Fermierii care fac jumătate de milion de euro în fiecare lună

În judeţul Cluj, şapte fermieri au pus, în urmă cu aproximativ trei ani, bazele unei cooperative agricole în cadrul căreia fermierii să îşi poată produce şi comercializa laptele într-un mod organizat. Acum, cooperativa include 64 de ferme şi generează un business de 500.000 de euro pe lună. 
Alina Stanciu - vin, 28 nov. 2014, 22:01
Fermierii care fac jumătate de milion de euro în fiecare lună

În primăvara lui 2011, după o vizită în Franţa, şapte fermieri din Cluj s-au gândit că ar fi mai profitabil să crească vite împreună, într-un mod organizat, şi au pus bazele Cooperativei Agricole Someș Arieș. Acum, la peste 3 ani de la acea dată, Cooperativa adună 64 de membri, care au împreună aproximativ 8.000 de capete, dintre care 2.500 de vaci cu lapte. Business-ul generat de Cooperativă ajunge la 500.000 de euro pe lună, adică în jur de 6 milioane de euro pe an. ” Noi ne-am organizat conform Legii cooperaţiei agricole (566-2004). Fermele din Cooperativă sunt entităţi independente, numai că gestionăm producţia şi imputurile împreună”, a declarat pentru ECONOMICA.NET Călin Forgaciu, Director executiv Cooperativa Agricol Somes-Arieş şi unul dintre fondatorii Cooperativei.

Produc 40.000 de litri pe zi

De la an la an, tot mai mulţi fermieri au intrat în Cooperativa Arieş, astfel că şi cantităţile de producţie sunt tot mai mari. Sunt familii de fermieri care deţin în proprietate de la 20 la 200 de capete, iar producţia totală de lapte în momentul de faţă ajunge la 40.000 de litri pe zi. „”Fermele sunt realizate pe model austriac, şi au de la 20 la 200 de capete. Dar majoritatea au în jur de 50 de capete”, mai spune reprezentantul Cooperativei. 

Pentru a putea fi membru în Cooperativă, solicitanţii trebuie să îndeplinească anumite condiţii legate de calitatea laptelui, celulele somatice, procentul de grăsime şi proteine. Ei trebuie să aibă capacităţi de stocare frigorifică a laptelui şi să contribuie financiar la fondul comun de investiţii. 

Cel mai mare furnizor Friesland

În momentul de faţă, pentru Cooperativă desfacerea este destul de sigură, având în vedere că  a ajuns cel mai mare furnizor de lapte al companiei olandete Frieslandcampina, deţinătorii brandului Napolact. „Livrăm către Frisland între 25 şi 30.000 de litri de lapte pe zi. Restul îl dăm unor alţi procesatori mai mici”, explică acesta. 

De altfel, în vara acestui an, Cooperativa a intrat într-un alt business care le-ar putea aduce un surplus de venit. Alături de AgroTransilvania Cluster, primul cluster agricol din România, au luat cu chirie de la Friesland fabrica de brânzeturi de la Ţaga, unde vor produce celebra brânză Năsal, sub brandul Napolact. Oficialii Cooperaativei nu s-au pronunţat însă cu privire la veniturile pe care le aşteaptă din acest proiect.

Dezvoltare din fonduri europene

Pentru dezvoltare, Cooperativa a obţinut şi o finanţare cu fonduri europene, prin Programul Naţional de Dezvoltare Rurală. Mai precis, potrivit datelor Ministerului Agriculturii, Cooperativa va beneficia  de 1,6 milioane de lei, accesaţi pe măsura 142-înfiinţarea grupului de producători.

Te-ar mai putea interesa și
Premieră în România. Prima licitație de tauri de reproducție Limousine şi Charolaise. Prețurile pornesc de la 4.000 de euro
Premieră în România. Prima licitație de tauri de reproducție Limousine şi Charolaise. Prețurile pornesc de la 4.000 ...
Prima licitaţie din România dedicată taurilor de reproducţie din rasele Limousine şi Charolaise va avea loc pe data de 26 septembrie, la Saschiz, în judeţul Mureş, unde 19 exemplare vor fi......
Turcii de la AC&CO, unul dintre cei mai mari producători de textile din Europa, mai aduc 1 milion de euro în România
Turcii de la AC&CO, unul dintre cei mai mari producători de textile din Europa, mai aduc 1 milion de euro în România
Retailerul de fashion pentru bărbați AC&CO, originar din Turcia și prezent în mai multe centre comerciale din București ...
Test BMW iX3: Ingineria BMW în față cu Transfăgărășanul și realismul fantastic din Țara Făgărașului
Test BMW iX3: Ingineria BMW în față cu Transfăgărășanul și realismul fantastic din Țara Făgărașului
Am pus la încercare primul SUV BMW electric din generația Neue Klasse, versiunea 50 xDrive de 469 CP, pe un traseu de aproape ...
Ce a spus președinta Venezuelei despre cel mai mare acord petrolier din istoria mondială, încheiat recent. Impact asupra prețul benzinei
Ce a spus președinta Venezuelei despre cel mai mare acord petrolier din istoria mondială, încheiat recent. Impact asupra ...
Preşedinta interimară a Venezuelei, Delcy Rodriguez, a spus sâmbătă că acordul energetic cu SUA va rămâne în vigoare ...