Adrian Codirlaşu (CFA România): Carburanții s-ar putea scumpi în următoarele săptămâni cu 10-15% din cauza războiului. Vor fi efecte asupra inflației

Creşterea accelerată a preţului petrolului, după izbucnirea conflictului din Orientul Mijlociu, ar putea conduce la o majorare de 10-15% a preţului combustibilului în următoarele săptămâni, cu efecte de runda a doua asupra inflaţiei din România, a afirmat, pentru AGERPRES, Adrian Codirlaşu, preşedintele CFA România.
AGERPRES - lun, 02 mart. 2026, 20:11
Adrian Codirlaşu (CFA România): Carburanții s-ar putea scumpi în următoarele săptămâni cu 10-15% din cauza războiului. Vor fi efecte asupra inflației

„Dacă ne uităm la nivel global, vedem că acest conflict a condus la o creştere a aversiunii la risc a participanţilor la pieţele financiare. Cum vedem asta? Prin faptul că bursele au scăzut atât la finalul săptămânii trecute, cât şi astăzi. De asemenea, vedem că preţurile metalelor preţioase au crescut atât astăzi, cât şi la finalul săptămânii trecute”, a menţionat Codirlaşu.

Potrivit acestuia, impactul direct al conflictului ar putea fi chiar mai mare de 10%, estimările indicând un efect cumulat de 15-20%, în condiţiile în care pieţele anticipaseră deja escaladarea tensiunilor, iar preţurile începuseră să crească anterior.

„Cel mai mult s-a văzut însă în preţul petrolului. Astăzi a crescut cu aproape 10%, iar acest lucru va avea efect asupra inflaţiei pentru că, odată cu creşterea preţului petrolului, creşte şi preţul combustibilului. Putem vedea, pe un orizont de două-trei săptămâni, această creştere a preţului petrolului transpusă în preţul combustibilului. Estimăm o posibilă creştere de 10-15% la carburanţi, dacă actualele evoluţii se menţin”, a adăugat preşedintele CFA România.

El a subliniat că scumpirea combustibilului va genera efecte de runda a doua, prin creşteri de preţuri în alte sectoare ale economiei, în special în agricultură şi transporturi, unde costurile cu carburantul au o pondere importantă.

„Acest preţ al combustibilului se va duce şi în celelalte componente ale inflaţiei, prin aşa-numitele efecte de runda a doua. Într-o lună-două vom vedea uşoare creşteri şi în alte sectoare. De exemplu, în agricultură se foloseşte combustibil în mod substanţial, la fel şi în transporturi. Deci putem vedea o uşoară creştere a preţurilor şi din aceste efecte de runda a doua”, a explicat specialistul.

În ceea ce priveşte România, impactul conflictului se va resimţi în principal prin canalul inflaţiei, a subliniat Adrian Codirlaşu.

„Impactul pentru România va fi în principal prin inflaţie, respectiv prin preţul petrolului, deoarece nu avem relaţii economice semnificative în acea zonă. Cu Iranul, de exemplu, nu avem aproape deloc relaţii economice. Astfel, singurul impact asupra României este prin preţul petrolului. Procesul dezinflaţionist va fi mai lent, inflaţia va rămâne mai mult timp în jur de 10%. Cu toate acestea, ne menţinem proiecţia pe care am avut-o la CFA România, respectiv o rată a inflaţiei între 6% şi 7% la finalul anului”, a adăugat preşedintele CFA România.

Acesta a atras atenţia că peste jumătate din preţul combustibilului este reprezentat de taxe.

„Dacă ne gândim la preţul combustibilului, mai mult de jumătate din el reprezintă taxe, iar recent au crescut şi accizele la combustibil”, a adăugat Adrian Codirlaşu.

Te-ar mai putea interesa și
Prețurile de acum la apartamente în București. Unde sunt cele mai ieftine
Prețurile de acum la apartamente în București. Unde sunt cele mai ieftine
Prețurile locuințelor din București continuă trendul ascendent și în luna în februarie 2026. În majoritatea zonelor analizate, pe baza datelor portalului Anunțul.ro, s-au înregistrat......
Trump spune că războiul din Iran va dura patru-cinci săptămâni, dar ar putea să dureze și mai mult de atât
Trump spune că războiul din Iran va dura patru-cinci săptămâni, dar ar putea să dureze și mai mult de atât
Statele Unite continuă să desfăşoare operaţiuni militare de amploare în Iran, a declarat luni preşedintele Donald ...
Diana Buzoianu: Pentru prima dată, la Ministerul Mediului şi la ANAR s-au făcut licitaţii publice pe un caiet de sarcini care n-a mai fost scris de grupuri de interese
Diana Buzoianu: Pentru prima dată, la Ministerul Mediului şi la ANAR s-au făcut licitaţii publice pe un caiet de sarcini ...
Aproape 90 de construcţii ilegale au fost dărâmate pe plajele din Năvodari, Mamaia, Eforie, Tuzla şi Mangalia, a declarat, ...
Bursa de la București a închis pe roșu ședința de tranzacționare de luni. Rulajul a depășit 157 de milioane de lei
Bursa de la București a închis pe roșu ședința de tranzacționare de luni. Rulajul a depășit 157 de milioane de lei
Bursa de Valori Bucureşti a închis în scădere pe aproape toţi indicii şedinţa de luni, iar valoarea totală a tranzacţiilor ...