Electrica vrea să preia concesionarea producerii de energie electrică și termică în municipiul Craiova

Societatea Energetică Electrica S.A. informează investitorii și acționarii de la Bursa de Valori București că a depus în data de 9 martie 2026 o ofertă tehnică și financiară la licitație publică organizată de Municipiul Craiova, având că obiect: „Delegarea prin concesiune a activității de producere energie termică și electrică, bazate pe cogenerare și/sau surse regenerabile de energie din Municipiul Craiova”.
Cristian Negrei
Mihai Nicuţ -
lun, 16 mart. 2026, 20:39
Electrica vrea să preia concesionarea producerii de energie electrică și termică în municipiul Craiova

Concesiunea vizează un contract de 12 ani și presupune realizarea unui sistem nou de producere a energiei termice pentru rețeaua centralizată (SACET) a municipiului Craiova, cu o soluție bazată pe cogenerare de înaltă eficiență și/sau surse regenerabile de energie.

Proiectul răspunde atât necesarului de energie termică al orașului, cât și cerințelor de eficientă energetică impuse de legislația europeană în vigoare (Directiva 2023/1791) (detaliile licitației sunt disponibile în sistemul SEAP).

Procedura se află în prezent în faza de evaluare a ofertelor, termenul limita pentru depunerea acestora fiind 9 martie 2026. Electrica precizează că va informa piața cu privire la rezultatul final al procedurii imediat ce acesta va fi comunicat oficial de către autoritatea contractantă, Municipiul Craiova, în conformitate cu obligațiile de transparență și raportare aplicabile companiilor listate.

„Această concesionare reprezintă una dintre cele mai importante proceduri de achiziție publică din sectorul energetic urban lansate recent în România. Prin participarea la această licitație, Electrica își reconfirmă strategia de extindere în producția de energie și angajamentul față de dezvoltarea sistemului energetic național. Este un pas concret în direcția unui portofoliu energetic integrat, care să servească atât orașele, cât și marii consumatori industriali“, a declarat Alexandru Chiriță (foto), director general Electrica.

Afacere de 2 miliarde de lei

Aflăm din SEAP că “Delegarea prin concesiune a activității de producere energie termice si electrice, bazate pe cogenerare și/sau surse regenerabile de energie din Municipiul Craiova”, contract scos la licitație de primărie, are o valoare estimată între 2 și 2,6 miliarde de lei.

Cităm în continuare din anunțul Primăriei:

“Delegarea prin concesiune a activității de producere energie termică și electrică, bazate pe cogenerare și/ sau surse regenerabile de energie din Municipiului Craiova pentru o perioada de 12 ani.

Autoritatea/entitatea contractantă intenționează să realizeze un Sistem de Producere nou, care să asigure energia termică necesară în SACET Craiova și în acest sens a fundamentat necesitatea și oportunitatea realizării acestui proiect.

Din cauza constrângerilor financiare, este necesară atragerea unui investitor privat care să realizeze o nouă sursă de producere a energiei termice. Pentru a îndeplini criteriile de calificare ca sistem eficient de încălzire și răcire centralizată prevăzute la art. 26 din Directiva 1791/2023, soluția tehnică propusă de Ofertant trebuie să asigure un sistem care utilizează cel puțin următoarele categorii: cogenerare: 80 % energie termică cogenerată de înaltă eficiență sau o combinație a următoarelor tipuri de energie termică care intră în rețeaua de transport: energie din surse regenerabile, căldură reziduală și cogenerare, unde ponderea energiei din surse regenerabile este de cel puțin 10%, iar ponderea totală a energiei din surse regenerabile, a căldurii reziduale sau a energiei termice cogenerate de înaltă eficiență este de cel puțin 50%.

Autoritatea/entitatea contractantă a decis că singura opțiune fezabilă în acest moment este forma de delegare a activității de producere din cadrul serviciului public de alimentare cu energie termică către o societate cu capital social 100 % privat prin concesiune. Delegarea prin concesiune a activității de producere energie termică și electrică, bazate pe cogenerare și/ sau surse regenerabile de energie din Mun. Craiova pentru o perioada de 12 ani se va realiza în conformitate cu cerințele documentatiei de atribuire întocmită de consultantul ELSACO ESCO SRL și aprobată prin HCL nr. 450/2025”

 

Soluția de ieșire dinr-o problemă complicată

Primarul municipiului Craiova, Lia Olguţa Vasilescu, a afirmat la finalul lui ianuarie că „falimentarea voită” de către actualul Guvern a Electrocentrale (CET) Craiova, unul dintre principalii producători de energie electrică ai României, va slăbi şi mai mult sistemul energetic naţional.

Potrivit acesteia, Electrocentrale (CET) Craiova se va închide după ce Guvernul Bolojan a respins şi al doilea memorandum depus de ministrul Energiei, prin care se solicitau 50 milioane lei pentru achiziţionarea de cazane de apă fierbinte (CAF-uri), astfel încât societatea să mai poată rezista o perioadă.

Compania de stat Electrocentrale Craiova, controlată de Ministerul Energiei, a intrat în insolvență, cu pierderi cumulate de peste 1,5 miliarde lei, și se confruntă și cu grave probleme tehnice la instalațiile sale, vechi de 50 de ani,

Te-ar mai putea interesa și
Miniștrii de externe din UE au respins extinderea misiunii Aspides către Strâmtoarea Ormuz. „Acesta nu este războiul Europei”
Miniștrii de externe din UE au respins extinderea misiunii Aspides către Strâmtoarea Ormuz. „Acesta nu este războiul ...
Miniştrii de externe ai statelor Uniunii Europene au respins luni posibilitatea extinderii către Strâmtoarea Ormuz a mandatului misiunii navale europene Aspides, care este desfăşurată în Marea......
Ministrul Muncii Florin Manole îl acuză direct de minciună pe ministrul Investițiilor. „Nu există miliardul de euro pentru seniori din bani europeni în forma prezentată de Dragoș Pîslaru”
Ministrul Muncii Florin Manole îl acuză direct de minciună pe ministrul Investițiilor. „Nu există miliardul de ...
Pachetul de Solidaritate reprezintă o necesitate socială reală, nu o temă de polemică politică, deoarece România are ...
Germania nu se va implica în războiul declanșat de SUA și Israel împotriva Iranului
Germania nu se va implica în războiul declanșat de SUA și Israel împotriva Iranului
Cancelarul german Friedrich Merz a declarat luni că Germania nu va participa la războiul americano-israelian împotriva ...
Trump le reproșează aliaților SUA lipsa de entuziasm în a se implica pentru deblocarea Strâmtorii Ormuz
Trump le reproșează aliaților SUA lipsa de entuziasm în a se implica pentru deblocarea Strâmtorii Ormuz
Preşedintele american Donald Trump a criticat luni ceea ce a numit "lipsa de entuziasm" cu care unii dintre aliaţii SUA ...