Ce spune Consiliul Concurenţei despre preţurile carburanţilor şi cum se pregăteşte pentru modificările din benzinării

Consiliul Concurenţei monitorizează constant evoluţiile din sectorul distribuţiei de carburanţi, pentru a se asigura că modificările de preţ sunt determinate de factori obiectivi, a transmis, luni, preşedintele Consiliului Concurenţei, Bogdan Chiriţoiu.
AGERPRES - lun, 02 mart. 2026, 15:57
Ce spune Consiliul Concurenţei despre preţurile carburanţilor şi cum se pregăteşte  pentru modificările din benzinării

„Noi monitorizăm constant evoluţiile din sectorul distribuţiei de carburanţi, inclusiv dinamica preţurilor şi comportamentul comercial al operatorilor, pentru a ne asigura că modificările de preţ sunt determinate de factori obiectivi. Nu am vrea să vedem comercianţi care profită de contextul internaţional pentru a creşte suplimentar preţurile în mod nejustificat”, a declarat Chiriţoiu, la solicitarea Agerpres.

El a subliniat că, în prezent, preţul barilului de petrol este sub 80 de dolari, un nivel comparabil cu cel înregistrat în aceeaşi perioadă a anului trecut, dar, în contextul tensiunilor actuale, este posibil să apară fluctuaţii suplimentare pe pieţele internaţionale.

„În această situaţie, ne aşteptăm ca preţurile la pompă să reflecte eventualele creşteri ale cotaţiilor internaţionale, însă, pe baza experienţei anterioare, aceste ajustări sunt de regulă moderate şi temporare”, a explicat preşedintele autorităţii de concurenţă.

Acesta a transmis că, dacă vor fi identificate încălcări ale legislaţiei concurenţei, vor fi iniţiate procedurile necesare pentru sancţionarea acestora.

Citeşte şi

Ministrul Energiei, Bogdan Ivan, a declarat luni că speculaţiile potrivit cărora motorina sau benzina vor ajunge să coste 10 lei litrul sunt nişte „minciuni sfruntate”, deoarece, în prezent, nu există niciun argument raţional, comercial sau economic care să justifice un astfel de nivel al preţului la pompă.

„În momentul de faţă, suntem preocupaţi, în primul rând, de modul în care arată potenţialele perturbaţii pe piaţa de aprovizionare cu produse petroliere, de asigurarea faptului că nu vor creşte preţurile la carburanţi nejustificat, în contextul în care avem acest conflict în Orientul Mijlociu. (…) Am discutat cu toţi operatorii din piaţă, suntem asiguraţi cu depozite în caz de urgenţă (…) care vor putea să fie folosite într-o situaţie de avarie şi care vor putea să asigure aprovizionarea pentru piaţa din România aproximativ 90 de zile în situaţii de avarie. Dar nu suntem în această situaţie. În plus, în toate terminalele de pe teritoriul României, plus în depozite, sunt suficienţi carburanţi pentru a asigura fluxurile normale fără a avea o perturbaţie”, a spus Ivan.

El a adăugat că există o creştere de aproximativ 10% a cotaţiei petrolului la nivel internaţional, însă, în condiţiile în care costul ţiţeiului reprezintă circa 25% din preţul final al carburanţilor, nu se poate vorbi despre un potenţial de creştere extrem de mare.

„Ceea ce este foarte important şi ceea care am cerut explicit ANPC, ANAF, Consiliul Concurenţei este să se uite foarte clar în aceste momente la piaţă, să se asigure că nu se foloseşte acest context internaţional pentru o potenţială speculaţie din partea unor actori economici, pentru că o creştere mai mare de 3-5 bani la pompă nu este justificată în momentul de faţă. Iar acele speculaţii care au avut loc în spaţiu public cu motorina sau benzina 10 lei sunt nişte minciuni sfruntate, vreau să le dezavuez total, pentru că nu există în momentul de faţă niciun argument raţional, comercial, economic, pentru care ar putea să ajungă preţul la pompă la aceste cote de 10 lei sau apropiat de 10 lei”, a conchis Bogdan Ivan, scrie Agerpres.

Te-ar mai putea interesa și
UE va prezenta un plan de electrificare cu țintă de 200.000 MW de instalații de stocare până în 2030. Pot urma reduceri de taxe pentru baterii, pompe de căldură și mașini electrice
UE va prezenta un plan de electrificare cu țintă de 200.000 MW de instalații de stocare până în 2030. Pot urma reduceri ...
Comisia Europeană va adopta o țintă de 200 GW pentru tehnologiile de stocare a energiei, conform documentului Electrification Action Plan (Planul de acțiune pentru electrificare) din care au......
Energia din România – Ce s-a întâmplat cu producţia şi consumul de energie (date oficiale)
Energia din România – Ce s-a întâmplat cu producţia şi consumul de energie (date oficiale)
Producţia de energie a României a scăzut cu 2,9%, în primele cinci luni ale acestui an, comparativ cu intervalul similar ...
Tronul Crizantemei rămâne interzis femeilor – Japonia a revizuit legea succesiunii imperiale, dar interdicţia pentru femei rămâne. Când se va încheia linia imperială
Tronul Crizantemei rămâne interzis femeilor – Japonia a revizuit legea succesiunii imperiale, dar interdicţia pentru ...
Parlamentul japonez a adoptat vineri o revizuire a legii succesiunii imperiale, dar a menţinut interdicţia ca tronul să-i ...
KFC se extinde cu un nou tip de restaurant. Investiția a fost de 420.000 de euro
KFC se extinde cu un nou tip de restaurant. Investiția a fost de 420.000 de euro
Sphera Franchise Group, cel mai mare grup din industria de food service din România care deține companiile care operează ...