Telefonul Amazon se pregăteşte pentru revenirea de la eşecul Fire Phone de acum un deceniu

Gigantul american al vânzărilor online Amazon lucrează la un nou smartphone, la un deceniu după eşecul primului său smartphone, denumit Fire Phone, cu care Jeff Bezos spera să concureze cu Apple şi Samsung dar care la final s-a dovedit unul din dintre cele mai mari eşecuri ale Amazon, transmite Reuters.
AGERPRES - vin, 20 mart. 2026, 13:20
Telefonul Amazon se pregăteşte pentru revenirea de la eşecul Fire Phone de acum un deceniu

Potrivit mai multor surse din apropierea acestui dosar, cel mai recent proiect al Amazon, cunoscut la nivel intern sub numele de „Transformer”, este dezvoltat în cadrul diviziei „de dispozitive şi servicii”. Sursele au adăugat că noul telefon este văzut de Amazon ca un potenţial dispozitiv de personalizare mobilă care se poate sincroniza cu asistentul vocal Alexa şi poate servi drept canal către clienţii Amazon pe tot parcursul zilei.

Iniţiativa este cel mai nou capitol din viziunea pe termen lung a fondatorului Jeff Bezos cu privire la un asistent de calcul omniprezent, acţionat de voce, similar cu computerul controlat vocal din serialul science fiction „Star Trek”, scrie Agerpres.

Bezos vizează un smartphone care să aibă cumpărăturile în centrul său şi care poate concura cu Apple oferind confort la livrare şi reduceri prin intermediul abonamentului Prime. Pe parcurs, Amazon ar putea obţine o multitudine de date noi despre utilizatori, disponibile doar prin intermediul telefoanelor mobile, combinate cu istoricul achiziţiilor şi preferinţele de conţinut.

Reuters nu a putut afla unele detalii, cum ar fi preţul estimativ al telefonului, veniturile pe care Amazon speră să le genereze sau angajamentul financiar pe care Amazon şi l-a asumat pentru acest proiect. De asemenea, cronologia proiectului Transformer al Amazon este neclară, iar sursele au avertizat că acesta ar putea fi abandonat dacă strategia se schimbă sau din cauza unor îngrijorări de ordin financiar.

Aşa cum este conceput în prezent, funcţiile de personalizare ale noului telefon ar face cumpărăturile de pe Amazon.com, vizionarea Prime Video, ascultarea Prime Music sau comandarea de mâncare de la parteneri precum Grubhub mai uşoare ca niciodată, au precizat sursele care au dorit să îşi păstreze anonimatul.

Un punct cheie al proiectului Transformer a fost integrarea capacităţilor de inteligenţă artificială în dispozitiv, susţin sursele. Aceasta ar putea elimina necesitatea magazinelor de aplicaţii tradiţionale, care necesită descărcarea şi înregistrarea aplicaţiilor înainte de a putea fi utilizate.

Intrarea iniţială a Amazon pe piaţa smartphone-urilor în 2014 a inclus funcţii precum un instrument de cumpărături bazat pe cameră care recunoştea produsele, le găsea de vânzare pe Amazon.com şi le punea în coşurile online ale clienţilor. Însă sistemul de operare Fire nu avea aplicaţii populare disponibile în magazinele de aplicaţii Android şi iOS şi avea un sistem complicat cu mai multe camere pentru afişarea imaginilor 3D, care consuma atât de multă baterie încât telefonul se supraîncălzea adesea. Amazon a inclus telefonul Fire cu un an gratuit de Amazon Prime, dar cu toate acestea vânzările au fost dezamăgitoare. Amazon a redus preţul de la 649 de dolari deblocat, până la 159 de dolari şi, în cele din urmă, a anulat telefonul după 14 luni.

Colin Sebastian, analist la firma financiară R.W. Baird, a declarat că, faptul că Amazon a eşuat anterior cu un smartphone nu face imposibilă o nouă încercare, dar a avertizat că va fi dificil. „Amazon va trebui să ofere consumatorilor un motiv convingător pentru a schimba telefoanele, iar oamenii sunt destul de ataşaţi de magazinele de aplicaţii existente”, a spus analistul.

La fel ca în urmă cu peste un deceniu, Amazon se confruntă cu sarcina dificilă de a-i detrona pe liderii pieţei de smartphone, Apple şi Samsung, care împreună au controlat 40% din vânzările globale anul trecut, potrivit firmei de cercetare de piaţă Counterpoint Research. Iar livrările de smartphone-uri se îndreaptă în 2026 spre cel mai mare declin înregistrat vreodată, fiind aşteptate să scadă cu 13%, potrivit International Data Corporation, deoarece scumpirea cipurilor de memorie duce la creşterea costurilor dispozitivelor.

Trei persoane care au lucrat la proiectul Transformer au declarat pentru Reuters că telefonul este încă în curs de dezvoltare. Amazon a explorat atât un smartphone tradiţional, cât şi un aşa-numit „dumbphone” cu funcţii mai limitate. Astfel de telefoane, precum Light Phone şi telefoanele cu clapetă, au reprezentat 15% din vânzările globale de telefoane în 2025, potrivit Counterpoint Research.

Te-ar mai putea interesa și
Topul companiilor din Maramureș. De la Italsofa, Unio și Moeller la Aramis, Universal Alloy și Eaton
Topul companiilor din Maramureș. De la Italsofa, Unio și Moeller la Aramis, Universal Alloy și Eaton
Cel mai mare angajator dintre firmele înregistrate în județul Maramureș este producătorul de mobilă Aramis Invest, cu 6.070 de angajați în 2024, în linie cu nivelul din anul anterior, arată......
Serbia reduce accizele la combustibil pentru a compensa efectele conflictului din Orientul Mijlociu
Serbia reduce accizele la combustibil pentru a compensa efectele conflictului din Orientul Mijlociu
Serbia va reduce accizele la ţiţei cu un nivel cumulat de 60%, pentru a calma piaţa locală şi a compensa efectele conflictului ...
Criză România. Concedieri, închideri şi ieşiri de pe piaţă, din cauza scăderii consumului şi creșterea costurilor pentru companii – avertismentul comercianţilor
Criză România. Concedieri, închideri şi ieşiri de pe piaţă, din cauza scăderii consumului şi creșterea costurilor ...
Scăderea consumului şi creşterea costurilor vor genera disponibilizări şi ieşiri de pe piaţă, în special în rândul ...
Fabrica Unilever de la Ploieşti ar putea avea un nou proprietar. Cel mai cunoscut condiment din România trece sub steag american
Fabrica Unilever de la Ploieşti ar putea avea un nou proprietar. Cel mai cunoscut condiment din România trece sub steag ...
Gigantul Unilever a confirmat astăzi, 20 martie, că a primit o ofertă de la americanii de la McCormick pentru divizia ...