UniCredit a lansat o ofertă pentru a deţine peste 30% din acţiunile Commerzbank, fără a prelua controlul

Grupul bancar italian UniCredit şi-a intensificat luni planurile care vizează Commerzbank, anunţând că a lansat o ofertă pentru a deţine peste 30% din acţiunile băncii germane, fără a depăşi pragul de la care, în conformitate cu legislaţia germană, ar fi obligată să lanseze o ofertă de preluare, transmite Reuters.
AGERPRES - lun, 16 mart. 2026, 12:14
UniCredit a lansat o ofertă pentru a deţine peste 30% din acţiunile Commerzbank, fără a prelua controlul

UniCredit, care este deja cel mai mare acţionar individual de la Commerzbank, a subliniat că nu se aşteaptă să obţină controlul asupra băncii germane, la care deţine deja 26% din acţiuni şi alte 4% sub forma unor contracte de tip swap, scrie Agerpres.

„Se aşteaptă ca UniCredit să obţină o participaţie de peste 30% la Commerzbank fără a obţine controlul”, a transmis UniCredit într-un comunicat. „Oferta este concepută pentru a depăşi pragul de 30% existent conform legislaţiei germane privind preluările şi pentru a încuraja o implicare constructivă cu Commerzbank şi acţionarii săi în următoarele săptămâni”, a adăugat banca italiană.

Conform legislaţiei germane, autoritatea de reglementare a pieţelor de capital va stabili preţul ofertei, a informat UniCredit, adăugând însă că se aşteaptă ca acest preţ să fie stabilit la 0,485 acţiuni UniCredit pentru fiecare acţiune Commerzbank. Aceasta ar însemna un preţ de 30,8 euro pentru o acţiune Commerzbank, sau o primă de 4% faţă de preţul înregistrat de acţiunile băncii germane la închiderea şedinţei din 13 martie.

Analiştii se aşteaptă ca această mişcare să pună UniCredit pe o traiectorie de coliziune cu conducerea Commerzbank, cu reprezentanţii angajaţilor băncii şi cu Guvernul german, care se opun cu toţii unei preluări.

Grupul UniCredit este o bancă comercială pan europeană cu o ofertă unică de servicii în Italia, Germania, Europa Centrală şi de Est. În România, UniCredit Bank este una dintre principalele instituţii financiare, oferind servicii şi produse de înaltă calitate pentru toate categoriile de clienţi.

Te-ar mai putea interesa și
Un conflict politic a izbucnit în Polonia din cauza livrărilor de rachete Patriot pentru Ucraina
Un conflict politic a izbucnit în Polonia din cauza livrărilor de rachete Patriot pentru Ucraina
Un scandal politic a erupt duminică în Polonia din cauza unei livrări suspecte de rachete Patriot către Ucraina, partidele de opoziţie poloneze acuzând că acest lucru s-a făcut fără......
Litigii de muncă între angajați și companii: Rolul avocatului în contestarea concedierii și apărarea intereselor în multinaționale
Litigii de muncă între angajați și companii: Rolul avocatului în contestarea concedierii și apărarea intereselor în ...
Conflictele dintre angajați și companii, mai ales în mediul multinaționalelor, trebuie analizate în funcție de temeiul ...
Armata britanică anunţă că o navă comercială a fost atacată în Marea Roşie
Armata britanică anunţă că o navă comercială a fost atacată în Marea Roşie
O navă comercială a fost atacată duminică în largul coastelor Yemenului, în Marea Roşie, a anunţat armata britanică. ...
Oportunitate pentru tinerii farmaciști din România. Antibiotice Iași lansează o nouă ediție a programului prin care a format deja aproape 300 de tineri
Oportunitate pentru tinerii farmaciști din România. Antibiotice Iași lansează o nouă ediție a programului prin care ...
Antibiotice Iași (simbil bursier ATB) anunță lansarea unei noi ediții a programului Perform a+, dedicat tinerilor faramciști. ...