India schimbă regulile de evaluare a aurului. Care este impactul asupra cererii globale

India, una dintre cele mai mari piețe de aur din lume, a adoptat o nouă reglementare care modifică modul în care fondurile de investiții din această țară pot calcula valoarea aurului și a argintului.
Economica.net - mie, 04 mart. 2026, 19:53
India schimbă regulile de evaluare a aurului. Care este impactul asupra cererii globale

Decizia a fost anunțată oficial pe 26 februarie 2026 de Autoritatea pentru Reglementarea și Supravegherea Pieței de Capital din India (Securities and Exchange Board of India – SEBI) și va intra în vigoare la 1 aprilie 2026.
Conform noilor prevederi, fondurile care investesc în aur și argint vor putea utiliza, pentru evaluarea activelor, prețurile spot de pe bursele reglementate din India, nu doar prețul de referință internațional stabilit în mod tradițional prin tranzacțiile derulate la Londra.

Mai exact, administratorii de fonduri vor avea posibilitatea de a alege între prețul internațional de referință și cotațiile locale, atunci când acestea din urmă reflectă mai fidel condițiile din piața internă.

Legătura cu piața fizică a aurului

Deși, la prima vedere, modificarea vizează exclusiv fondurile de investiții, impactul său poate depăși sfera financiară și se poate resimți indirect și în piața aurului fizic. O parte semnificativă dintre aceste fonduri investesc capitalul clienților în lingouri de aur reale, depozitate în seifuri specializate. În cazul în care interesul investitorilor pentru astfel de produse crește, fondurile pot achiziționa cantități suplimentare de aur fizic de pe piețele internaționale.

„Este important ca publicul să înțeleagă că, deși reglementarea vizează fondurile de investiții, acestea investesc în aur fizic real. Un interes mai ridicat din partea investitorilor poate genera o cerere suplimentară la nivel global pentru lingouri de aur”, a declarat Victor Dima (foto), Manager Trezorerie al Tavex România.

De ce era necesară schimbarea

Până în prezent, fondurile din India evaluau aurul în principal pe baza prețurilor internaționale, care nu reflectau întotdeauna realitățile pieței locale. Pe fondul unei cereri interne puternice, a fluctuațiilor valutare, a taxelor de import și costurilor logistice, aurul fizic tranzacționat în India poate avea adesea prețuri diferite față de reperele globale. Noua regulă urmărește să ofere investitorilor o evaluare mai exactă și mai actualizată a investițiilor lor.

Impactul asupra investitorilor din România

Pentru investitorii din România, schimbarea nu va produce efecte imediate asupra prețului aurului. Cotațiile internaționale vor rămâne principalul reper pentru piața globală. Cu toate acestea, deciziile adoptate în țări cu un consum atât de semnificativ de aur precum India pot influența indirect cererea globală pentru metalul prețios. Atunci când piețe de mari dimensiuni înregistrează creșteri ale fluxurilor de capital către fonduri de aur, acest fenomen poate avea, în timp, efecte asupra cererii de aur fizic și asupra disponibilității acestuia pe piețele internaționale.

Noua reglementare nu creează un preț global alternativ pentru aur și nu modifică direct cotațiile internaționale. Ea schimbă exclusiv metodologia de evaluare utilizată de anumite fonduri de investiții din India.

„Astfel de decizii de reglementare arată interesul tot mai mare pentru aur ca activ de refugiu, în special în perioade marcate de incertitudine economică și volatilitate pe piețele financiare”, a adăugat Victor Dima.

Despre Tavex

Fiind cel mai mare comerciant de aur de investiții din Europa de Nord și un jucător din ce în ce mai important pe piața din România și Europa de Sud-Est, Tavex este un membru important al Grupului Tavid, înființat în 1991. Tavex și-a deschis porțile în România în 2019 și are deja trei birouri în București și unul în Cluj. Tavex oferă produse de aur și argint de investiții fizice, de înaltă calitate, dar și servicii de schimb valutar. Compania este specializată în oferirea de aur de investiții, inclusiv monede de aur și lingouri de aur, precum și argint de investiții, având în același timp condiții atractive de schimb pentru cele 46 de valute.

Te-ar mai putea interesa și
Șeful PPC România: Nu văd logica să avem 27 de autorități de reglementare, câte una pentru fiecare țară din UE
Șeful PPC România: Nu văd logica să avem 27 de autorități de reglementare, câte una pentru fiecare țară din UE
Alessio Menegazzo, country managerul PPC România, este de părere că, dacă tot vorbim despre o uniune energetică a Europei, ar fi bine să se treacă de la suveranitatea națională a fiecărei......
Gazprom va prelungi livrările de gaze spre Serbia până la finele lunii septembrie
Gazprom va prelungi livrările de gaze spre Serbia până la finele lunii septembrie
Serbia şi-a asigurat prelungirea, cu trei luni, până la finele lunii septembrie, a perioadei în care va beneficia de ...
RA-APPS, obligată să publice pe site-ul instituţiei lista imobilelor proprietate a statului aflate în administrarea sa – Guvern
RA-APPS, obligată să publice pe site-ul instituţiei lista imobilelor proprietate a statului aflate în administrarea sa ...
Guvernul a aprobat vineri o hotărâre prin care obligă Regia Autonomă "Administraţia Patrimoniului Protocolului de Stat" ...
Raport KPMG: Europa atinge cel mai ridicat nivel al consumului ilicit de țigări din ultimii 10 ani
Raport KPMG: Europa atinge cel mai ridicat nivel al consumului ilicit de țigări din ultimii 10 ani
În România, contrabanda și contrafacerea ajung la 6,9% și generează pierderi de 324 milioane euro.