valoare totală de 60.000 de euro prin She’s Next, programul derulat ...
Iulia Suciu (ZEN-VITA, București), Cristina Olteanu (AlbAlb, București) și Carina Sava (Watermelon Agency, București) sunt cele trei antreprenoare care au câștigat granturile She’s Next, în......
Balonare sau retenție de apă: cum faci diferența și ce poți face pentru a-ți recăpăta confortul (P)
Balonare sau retenție de apă: cum faci diferența și ce poți face pentru a-ți recăpăta confortul (P)
Pe fondul unui ritm de viață tot mai alert, corpul ne transmite uneori semnale discrete, dar suficient de deranjante încât ...
Nemții de la Lidl reinvestesc în România tot profitul de anul trecut și deschid 40 de noi magazine în 2026
Nemții de la Lidl reinvestesc în România tot profitul de anul trecut și deschid 40 de noi magazine în 2026
Retailerul german Lidl, liderul pieței comerțului alimentar conform cifrelor din 2024, a înregistrat anul trecut o cifră ...
Surpriză plăcută pe piața asigurărilor. România crește substanțial peste media globală și recuperează din decalaje – raport Allianz Research
Surpriză plăcută pe piața asigurărilor. România crește substanțial peste media globală și recuperează din decalaje ...
Allianz Research a publicat astăzi cel mai recent „Raport Global de Asigurări", care analizează evoluția piețelor ...