Teatrul Bulandra redenumeşte una dintre săli cu numele lui Liviu Ciulei

În semn de omagiu şi recunoştinţă, conducerea Teatrului Bulandra va reboteza una dintre săli cu numele lui Liviu Ciulei.
Economica.net - vin, 28 oct. 2011, 09:33

„Cu Teatrul Bulandra începe şi se termină marea lui poveste artistică, al cărui Mare Arhitect Liviu Ciulei a fost şi va rămâne pentru totdeauna”, informează Teatrul Bulandra. Sala Izvor a teatrului se va numi „Sala Liviu Ciulei”, „un omagiu adus Arhitectului său”, mai spune comunicatul de presă.

„Povestea lui Liviu Ciulei se identifică cu cea a Teatrului Bulandra, în care s-a afirmat şi a creat, pe care l-a influenţat cu spiritul său în modul cel mai profund, impunându-l ca un teatru de avangardă şi de elite artistice”, se arată în comunicatul citat.

Marele regizor Liviu Ciulei a murit marţi, 25 octombrie, la vârsta de 88 de ani, într-un spital din Germania, unde fusese internat din cauza mai multor afecţiuni.

Te-ar mai putea interesa și
Bursa de la București a pierdut 8,9 miliarde de lei din capitaizare săptămâna aceasta
Bursa de la București a pierdut 8,9 miliarde de lei din capitaizare săptămâna aceasta
Bursa de Valori Bucureşti (BVB) a pierdut, în această săptămână, peste 8,89 miliarde de lei la capitalizare (-1,29%), în timp ce valoarea tranzacţiilor cu acţiuni a crescut cu peste 354,03......
Şeful Skoda va fi următorul CEO al Volvo Cars
Şeful Skoda va fi următorul CEO al Volvo Cars
Constructorul auto suedez Volvo Cars a anunţat duminică numirea lui Klaus Zellmer în postul de preşedinte director general, ...
Polonezii de la Zabka extind agresiv rețeaua de magazine Froo din România și deschid într-un nou oraș mare
Polonezii de la Zabka extind agresiv rețeaua de magazine Froo din România și deschid într-un nou oraș mare
Sibiul este al șaptelea oraș din România care are magazine Froo, potrivit unui anunț făcut de lanțul polonez pe LinkedIn, ...
DEER alocă 7,7 milioane de lei pentru securizarea şi modernizarea infrastructurii de reţea din centrele de date
DEER alocă 7,7 milioane de lei pentru securizarea şi modernizarea infrastructurii de reţea din centrele de date
Distribuţie Energie Electrică România (DEER) intenţionează să achiziţioneze un sistem pentru securizarea şi modernizarea ...