Băncile devin cele mai profitabile afaceri din România. Cele mari lasă în urmă și giganții din energie. Banca Transilvania face istorie

Profitul Băncii Transilvania a răsturnat toate podiumurile, surclasând chiar Romgaz sau OMV Petrom. Totuși, în ciuda profiturilor record din sistemul bancar românesc, rentabilitatea capitalurilor proprii( Return on Equity sau ROE) pe 2025, de 17,63%, rămâne în urma celei din sectorul energetic, care este de 22,6%.
Gabriela Ţinteanu - mie, 04 mart. 2026, 07:24
Băncile devin cele mai profitabile afaceri din România. Cele mari lasă în urmă și giganții din energie. Banca Transilvania face istorie

”Economia românească a crescut în 2025 la 400 de miliarde de euro. În aceste condiții, este firesc ca orice companie care își menține rentabilitatea să aibă creștere de profit, mai aloes companiile din sectorul bănci, energie, farma”, spune Adrian Codirlașu, președinte CFA România. El arată că în funcție de mărimea economiei, toate companiile au rezultate mai bune și așa se explică și majorarea profitului net din sectorul bancar la un nou record de 16,1 miliarde lei.

Alexandra Smedoiu, partener fiscalitate în cadrul Deloitte România, arată că menținerea dobânzilor la niveluri ridicate și creșterea creditării, cu 10% în 2025, au stat la baza creșterii profiturilor instituțiilor de credit în 2025.

”Totuși, acest impact trebuie nuanțat pentru că între băncile mari și cele mici trebuie făcută o diferență. Taxele bancare și cotele de impozitare aplicate băncilor au avut impact diferit asupra băncilor mari față de băncile mici”. Într-adevăr, potrivit rezultatelor financiare la 9 luni din 2025 (pe tot anul nu și-au prezentat toate băncile rezultatele financiare), opt dintr băncile mici se aflau pe pierdere nu pe profit.

Dintre băncile mari, niciuna dintre băncile care și-au anunțat rezultatele financiare pe 2025 nu a avut profit net sub 1,4 miliarde de lei. Astfel, BRD Groupe Societe Generale a avut un profit net de 1,546 miliarde lei, Raiffeisen Bank de 1,75 miliarde lei, BCR de 3,2 miliarde de lei și Banca Transilvania de 4,1 miliarde de lei.

Potrivit raportărilor oficiale, Romgaz a înregistrat cel mai mare profit net în 2025 dintre companiile din energie, de 3,34 miliarde de lei, urmată de Hidroelectrica cu 3,3 miliarde de lei, OMV 3,06 miliarde de lei și Nuclearelectrica cu 2,4 miliarde de lei.

Cu un profit net de 4,1 miliarde de lei și un ROE (rentabilitatea capitalului propriu care arată profitabilitatea unității economice), de 25,6%, Banca Transilvania a bătut în 2025 orice companie din sectorul energetic.

Astfel, profiturile individuale ale marilor bănci pot concura sau depăși profitul net al unor mari companii energetice, iar eficiența capitalului (ROE) în bănci este mai sistematic măsurată și urmărită ca indicator de performanță.

Chiar dacă nu există momentan date oficiale privind totalul profiturilor din sectorul energie, profitabilitatea în 2025 este la acealași nivel cu cea din 2024, când a fost de 22,6%. Comparativ cu ROE pe întregul sistem bancar, de 17,63%, tras probabil în jos și de băncile mici care au înregistrat pierderi, profitabilitatea sectorului energetic se dovedește superioară celei din sistemul bancar. În schimb, populația este sub-bancarizată, iar potențialul de creștere al pieței este mare.

 

Te-ar mai putea interesa și
30.000 de porci au fost sacrificați în Serbia după izbucnirea mai multor focare de pestă porcină
30.000 de porci au fost sacrificați în Serbia după izbucnirea mai multor focare de pestă porcină
Circa 30.000 de porci au murit ori au fost sacrificaţi în ultimele săptămâni în Serbia, după apariţia a numeroase focare de pestă porcină africană, a anunţat marţi Ministerul sârb al......
Guvernul condus de Vasile Tofan a primit votul de încredere din partea Parlamentului Republicii Moldova
Guvernul condus de Vasile Tofan a primit votul de încredere din partea Parlamentului Republicii Moldova
Guvernul condus de Vasile Tofan a primit marţi seară votul de încredere al Parlamentului de la Chişinău, cu ajutorul ...
Trump promite un atac asupra complexului militar iranian din „Muntele Târnăcopului”
Trump promite un atac asupra complexului militar iranian din „Muntele Târnăcopului”
După a zecea noapte la rând de noi bombardamente asupra infrastructurilor iraniene, preşedintele american Donald Trump ...
Grecia a obținut venituri de peste 5 miliarde de euro din turism în primele cinci luni din 2026
Grecia a obținut venituri de peste 5 miliarde de euro din turism în primele cinci luni din 2026
Turismul elen a demonstrat în primele cinci luni din 2026 o rezilienţă solidă, pe fondul turbulenţelor geopolitice, ...