Ce spune Bolojan despre preţurile de pe piaţa de energie

Premierul Ilie Bolojan a declarat că piaţa de energie de la noi din ţară funcţionează la nişte preţuri mai mari decât ar putea funcţiona în condiţii normale, pentru că au fost luate nişte decizii greşite şi pentru că a fost tolerată scumpirea intenţionată a preţurilor din energie în favoarea unor "băieţi deştepţi".
AGERPRES - lun, 16 mart. 2026, 07:40
Ce spune Bolojan despre preţurile de pe piaţa de energie

„Una din problemele noastre este că piaţa noastră de energie funcţionează la nişte preţuri mai mari decât ar putea funcţiona în condiţii normale. Asta pentru că am luat nişte decizii greşite, pentru că am tolerat acţiunile care înseamnă scumpirea intenţionată în favoarea unor băieţi deştepţi a preţurilor din energie. Ani de zile s-a întâmplat asta, din păcate. Gândiţi-vă la două lucruri şi începând de săptămâna viitoare am anunţat că o să mă ocup de acest lucru. Noi avem cam 9.000 de megawaţi necesari ca să ţinem ţara asta în funcţiune şi compania Transelectrica, de exemplu, împreună cu companiile care sunt distribuitorii, care au reţelele în gestiune, dacă ar avea o producţie de 1.000, 2.000, 3.000 de megawaţi suplimentar, gândiţi-vă că noi am fi o ţară care ar avea o supraproducţie din electricitate, deci preţurile ar scădea foarte mult, numai pentru că avem o producţie mai mare”, a spus Bolojan duminică la Digi 24 TV.

Potrivit premierului, că cei care vor să facă producţie de energie trebuie să se poată racorda la sistemul de reţele, scrie Agerpres.

„Şi, dacă terenul este ocupat, atunci nu te poţi racorda, iar dacă e înghesuială într-o anumită zonă ţi se cer costuri suplimentare, aşa-numitele întăriri de reţea, ca să dezvolţi reţeaua. Ştiţi, în trei ani de zile, câte ATR-uri am eliberat, deci viitoare proiecte de conectare? 78.000 de megawaţi. Deci gândiţi-vă, dacă de la 9.000 am creşte la 11, 12, 13.000, am avea supraproducţie. Au eliberat unor oameni care cea mai mare parte fac doar hârtii. Au ocupat reţelele, iar dumneavoastră, un investitor, dacă mâine vreţi să faceţi o investiţie, nu mai au spaţiu, nu vă mai puteţi racorda că este ocupată. Dar a doua zi, după ce vă duceţi la această companie, s-ar putea să vă sune cineva care are un proiect care să vă spună – vă vând eu documentaţia. Trebuie să spargem aceste ATR-uri care sunt de ani de zile ocupate şi practic în felul acesta ocupă posibilitatea de a produce energie în România. Nu te poţi racorda la reţele sau te poţi racorda peste ceva ani, sau poţi să produci ceva la nişte preţuri foarte mari. Asta trebuie să corectăm şi având mai multă producţie şi lăsându-i doar pe cei care într-adevăr pe cinstite vor să investească, vom avea mai multă producţie”, a explicat Bolojan.

 

Te-ar mai putea interesa și
BNR: Inflaţia va scădea substanţial în trimestrul III, dar va reintra în intervalul ţintei la finele lui 2027
BNR: Inflaţia va scădea substanţial în trimestrul III, dar va reintra în intervalul ţintei la finele lui 2027
Rata anuală a inflaţiei va scădea substanţial în trimestrul III din 2026, pe fondul epuizării efectelor directe ale eliminării plafonului la preţul energiei electrice şi ale majorării......
Redresare mai modestă pentru România. Ce a anunţat BNR despre PIB, inflaţie şi salarii – minuta şedinţei de politică monetară a CA al BNR
Redresare mai modestă pentru România. Ce a anunţat BNR despre PIB, inflaţie şi salarii – minuta şedinţei de ...
Banca Naţională a României (BNR) estimează o redresare mai modestă a activităţii economice în trimestrele II şi ...
Misiune imposibilă pentru Guvernul Bolojan. Peste 3.000 de lucrări din PNRR mai trebuie recepţionate până la 31 august
Misiune imposibilă pentru Guvernul Bolojan. Peste 3.000 de lucrări din PNRR mai trebuie recepţionate până la 31 august
Premierul interimar Ilie Bolojan a declarat, vineri, că peste 3.000 de lucrări finanţate prin PNRR mai trebuie recepţionate ...
VIDEO Autostrada A1 Lugoj – Deva: UMB așterne asfalt pe primii kilometri ai secțiunii tunelurilor
VIDEO Autostrada A1 Lugoj – Deva: UMB așterne asfalt pe primii kilometri ai secțiunii tunelurilor
UMB a început lucrările de așternere asfalt pe lotul lipsă Margina - Holdea din Autostrada A1 Lugoj - Deva, anunță ...