Gigantul logistic german METRANS face prima investiție în România și cumpără 50% din terminalul Arad South, deținut de familia Oala

Grupul METRANS, parte din Hamburger Hafen und Logistik AG (HHLA), unul dintre cei mai mari operatori logistici din Europa, a semnat un acord pentru achiziții unei participații de 50% din Terminalul Afluent Arad South, deținut de familia Oala.
Andrada Ghira - lun, 09 mart. 2026, 22:04
Gigantul logistic german METRANS face prima investiție în România și cumpără 50% din terminalul Arad South, deținut de familia Oala

„Această investiție va consolida și mai mult rețeaua noastră de terminale și va întări prezența noastră strategică în Europa de Sud-Est. Așteptăm cu nerăbdare să dezvoltăm împreună terminalul Arad South și să îmbunătățim serviciile intermodale pentru clienții noștri”, potrivit anunțului companiei.

Tranzacția este condiționată de obținerea aprobărilor relevante.

Terminalul din Arad funcționează ca un hub intermodal care conectează fluxurile de marfă feroviare și rutiere din regiune. Aradul este poziționat pe coridoare europene cheie de transport marfă care leagă România de Ungaria și mai departe de Europa Centrală.

Terminalul Arad South este accesibil de pe autostrada A1 și drumul E671 și se află în apropierea zonelor industriale ale Aradului și Timișoarei. Acesta are o suprafață de 75.000 de mp, patru linii de 350 de m, două stivuitoare cu braț telescopic pentru containere și o parcare pentru 200 de camioane.

Capacitatea de depozitare a containerelor este de 750 de TEU. Firma care operează terminalul a încheiat 2024 cu afaceri de aproape două milioane de euro, potrivit datelor de la Ministerul Finanțelor.

Terminal Arad

Cine deține terminalul Afluent

Acest terminal este deținut de familia Oala. Firma care este proprietara unității îi are ca acționari pe Mircea Oala (tatăl, foto al doilea din dreapta) și Alin Oala (fiul, mijloc), cu participații minoritare, și Flora Arno, deținută de Alin Oala.

Nicoleta Oala (foto a doua din stânga), soția lui Alin Oala este directorul comercial al companiei.

Familia Oala

Companiile fac parte din grupul Afluent, care are mai multe afaceri de familie în  agricultură, logistică și transport rutier și feroviar.

Terminalul Arad South este accesibil de pe autostrada A1 și drumul E671 și se află în apropierea zonelor industriale ale Aradului și Timișoarei. Acesta are o suprafață de 75.000 de mp, patru linii de 350 de m, două stivuitoare cu braț telescopic pentru containere și o parcare pentru 200 de camioane.

Capacitatea de depozitare a containerelor este de 750 de TEU.

Cine este METRANS

METRANS este unul dintre liderii pieței transportului intermodal european, parte din grupul Hamburger Hafen und Logistik AG (HHLA).

În 2021, compania germană își conecta propriul terminal din Budapesta cu cel al Afluent de la Oradea. Parteneriatul a venit ca urmare a numărului tot mai mare de solicitări privind extinderea activităților METRANS în România.

În 2022, la două luni de la războiul din Ucraina, compania oferea clienților o alternativă la Drumul Mătăsii prin Coridorul Mijlociu și Portul Constanța. Astfel, marfa din China ajungea în Portul Constanța, de unde vagoanele transportau mai departe bunurile în restul Europei.

Anul trecut, compania a lansat o nouă conexiune intermodală între terminalul Afluent din Arad și terminalul Yusen din București.

Te-ar mai putea interesa și
De ce fiecare leu cheltuit într-un IMM produce efecte mult dincolo de bonul fiscal
De ce fiecare leu cheltuit într-un IMM produce efecte mult dincolo de bonul fiscal
În analiza economică, atenția este îndreptată frecvent către indicatorii mari: creștere economică, investiții străine, consum agregat sau politici fiscale. Aceștia sunt importanți, pentru......
FOTO Al 20-lea tren Alstom pentru România a fost recepționat pentru punerea în circulație cu călători
FOTO Al 20-lea tren Alstom pentru România a fost recepționat pentru punerea în circulație cu călători
Autoritatea pentru Reformă Feroviară (ARF) informează că, astăzi, 01 iulie 2026, o echipă mixtă - formată din responsabili ...
Acordul comercial dintre UE şi SUA a intrat în vigoare
Acordul comercial dintre UE şi SUA a intrat în vigoare
Acordul comercial dintre Uniunea Europeană (UE) şi Statele Unite a intrat în vigoare miercuri, ceea ce permite Washingtonului ...
Cu cât au scăzut rezervele valutare ale BNR într-o lună – date oficiale
Cu cât au scăzut rezervele valutare ale BNR într-o lună – date oficiale
Rezervele valutare ale Băncii Naţionale a României se situau la 30 iunie 2026 la nivelul de 63,493 miliarde de euro, în ...