Criză Kosovo – Preşedintele Osmani dizolvă parlamentul şi convoacă noi alegeri

Preşedinta Kosovo, Vjosa Osmani, a dizolvat vineri parlamentul şi a anunţat convocarea de alegeri legislative anticipate, pentru a treia oară în puţin mai mult de un an, după ce deputaţii nu au reuşit alegerea unui nou preşedinte, informează AFP şi Reuters.
AGERPRES - vin, 06 mart. 2026, 11:37
Criză Kosovo - Preşedintele Osmani dizolvă parlamentul şi convoacă noi alegeri

‘Am emis un decret pentru a dizolva Adunarea’, a anunţat Vjosa Osmani într-o declaraţie de presă, precizând că termenul pentru alegerea preşedintelui a expirat joi, la miezul nopţii.

‘Un parlament care nu poate alege un preşedinte nu poate continua la nesfârşit să tărăgăneze procesul, aşa cum se încearcă’, a subliniat ea, scrie Agerpres.

Reuniţi joi seară, deputaţii au eşuat în alegerea succesorului lui Osmani, aleasă în aprilie 2021 şi al cărei mandat expiră peste o lună.

Partidul Vetevendosje al premierului Albin Kurti nu a reuşit să obţină sprijinul necesar pentru candidatul său. Partidele de opoziţie ceruseră un candidat de consens, însă Kurti l-a nominalizat pe ministrul de externe Glauk Konjufca.

Precedentele alegeri au avut loc pe 28 decembrie, în urma eşecului formării unui guvern după scrutinul din februarie 2025.

Te-ar mai putea interesa și
PPC organizează o licitație de peste 65 de milioane de lei pentru modernizarea unei stații de transformare din județul Constanța
PPC organizează o licitație de peste 65 de milioane de lei pentru modernizarea unei stații de transformare din județul ...
Compania Rețele Electrice România, parte a grupului PPC în România, a lansat pe platforma electronică de achiziții publice SEAP o licitație publică cu o valoare de peste 65 de milioane de lei......
Dacia își pune sistem fotovoltaic de 8,5 MW, care acoperă 8% din consumul uzinei de la Mioveni. Finanțare din bani europeni nerambursabili
Dacia își pune sistem fotovoltaic de 8,5 MW, care acoperă 8% din consumul uzinei de la Mioveni. Finanțare din bani europeni ...
Dacia anunță demararea proiectului „Centrală electrică fotovoltaică Dacia”, o investiție strategică ce va contribui ...
Rusia – Banca Centrală a menţinut dobânda la 14%, pe fondul majorării inflaţiei
Rusia – Banca Centrală a menţinut dobânda la 14%, pe fondul majorării inflaţiei
Banca Centrală a Rusiei a menţinut, vineri, dobânda de politică monetară la 14%, cu o săptămână înaintea alegerilor ...
Ce lucrări noi pregătește Primăria Capitalei în zona Podului Constanța
Ce lucrări noi pregătește Primăria Capitalei în zona Podului Constanța
Primăria Municipiului București (PMB) anunță vineri că a lansat la licitație contractul pentru realizarea documentației ...