ANPC a dat amenzi de 1,49 de milioane de lei în urma controalelor realizate la benzinării, dar niciuna pentru prețuri

Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC) anunță că a efectuat controale pe 5 martie 2026 la staţiile de distribuţie a carburanţilor, iar în urma verificărilor au fost aplicate 245 de amenzi contravenţionale, în valoare totală de peste 1,49 de milioane de lei.
AGERPRES - mar, 17 mart. 2026, 16:36
ANPC a dat amenzi de 1,49 de milioane de lei în urma controalelor realizate la benzinării, dar niciuna pentru prețuri

„Potrivit cadrului legal aplicabil, în perioadele de mobilizare, stare de război, stare de urgenţă, stare de alertă sau alte situaţii de criză stabilite prin acte normative, ANPC poate interveni pentru produsele, categoriile de produse sau serviciile stabilite ca fiind în situaţie de risc speculativ. În aceste condiţii, sunt strict interzise practicile care afectează consumatorul, precum: practicarea unor preţuri nejustificat de mari; limitarea nejustificată a producţiei sau a vânzărilor; acumularea şi revânzarea produselor la preţuri crescute nejustificat”, se arată în comunicat.

Potrivit sursei citate, controalele au vizat patru categorii principale, în cadrul cărora au fost identificate neconformităţi. Astfel, la carburanţi şi produse conexe s-a constatat neafişarea preţului carburantului la loc vizibil / la pompă; totemuri de informare a preţurilor nefuncţionale; lipsa informaţiilor privind caracteristicile combustibililor comercializaţi (ex. procent etanol); afişarea unor afirmaţii comerciale nejustificate (ex. „garantăm cea mai mare cifră cetanică produsă în România”); documentaţie privind calitatea carburanţilor incompletă sau inaccesibilă; scurgeri de combustibil, pistoale defecte şi paviment neigienizat.

La produse alimentare, ANPC a constatat lipsa traducerii complete a etichetelor în limba română; produse cu data durabilităţii minimale depăşită sau ambalaje deteriorate; fructe şi legume depreciate sau cu mucegai; neafişarea corectă a preţurilor sau a preţului pe unitatea de măsură; depozitare necorespunzătoare şi vitrine frigorifice neigienizate.

În cazul serviciilor alimentare (fast-food / alimentaţie publică) instituţia a identificat următoarele neconformităţi: lipsa informării privind alergenii; etichetare incorectă a produselor; nerespectarea temperaturilor de păstrare pentru produse şi materii prime; agregate frigorifice, cuptoare şi ustensile neigienizate; proceduri nesigure în zona de preparare a alimentelor.

La produse nealimentare, ANPC a constatat lipsa traducerii şi a marcajelor de conformitate (CE) sau a declaraţiilor de conformitate; produse cu termenul de valabilitate depăşit; lipsa avertismentelor sau a indicării vârstei minime (ex. jucării); depozitare necorespunzătoare; butelii GPL neconforme sau deteriorate.

În urma controalelor au fost aplicate 359 sancţiuni contravenţionale, dintre care 114 avertismente şi 245 de amenzi contravenţionale, în valoare totală de peste 1,49 de milioane de lei. De asemenea, au fost oprite definitiv de la comercializare produse în valoare de 45.248 de lei şi temporar produse în valoare de 10.896 de lei. Totodată, au fost dispuse șapte măsuri de oprire temporară a prestării serviciilor (OTPS).

„ANPC ia act cu responsabilitate de sesizările publice ale consumatorilor şi apreciază încrederea pe care aceştia o acordă, însă intervine ferm, în limitele atribuţiilor legale, pentru a preveni şi sancţiona orice practici care ar putea afecta drepturile şi interesele consumatorilor”, a declarat Ionel Cristinel Obretin, preşedintele Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor.

Te-ar mai putea interesa și
Profitul grupului energetic BP a crescut de patru ori în trimestrul III din 2026, ca urmare a scumpirii gazelor naturale și a majorării marjelor de rafinare
Profitul grupului energetic BP a crescut de patru ori în trimestrul III din 2026, ca urmare a scumpirii gazelor naturale ...
Grupul britanic de petrol și gaze BP a raportat vineri un profit ajustat de 8,5 miliarde de dolari în trimestrul al treilea din 2026, de aproape patru ori mai mare decât cel de 2,2 miliarde de......
Centrala electrică de la Iernut. Termenul nou avansat pentru intrarea în operare comercială: până la finalul lui iunie 2027. Ministrul Chisăliță a fost pe șantier
Centrala electrică de la Iernut. Termenul nou avansat pentru intrarea în operare comercială: până la finalul lui iunie ...
Ministrul Energiei a efectuat astăzi, 31 octombrie 2026, o vizită de lucru la Centrala Termoelectrică Iernut, obiectiv ...
Creșterea economică din zona euro a încetinit în trimestrul III până la 04%. Franța a avut o scădere neașteptată, iar Germania un rezultat pozitiv foarte modest
Creșterea economică din zona euro a încetinit în trimestrul III până la 04%. Franța a avut o scădere neașteptată, ...
Economia zonei euro a înregistrat o creştere de 0,4% în trimestrul al treilea din 2026, în încetinire faţă de avansul ...
Atacul cibernetic asupra Binance, în urma căruia hackerii au furat criptovalute de 6,3 miliarde de dolari. Trump anunță că SUA analizează implicarea Coreeii de Nord în lovitură
Atacul cibernetic asupra Binance, în urma căruia hackerii au furat criptovalute de 6,3 miliarde de dolari. Trump anunță ...
Donald Trump a afirmat vineri că Statele Unite încearcă să stabilească dacă hackerii nord-coreeni se află în spatele ...