Oierii români au rămas cu un milion de oi nevândute din cauza bolii limbii albastre

Peste un milion de ovine au fost refuzate la export în ultimele două luni din cauza bolii limbii albastre şi sunt blocate în ferme din întreaga ţară, oierii pierzând astfel mai mult de 80 de milioane de euro, potrivit Federaţiei Crescătorilor de Ovine Romovis, scrie Mediafax.
Economica.net - vin, 28 nov. 2014, 12:44
Oierii români au rămas cu un milion de oi nevândute din cauza bolii limbii albastre

„Oierii sunt blocaţi în ferme cu marfa îngrăşată”, a declarat agenţiei MEDIAFAX Nicolae Cioran, vicepreşedintele Romovis.

El a explicat că din cauza bolii limbii albastre, ţările arabe care cumpărau ovine din România au interzis importurile. În aceste condiţii,peste un milion de ovine au rămas nevândute în fermele româneşti.

„Toată marfa este blocată de la începutul lunii octombrie. Sunt efective de ovine, tineret, care au ajuns la cantitatea şi calitatea de livrare, dar nu avem piaţă de desfacere. Iordania, Libia şi Libanul au oprit importurile în ultimele luni”, a adăugat Cioran.

Acesta a afirmat că nici ţările unde există probleme cu boala limbii albastre şi care cumpărau ovine din România, printre care Turcia, au sistat importurile.

„Din păcate, în România nu pot fi folosite aceste animale, pentru că nu se consumă aşa de mult la noi. Trebuie să căutăm noi pieţe”, a continuat reprezentantul crescătorilor de ovine.

Oficialul federaţiei spune că o oaie se vinde cu 2,3-2,5 euro pe kilogram în viu şi cântăreşte 35-40 de kilograme, estimând astfel pierderile oierilor la peste 80 de milioane de euro.

Efectivele de ovine din România sunt estimate la peste 9 milioane de animale, iar exporturile anuale depăşesc 5 milioane de capete.

Citeşte mai mult pe Mediafax

Te-ar mai putea interesa și
Mihai Manole, Tema Energy: Dacă România poate oferi energie și conectivitate, are șanse reale să atragă investiții de milioane de euro pentru fiecare MW construit
Mihai Manole, Tema Energy: Dacă România poate oferi energie și conectivitate, are șanse reale să atragă investiții ...
Proiectele de centre de date anunțate în România în 2025 și 2026 ar putea transforma radical piața locală și atrage investiții de milioane de euro pentru fiecare MW de capacitate......
Scandalul practicilor înșelătoare de finanțare obligă marile grupuri auto să facă provizioane pentru despăgubiri
Scandalul practicilor înșelătoare de finanțare obligă marile grupuri auto să facă provizioane pentru despăgubiri
Puțin cunoscut în România, scandalul practicilor înșelătoare de finanțare auto din Marea Britanie a generat deja multe ...
Laptele va fi tot mai puțin și mai scump în anii ce vin. Prețurile ar putea crește cu peste 30% în patru ani
Laptele va fi tot mai puțin și mai scump în anii ce vin. Prețurile ar putea crește cu peste 30% în patru ani
Pentru că fermierii renunță la vaci din motive precum creșterea costurilor sau îmbătrânirea populației, producția ...
Profesorii au făcut aproape un sfert de miliard de lei din meditații anul trecut, doar din ce au declarat la Fisc. Numai în București-Ilfov, Cluj și Brașov s-a strâns jumătate din suma totală – analiză exclusivă
Profesorii au făcut aproape un sfert de miliard de lei din meditații anul trecut, doar din ce au declarat la Fisc. Numai ...
Suma totală declarată de profesorii din ţara noastră la Fisc că au obţinut-o din meditaţii se ridică la 225 de milioane ...