Guvernul islandez va propune ca 29 august să fie data pentru referendumul privind reloarea negocierilor de aderare la Uniunea Europeană

Guvernul Islandei a anunţat vineri că va propune organizarea pe 29 august a unui referendum cu privire la reluarea negocierilor de aderare la Uniunea Europeană, informează Reuters, AFP şi DPA, transmite Agerpres.
AGERPRES - vin, 06 mart. 2026, 19:10
Guvernul islandez va propune ca 29 august să fie data pentru referendumul privind reloarea negocierilor de aderare la Uniunea Europeană

Islanda şi-a depus în 2009 candidatura pentru aderarea la UE, la un an după ce fusese afectată grav de o criză financiară. Între 2010 şi 2013 s-au desfăşurat negocieri de aderare, ulterior suspendate, iar apoi întrerupte oficial în 2015.

O rezoluţie va fi prezentată la începutul săptămânii viitoare în Parlament în legătură cu desfăşurarea acestui referendum pe 29 august, a declarat ministrul de Externe islandez Thorgerdur Katrin Gunnarsdottir (foto) într-o conferinţă de presă. Rezultatul votului din Parlament se anunţă incert.

”Vom adresa poporului următoarea întrebare: trebuie să continue negocierile privind aderarea Islandei la Uniunea Europeană? Şi poporul va putea răspunde alegând între două opţiuni: da, negocierile trebuie să continue, sau nu, ele nu trebuie să continue”, a adăugat Gunnarsdottir.

Cele trei partide din coaliţia guvernamentală de centru-stânga, la putere de la finalul lui 2024, au convenit organizarea unui referendum până la finalul lui 2027.

”Estimăm că, exact în acest moment, Islanda este suficient de puternică pe plan economic, dar şi ca naţiune sigură pe sine însăşi, pentru a putea lua această decizie”, a afirmat la rândul său şefa guvernului islandez, Kristrun Frostadottir.

Dacă negocierile se reiau şi ajung la un acord, islandezii vor fi apoi chemaţi să se pronunţe într-un nou referendum asupra termenilor finali ai aderării ţării lor la UE. Până la data suspendării negocierilor de aderare a Islandei fuseseră deschise 27 din cele 33 de capitole, dintre care 11 au fost închise provizoriu. Capitolul privind pescuitul, una dintre cele mai spinoase chestiuni, nu fusese deschis.

Un sondaj de opinie prezentat în februarie arată că 45% dintre islandezi susţin aderarea ţării lor la Uniunea Europeană.

Sursa foto: Wikipedia

Te-ar mai putea interesa și
Ultima oră. Conferință Nicușor Dan la ora 17. Anunț despre noul premier
Ultima oră. Conferință Nicușor Dan la ora 17. Anunț despre noul premier
Președintele Nicușor Dan va susține, la ora 17, o conferință de presă. Oficial nu se precizează dacă va fi făcut un anunț privind desemnrea unui candidat pentru poziția de premier, însă......
Numărul proiectelor de investiţii străine directe anunţate în România a crescut cu 16% în 2025 (analiză)
Numărul proiectelor de investiţii străine directe anunţate în România a crescut cu 16% în 2025 (analiză)
România a înregistrat 109 proiecte de investiţii străine directe (ISD) anunţate în 2025, în creştere cu 16% faţă ...
Nuclearelectrica: Memorandum cu Nucleoelectrica Argentina pentru proiectele bazate pe tehnologia CANDU 6
Nuclearelectrica: Memorandum cu Nucleoelectrica Argentina pentru proiectele bazate pe tehnologia CANDU 6
SN Nuclearelectrica (SNN) şi Nucleoelectrica Argentina Sociedad Anonima (NASA) au semnat joi un Memorandum de Înţelegere ...
Interzis pe rețelele sociale pentru minorii sub 13 ani. Ce înseamnă mini-conturile pentru cei de 15 ani, pe social media – propunerile Comisiei Europene pentru „buletinul de internet”
Interzis pe rețelele sociale pentru minorii sub 13 ani. Ce înseamnă mini-conturile pentru cei de 15 ani, pe social media ...
Preşedintele Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a propus joi o interdicţie pe social media pentru copiii sub 13 ani ...