Măsurile bugetare afectează INS şi pot pune în pericol raportările statistice – sindicat

Sindicatul din Institutul Naţional de Statistică Bucureşti (SINSB) avertizează că reducerea cheltuielilor de personal şi amânarea plăţii drepturilor salariale pot afecta activitatea instituţiei şi furnizarea indicatorilor macroeconomici esenţiali.
AGERPRES - mie, 18 mart. 2026, 15:07
Măsurile bugetare afectează INS şi pot pune în pericol raportările statistice - sindicat

„Reducerea cheltuielilor de personal şi blocarea posturilor vacante într-o instituţie deja subdimensionată pune în pericol furnizarea indicatorilor macroeconomici esenţiali (PIB, inflaţie, şomaj etc.)”, susţin reprezentanţii SINSB, într-un comunicat.

Potrivit sursei citate, lipsa resursei umane calificate poate conduce la dificultăţi în raportarea datelor statistice către organisme internaţionale, precum Eurostat şi Organizaţia pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică (OCDE), cu riscul declanşării unor proceduri de infringement şi al afectării credibilităţii României.

Sindicatul acuză, totodată, amânarea plăţii drepturilor salariale stabilite prin hotărâri judecătoreşti definitive, pe care o consideră „un atac direct la adresa statului de drept”, scrie Agerpres.

De asemenea, organizaţia sindicală reclamă nivelul redus al salariilor din cadrul institutului, susţinând că angajaţii INS au cele mai mici salarii în comparaţie cu alte instituţii publice, în pofida rolului esenţial în fundamentarea deciziilor guvernamentale.

În acest context, SINSB solicită plata integrală a drepturilor salariale restante aferente anilor 2025-2026, exceptarea Institutului Naţional de Statistică de la reducerea cheltuielilor de personal şi alinierea grilei salariale la nivelul Secretariatului General al Guvernului.

„Statistica nu înseamnă doar cifre, ci şi oameni, iar aceşti oameni nu mai pot accepta să fie ignoraţi. Nu putem pretinde performanţă europeană în condiţiile unor bugete insuficiente şi ale unor drepturi salariale câştigate în instanţă, dar neplătite”, se mai arată în comunicat.

Te-ar mai putea interesa și
Apple a plătit în Irlanda 40% din impozitele plătite la nivel global în ultimul an fiscal
Apple a plătit în Irlanda 40% din impozitele plătite la nivel global în ultimul an fiscal
Gigantul tehnologic american Apple a plătit în Irlanda impozite în valoare de 17,1 miliarde de dolari în exerciţiul fiscal care s-a încheiat în luna septembrie 2025, această sumă......
Vaticanul va investi 100 de milioane de euro pentru a construi o centrală regenerabilă
Vaticanul va investi 100 de milioane de euro pentru a construi o centrală regenerabilă
Vaticanul va construi o centrală care va produce energie regenerabilă, un proiect în valoare de aproximativ 100 de milioane ...
VIDEO Autostrada Moldovei A7: Muncitorii lui Umbrărescu asfaltează bretelele la racordul cu nodul rutier Bacău Sud
VIDEO Autostrada Moldovei A7: Muncitorii lui Umbrărescu asfaltează bretelele la racordul cu nodul rutier Bacău Sud
Pasionații de infrastructură au postat imagini cu lucrările UMB în punctele critice ale celui mai "fierbinte" șantier ...
Probleme pe calea ferată? Electrificare CFR primea energie de la Cernavodă și nu recunoaște clauza de forță majoră
Probleme pe calea ferată? Electrificare CFR primea energie de la Cernavodă și nu recunoaște clauza de forță majoră
Electrificare CFR, firma de stat care asigură energia electrică pentru rețeaua feroviară a țării și are contract cu ...