Japonia – Nivel record de turişti străini în februarie, 3,47 milioane

Numărul turiştilor străini în Japonia a crescut, în ritm anual, cu 6,4% în februarie, la 3,47 milioane, cel mai ridicat total lunar înregistrat vreodată, datorită majorării numărului de călătorii din Asia de Est, în urma vacanţelor de Anul Nou Lunar, arată datele guvernamentale publicate miercuri, în contextul în care turiştii chinezi au stat departe pe fondul tensiunilor dintre Tokyo şi Beijing, transmit Kyodo şi Reuters.
AGERPRES - mie, 18 mart. 2026, 12:22
Japonia - Nivel record de turişti străini în februarie, 3,47 milioane

Cei mai mulţi turişti străini în „Ţara Soarelui Răsare” au venit din Coreea de Sud (1,09 milioane, o creştere de 28,2%) şi Taiwan (693.600, un avans de 36,7%), conform datelor publicate de Organizaţia naţională de turism din Japonia (JNTO).

Numărul vizitatorilor din China a scăzut în ritm anual cu 45,2% în februarie, la 396.400, a treia lună de declin consecutiv. Relaţiile dintre cele două ţări vecine s-au deteriorat de când prim-ministrul japonez, Sanae Takaichi, a sugerat în noiembrie că Tokyo ar putea interveni militar dacă China ar lansa un atac împotriva Taiwanului. În replică, Beijingul şi-a sfătuit cetăţenii să nu călătorească în Japonia, scrie Agerpres.

Cifrele din turism au fost sprijinite de faptul că anul acesta sărbătorile de Anul Nou Lunar au avut loc în februarie, comparativ cu ianuarie anul trecut, a precizat JNTO.

La festivalul Kawazu Sakura Festival din estul Japoniei, cunoscut pentru înflorirea timpurie a florilor de cireş, scăderea turiştilor chinezi a fost semnificativă, a explicat Hoshi Mori, director al Asociaţiei turistice a oraşului. Totuşi, festivalul a atras 630.000 de vizitatori, cei mai mulţi începând din 2022, datorită majorării numărului de turişti interni şi din Taiwan, a adăugat Mori.

Dincolo de atractivitatea Japoniei prin cultura, mâncarea şi peisajele sale, inclusiv Muntele Fuji, acest aflux se explică şi prin slăbirea yenului, care s-a prăbuşit faţă de dolar şi euro în ultimii trei ani, făcând Japonia o destinaţie turistică mai accesibilă.

Japonia a primit un nou număr record de vizitatori străini anul trecut, peste 40 de milioane pentru prima dată, în pofida unei scăderi accentuate a sosirilor de turişti chinezi la sfârşitul anului. Guvernul japonez şi-a stabilit un obiectiv ambiţios: să ajungă la 60 de milioane de turişti străini anual până în 2030, dublând numărul în mai puţin de un deceniu.

Însă această creştere riscă să alimenteze supraturismul în cele mai populare destinaţii ale arhipelagului şi să crească criticile din partea locuitorilor, în special în fosta capitală imperială Kyoto, care şi-a majorat taxa turistică în încercarea de a reduce supraturismul.

Te-ar mai putea interesa și
Ministerul Energiei a plătit și a autorizat pentru plată în această săptămână 14 milioane de euro pentru proiecte realizate prin PNRR
Ministerul Energiei a plătit și a autorizat pentru plată în această săptămână 14 milioane de euro pentru proiecte ...
Ministerul Energiei a efectuat plăţi şi a autorizat sume în valoare cumulată de peste 14 milioane de euro, în perioada 5 - 9 octombrie 2026, în cadrul Planului Naţional de Redresare şi......
Taxarea excesivă a țigaretelor, corelată cu creșteri semnificative ale comerțului ilicit și pierderi de miliarde la bugetul de stat, arată un nou raport realizat de Oxford Economics
Taxarea excesivă a țigaretelor, corelată cu creșteri semnificative ale comerțului ilicit și pierderi de miliarde la ...
Un nou studiu realizat de Oxford Economics în nouă țări identifică o corelație medie de 80% între costul real al țigaretelor ...
Care este valoarea totală a comenzilor date de România prin programul SAFE colosului german Rheinmetall, care a cumpărat acum șantierul naval Mangalia
Care este valoarea totală a comenzilor date de România prin programul SAFE colosului german Rheinmetall, care a cumpărat ...
Valoarea totală a contractelor semnate de Guvernul României cu gigantul german Rheinmetall prin programul european SAFE ...
Companiile din Germania continuă să investească în România. Anunţ al Camerei de Comerț şi Industrie Româno-Germane (AHK România)
Companiile din Germania continuă să investească în România. Anunţ al Camerei de Comerț şi Industrie Româno-Germane ...
Companiile germane continuă să investească în România, alegând piaţa locală pentru extinderea şi modernizarea capacităţilor ...