Criză energie – Eurelectric îndeamnă liderii UE să menţină preţurile marginale de pe piaţa energiei electrice

Eurelectric, asociaţie de profil ce reprezintă industria energiei electrice la nivel european, a trimis o scrisoare şefilor de stat şi de guvern din UE, în care le cere să abandoneze planurile de modificare a sistemului de preţuri marginale de pe piaţa energiei electrice, argumentând că acest lucru ar întârzia investiţiile necesare pentru a garanta energie accesibilă, sigură şi curată.
AGERPRES - lun, 02 mart. 2026, 12:22
Criză energie - Eurelectric îndeamnă liderii UE să menţină preţurile marginale de pe piaţa energiei electrice

Potrivit unui comunicat de presă al asociaţiei, înaintea Consiliului European din 19-20 martie, preşedintele Eurelectric, Markus Rauramo, precum şi vicepreşedinţii Catherine MacGregor şi Georgios Stassis, care este şi director general la PPC, avertizează că redeschiderea unei reforme a pieţei încheiate abia recent ar risca să întârzie investiţiile masive necesare pentru a furniza energie electrică accesibilă, sigură şi decarbonizată.

În ultima perioadă a fost relansată dezbaterea privind sistemul de preţuri marginale pentru piaţa angro a energiei electrice, preşedinta Comisiei, Ursula von der Leyen, declarând că va prezenta „diferite opţiuni şi constatări cu privire la momentul potrivit pentru a merge mai departe cu structura pieţei” în cadrul următorului Consiliu European din 19-20 martie, scrie Agerpres.

Reprezentanţii Eurelectric avertizează că, într-un moment în care se preconizează că sectorul energetic va investi peste 5.600 de miliarde de euro până în 2050 în capacităţi de generare şi infrastructură, redeschiderea unei discuţii care abia s-a încheiat ar descuraja investiţiile necesare pentru a furniza energie electrică curată, sigură şi ieftină.

În acest context, Eurelectric reiterează faptul că stabilirea preţurilor marginale rămâne „cel mai eficient şi robust mecanism pentru a asigura o dispecerizare rentabilă, semnale de preţ transparente şi stimulente eficiente pentru investiţii”.

De asemenea, scrisoarea subliniază că există deja măsuri pe care Comisia Europeană şi statele membre le pot adopta pentru a reduce preţurile pe termen scurt, fără a distorsiona piaţa, aşa cum este identificat în recomandările sale comune alături de sectoarele industriale europene, inclusiv sectoarele chimic, siderurgic şi aluminiu, ca continuare a dialogului de la Anvers.

În plus, Eurelectric reafirmă rolul cheie al Sistemului UE de comercializare a certificatelor de emisii (ETS) în decarbonizarea Europei şi solicită menţinerea integrităţii sale pentru a impulsiona în continuare reducerea eficientă a emisiilor din punct de vedere al costurilor.

Uniunea Industriei Energetice – Eurelectric, cu sediul la Bruxelles, este principalul partener al Comisiei Europene pe probleme energetice, consultat în luarea deciziilor comunitare referitoare la acest domeniu. Eurelectric reprezintă interesele industriei de energie electrică la nivel paneuropean. Asociaţia include 3.500 de companii din Europa, cu o cifră de afaceri totală de peste 627 miliarde de euro, şi acoperă toate problemele majore care afectează acest sector, de la producţia de energie electrică şi pieţele de energie, la reţele de distribuţie, clienţi, precum şi problemele de mediu şi dezvoltare durabilă şi sustenabilitate.

Te-ar mai putea interesa și
Tranzacție în brokerajul de asigurări: Cosmin Angheluță nu este implicat în planurile lui Antonio Babeti, fost Globasig, pentru înființarea unui nou broker
Tranzacție în brokerajul de asigurări: Cosmin Angheluță nu este implicat în planurile lui Antonio Babeti, fost Globasig, ...
Cosmin Angheluță, profesionist cu o experiență de peste 25 de ani în asigurări și fost director adjunct al Gothaer, neagă orice intenție de a participa în acționariatul unui nou broker de......
UE ar trebui să impună taxe mai mari pe importul de mașini din China, pentru a forța firmele din această țară să intre în parteneriate cu constructorii europeni, consideră ministrul Economiei din landul Saxonia
UE ar trebui să impună taxe mai mari pe importul de mașini din China, pentru a forța firmele din această țară să ...
Uniunea Europeană ar trebui să ia în considerare majorarea taxelor vamale la maşinile produse în China pentru a spori ...
CCR declară neconstituțională ordonanța de ugență prin care se introduce o practică unitară în soluționarea litigiilor de salarizare
CCR declară neconstituțională ordonanța de ugență prin care se introduce o practică unitară în soluționarea litigiilor ...
Curtea Constituţională, cu majoritate de voturi, a decis joi că Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024 privind ...
Bursa de la București a închis în creștere ședința de tranzacționare de joi. Rulajul a ajuns la aproape 1,5 miliarde de lei, în contextul preluării Biofarm
Bursa de la București a închis în creștere ședința de tranzacționare de joi. Rulajul a ajuns la aproape 1,5 miliarde ...
Bursa de Valori Bucureşti a închis în creştere şedinţa de joi, iar valoarea totală a tranzacţiilor s-a apropiat de ...