Șeful mare al Kaufland și Lidl a fost în birou la Bolojan. Despre ce s-a discutat

Premierul Ilie Bolojan și CEO-ul Schwarz Group, Gerd Chrzanowski, au discutat astăzi, la Palatul Victoria, despre oportunitățile de investiții în sectorul producției alimentare din România, precum și despre promovarea producătorilor români pe piețele europene, arată un comunicat de presă al Guvernului,
Mihai Nicuţ - mar, 10 mart. 2026, 22:01
Șeful mare al Kaufland și Lidl a fost în birou la Bolojan. Despre ce s-a discutat

“Prim-ministrul Bolojan a subliniat că pachetul de stimulare economică promovat de Guvern oferă mecanisme de susținere a investițiilor, precum credite care beneficiază de garanții guvernamentale, scheme de ajutor de stat și alte facilități stabilite în acord cu normele europene.

De asemenea, sunt disponibile pârghii de încurajare a proiectelor pentru creșterea capacităților de producție în sectorul alimentar”, arată comunicatul.

Un alt subiect abordat la propunerea premierului Bolojan a fost legat de promovarea producătorilor români pe piețele europene.

”Guvernul are toată deschiderea să sprijine producătorii români competitivi să-și crească capacitatea de producție și să ajungă la standardele cerute de piețele externe, însă colaborarea cu companii internaționale de anvergură le va schimba puternic abordarea”, a afirmat șeful Executivului.

Posibilitatea de colaborare în domeniul digital și oportunitățile de investiții oferite de acest sector s-au regăsit, de asemenea, pe agenda discuțiilor de la Palatul Victoria. În acest context, prim-ministrul a afirmat că digitalizarea, integrarea sistemelor digitale și securitatea cibernetică sunt aspecte de interes pentru Guvern, având în vedere impactul acestora asupra bunului mers al economiei.

Premierul Bolojan a mulțumit reprezentanților Schwarz Group, Gerd Chrzanowski și Christian Groh, pentru investițiile realizate în România de această companie și a adăugat că economia națională oferă oportunități pentru dezvoltarea portofoliului de proiecte pe piața românească.

Din partea Guvernului, împreună cu premierul Ilie Bolojan au participat la întrevedere vicepremierul Marian Neacșu, șeful Cancelariei Prim-Ministrului Mihai Jurca și consilierul de stat în Cancelaria Prim-Ministrului, Raul Gutin.

Grupul german Schwarz este unul dintre cei mai mari retaileri internaționali, prezent în România prin rețelele de supermarketuri și hipermarketuri Lidl și Kaufland. Recent, grupul a achiziționat și o participație majoritară în retailerul român La Cocoș.

Te-ar mai putea interesa și
Proteste vizând costul vieţii în Franţa: Aproape 500.000 de participanţi
Proteste vizând costul vieţii în Franţa: Aproape 500.000 de participanţi
Aproape 500.000 de persoane au participat sâmbătă la manifestaţii împotriva costului vieţii în întreaga Franţă, dintre care 200.000 la Paris, potrivit unei coaliţii intersindicale a......
MAPN: Una dintre cele două drone a părăsit spaţiul aerian naţional; alerta aeriană a încetat
MAPN: Una dintre cele două drone a părăsit spaţiul aerian naţional; alerta aeriană a încetat
Una dintre cele două drone a părăsit spaţiul aerian naţional, a anunţat, sâmbătă seară, Ministerul Apărării Naţionale.
Iaşi: Spaţiul aerian, închis temporar; cursa de Eindhoven, redirecţionată pe Aeroportul „Ştefan cel Mare” de la Suceava
Iaşi: Spaţiul aerian, închis temporar; cursa de Eindhoven, redirecţionată pe Aeroportul „Ştefan cel Mare” ...
Spaţiul aerian al judeţului Iaşi a fost închis temporar, sâmbătă seară, în contextul alertei aeriene, iar cursa ...
E oficial: Miliardarul ucrainean Rinat Ahmetov închide fabrica de țevi din Iași pe care tocmai o cumpărase
E oficial: Miliardarul ucrainean Rinat Ahmetov închide fabrica de țevi din Iași pe care tocmai o cumpărase
Metinvest Tubular Iași, fosta ArcelorMittal Tubular Productsurmează să se închidă. 194 de angajați sunt vizați de ...