Şoferii pot verifica permisul de conducere şi numărul punctelor de penalizare acumulate în platforma digitală HUB MAI

Ministerul Afacerilor Interne pune la dispoziţia conducătorilor auto opţiunea de a-şi verifica online, într-o secţiune dedicată în HUB-ul MAI, situaţia dreptului de a conduce pe drumurile publice, respectiv numărul punctelor de penalizare și data la care acestea se șterg, arată un comunicat al Sindicatului Europol.
Cristina Şomănescu - J, 12 mart. 2026, 08:55
Şoferii pot verifica permisul de conducere şi numărul punctelor de penalizare acumulate în platforma digitală HUB MAI

Ministerul Afacerilor Interne (MAI) a introdus o nouă funcționalitate pe platforma digitală HUB MAI, începând cu 6 martie 2026. Aceasta le permite şoferilor să verifice online starea dreptului de a conduce și numărul punctelor de penalizare acumulate, arată Europol.

Opțiunea este disponibilă în secțiunea istoricul sancțiunilor rutiere. 

Ca să puteţi interoga secţiunea antemenţionată, intraţi în platforma digitală HUB MAI,  accesaţi „şoferi şi vehicule” şi ulterior vi se vor afişa următoarele subsecţiuni:

 

Accesaţi „istoricul sancţiunilor rutiere” din lista afişată în captura foto de mai sus.

Prin accesarea acestei secțiuni, şoferii pot afla dacă permisul lor de conducere se află într-una dintre situațiile prevăzute de legislația rutieră: valabil, suspendat, reținut. Informația este utilă mai ales în cazurile în care un conducător auto nu este sigur dacă perioada de suspendare a expirat ori dacă există sancțiuni aplicate recent care îi afectează dreptul de a conduce, explică Europol.

Interogarea platformei informatice a MAI vă arată numărul punctelor de penalizare acumulate, informație care până acum a fost accesibilă doar în urma verificării directe la structurile de poliție rutieră.

Sistemul punctelor de penalizare are rol preventiv în legislația rutieră, iar acumularea a 15 puncte de penalizare conduce la suspendarea exercitării dreptului de a conduce pentru o perioadă de 30 de zile, potrivit prevederilor OUG nr. 195/2002 și ale regulamentului de aplicare aprobat prin HG nr. 1.391/2006, arată Europol.

OUG nr. 195 din 2002 republicată poate fi citită integral la acest link.

Hotărârea de Guvern nr. 1.391 din 4 octombrie 2006 actualizată poate fi consultată aici. 

Te-ar mai putea interesa și
INS: Înmatriculările noi de vehicule rutiere pentru transportul pasagerilor au scăzut cu 7,6%, în trimestrul II
INS: Înmatriculările noi de vehicule rutiere pentru transportul pasagerilor au scăzut cu 7,6%, în trimestrul II
Înmatriculările noi de vehicule rutiere pentru transportul pasagerilor au scăzut cu 7,6% în trimestrul II 2026 faţă de trimestrul II 2025, în timp ce înmatriculările noi de vehicule pentru......
Preţurile producţiei industriale, în creştere cu aproape 13%, în iunie; industria energetică a raportat majorări de 24,47% (INS)
Preţurile producţiei industriale, în creştere cu aproape 13%, în iunie; industria energetică a raportat majorări de ...
Preţurile producţiei industriale, pe total (piaţa internă şi piaţa externă), au crescut cu 12,7%, în luna iunie a ...
Radu Miruţă: În zona centralei nucleare de la Cernavodă, nivelul Dunării a crescut cu 2 cm faţă de ziua trecută
Radu Miruţă: În zona centralei nucleare de la Cernavodă, nivelul Dunării a crescut cu 2 cm faţă de ziua trecută
Ministrul interimar al Apărării, Radu Miruţă, a anunţat că nivelul Dunării a crescut cu 2 cm faţă de ziua trecută ...
Hidrologii estimează că debitul Dunării ar putea scădea la 1350 mc/s până în 10 august
Hidrologii estimează că debitul Dunării ar putea scădea la 1350 mc/s până în 10 august
Debitul Dunării la intrarea în ţară (secţiunea Baziaş) va fi în scădere uşoară, până la valoarea de 1350 m3/s, ...