Armata israeliană anunţă că a lovit o instalaţie în Iran, utilizată pentru producerea de arme nucleare

Armata israeliană a anunţat joi că a bombardat o instalaţie în Iran, care - potrivit ei - era utilizată pentru producerea de arme nucleare, acest anunţ intervenind în a 13-a zi a războiului declanşat de ofensiva americano-israeliană împotriva Republicii islamice, potrivit AFP.
AGERPRES - J, 12 mart. 2026, 15:11
Armata israeliană anunţă că a lovit o instalaţie în Iran, utilizată pentru producerea de arme nucleare

„În cadrul valurilor de atacuri efectuate în ultimele zile, ‘în baza unor informaţii militare precise’, Forţele aeriene israeliene au bombardat ‘complexul Taleghan’, utilizat de regim pentru dezvoltarea capacităţilor esenţiale necesare fabricării de arme nucleare”, afirmă armata într-un comunicat.

Instalaţia Taleghan este parte a complexului Parchin, situat la aproximativ 30 km la sud-est de Teheran, unde – potrivit Institutului pentru ştiinţă şi securitate internaţională, un organism cu sediul în SUA, specializat în supravegherea proliferării nucleare – Iranul desfăşoară activităţi militare secrete.

„Armata israeliană descoperise recent că regimul luase măsuri pentru reabilitarea complexului după ce acesta fusese lovit în octombrie 2024”, potrivit textului.

Imagini din satelit distribuite joi de presa israeliană arată zona protejată cu trei cratere, probabil rezultatul atacurilor israeliene.

În comunicatul armatei israeliene se menţionează că la Taleghan erau dezvoltaţi explozibili şi se făceau „experimente sensibile” pentru proiectul AMAD, un program ştiinţific iranian pentru dezvoltarea de arme nucleare.

La jumătatea lunii februarie, experţi ai institutului american citat anunţaseră, în baza unor imagini din satelit, că autorităţile iraniene au ridicat un sarcofag de beton în jurul instalaţiei Taleghan 2.

În cadrul ofensivei în curs, armata israeliană a anunţat deja un alt atac împotriva programului nuclear iranian, pe 3 martie, împotriva complexului Minzadehei – un centru militar subteran – unde a afirmat că oameni de ştiinţă iranieni lucrau în secret la un „element-cheie al capabilităţii regimului iranian de a dezvolta arme atomice”.

Israelul şi Occidentul afirmă că Iranul caută să se doteze cu arma atomică, în timp ce Republica islamică dezminte, afirmând că îşi apără dreptul de a dezvolta un program nuclear civil.

Israelul, împreună cu SUA, a lansat la 28 februarie o ofensivă masivă pentru a face să dispară „ameninţarea existenţială” reprezentată – potrivit lui – de programele nuclear şi balistic iraniene.

Responsabili israelieni afirmă că Teheranul şi-a intensificat eforturile pentru a se dota cu arma atomică de la sfârşitul războiului de 12 zile, lansat de Israel în iunie 2025, în cursul căruia SUA au bombardat trei instalaţii nucleare, inclusiv o uzină de îmbogăţire a uraniului.

Te-ar mai putea interesa și
Centura Călimănești: A fost semnat contractul pentru consolidarea DN 7CC. Cât vor dura lucrările
Centura Călimănești: A fost semnat contractul pentru consolidarea DN 7CC. Cât vor dura lucrările
Direcția Regională de Drumuri și Poduri (DRDP) Craiova informează marți că a fost semnat contractul pentru consolidarea DN 7CC, între km 2+950 și km 3+150....
Cont special pentru copii cu dobândă avantajoasă. Unicredit crește randamentul la contul de economii Junior
Cont special pentru copii cu dobândă avantajoasă. Unicredit crește randamentul la contul de economii Junior
UniCredit Bank anunță majorarea dobânzii la 4,5% pe an pentru Contul de Economii Junior în lei, o soluție de economisire ...
Topul scumpirilor din septembrie 2026 – date inflaţie INS
Topul scumpirilor din septembrie 2026 – date inflaţie INS
Chiriile, motorina şi benzina au înregistrat cele mai mari creşteri de preţuri în septembrie 2026, comparativ cu aceeaşi ...
Dacia Striker „made in Turkiye” poate fi comandată în România. Prețurile încep de la 21.900 de euro
Dacia Striker „made in Turkiye” poate fi comandată în România. Prețurile încep de la 21.900 de euro
Marca Dacia, parte a grupului francez Renault, a anunțat în această dimineață lista de prețuri pentru modelul Striker ...