Rata de topire a ghețarilor din Himalaya s-a dublat începând din anii 2000, în urma încălzirii globale – studiu

Rata de topire a gheţarilor din masivele Hindu Kush şi Himalaya s-a dublat din anii 2000 din cauza încălzirii globale, avertizează autorii a două studii ce vor fi publicate sâmbătă, transmite vineri AFP, relatează Agerpres.
AGERPRES - S, 21 mart. 2026, 09:46
Rata de topire a ghețarilor din Himalaya s-a dublat începând din anii 2000, în urma încălzirii globale - studiu

Conform acestor cercetări, publicate de Centrul Internaţional pentru Dezvoltare Montană Integrată (ICIMOD), cu sediul în Kathmandu, gheţarii din aceste două lanţuri muntoase au pierdut până la 27 de metri în grosime din 1975.

„Aceasta nu este o problemă îndepărtată; este o criză care se agravează în timp real, cu partea sa de dezastre în fiecare vară şi în fiecare sezon musonic”, a avertizat directorul ICIMOD, Pema Gyamtsho, într-un comunicat. „Trebuie să consolidăm monitorizarea şi să investim în adaptare acum”.

În fiecare an, Afganistanul, Pakistanul, India şi Nepalul sunt afectate de inundaţii şi alunecări de teren mortale, cauzate în special de secarea lacurilor glaciare. Unii experţi sunt de părere că numărul şi intensitatea acestor evenimente cresc odată cu schimbările climatice.

Conform datelor colectate de ICIMOD, suprafaţa gheţarilor din regiune s-a micşorat cu 12% între 1990 şi 2020, iar rezervele lor estimate de gheaţă au scăzut cu 9%.

Rata medie de pierdere a gheţii a crescut de la 35 cm pe an în perioada 1974-1999 la 72 cm după 2000, a explicat cercetătorul Mohd Farooq Azam. „Creşterea temperaturilor înseamnă că gheţarii au din ce în ce mai puţin timp pentru a-şi reface masa. Trebuie să reducem emisiile de carbon pentru a le permite să-şi menţină ciclul natural de refacere”, a declarat el pentru AFP.

Autorul principal al celor două studii publicate a subliniat, de asemenea, necesitatea urgentă de a consolida sistemele de monitorizare a gheţarilor pentru a permite detectarea riscurilor înainte de impactul maxim al schimbărilor climatice.

Lanţurile muntoase Hindu Kush şi Himalaya conţin cele mai mari rezerve de gheaţă de pe planetă după poli, cu peste 63.700 de gheţari înregistraţi pe o suprafaţă totală de aproape 55.800 de kilometri pătraţi. Aceşti gheţari alimentează cel puţin zece bazine hidrografice majore care irigă întreaga Asie.

Sursa foto: Wikipedia

Te-ar mai putea interesa și
Grecia, sub Cod roșu de incendii. Temperaturile ajung la 42 de grade, iar valul de căldură se intensifică
Grecia, sub Cod roșu de incendii. Temperaturile ajung la 42 de grade, iar valul de căldură se intensifică
Attica și alte unsprezece regiuni din Grecia au fost plasate luni sub alertă „Cod Roșu”, din cauza riscului semnificativ de incendii de vegetație, scrie Greek Reporter, citat de Mediafax.ro.......
Miruță, despre Uzina Mecanică Sadu: Avem două linii moderne care produc muniție NATO / US Ballistics a oferit 1,4 milioane euro avans
Miruță, despre Uzina Mecanică Sadu: Avem două linii moderne care produc muniție NATO / US Ballistics a oferit 1,4 milioane ...
Ministrul interimar al Apărării, Radu Miruță, a declarat, în direct la DC News, că la uzina mecanică Sadu există ...
Nemulţumiri privind legea salarizării: Federaţia CulturMedia începe strângerea de semnături pentru greva generală
Nemulţumiri privind legea salarizării: Federaţia CulturMedia începe strângerea de semnături pentru greva generală
Federaţia Naţională a Sindicatelor din Cultură şi Presă CulturMedia a anunţat luni că începe, în regim de urgenţă, ...
Zelenski solicită UE plata în avans a unor tranşe din asistenţa financiară oferită Ucrainei pentru apărare
Zelenski solicită UE plata în avans a unor tranşe din asistenţa financiară oferită Ucrainei pentru apărare
Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a sugerat luni în faţa mai multor lideri europeni ca o parte din împrumutul ...