Ordonața referitoare la măsurile pe piața carburanților nu se va adopta azi

OUG referitoare la introducerea unor măsuri prin care se se reducă prețul carburanților nu va fi adoptată azi în Guvernul, pentru că nu a fost dezbătută în Consiliul Economic și Social (CES) în lipsa unor avize.
Mihai Nicuţ - mar, 24 mart. 2026, 15:58
Ordonața referitoare la măsurile pe piața carburanților nu se va adopta azi

″Ședința extraordinară de Guvern anunțată pentru astăzi, ora 17.00, se va amâna pentru o dată care va fi anunțată ulterior″, a transmis Executivul.

Proiectul de OUG nu s-a dezbătut în CES pentru că nu are unele avize interministeriale. Lipesc avizul de la Justiție și de la vicepremierul PSD Marian Neacșu.

Chiar dacă avizul CES este consultativ pentru Guvern, el este obligatoriu. În absența lui, OUG nu poate fi adoptată de Guvern. Ca atare ședința de azi, în care trebuia adoptată, a fost amânată pentru mâine.

Guvernul intenționează să statueze prin OUG starea de criză în domeniul carburanților, iar principalele măsuri se referă la:

– limitarea exporturilor de diesel din ţara noastră,

– limitarea adaosului comercial al companiilor din industria petrolieră la 50% din media anului 2025

– crearea unui mecanism prin care sunt zero şanse de a specula o creştere artificială a combustibililor la pompă

– eliminarea obligativităţii de minim 8% biocombustibili la benzină

– o bonificaţie de 85 de bani pe litru pentru transportatori şi 2,6 lei pe litru reducere din acciză pentru motorina utilizată de agricultori.

Discuții tensionate în Guvern

La finalul săptămânii anterioare, ministrul Energiei, Bogdan Ivan, ar fi insistat să fie reduse TVA și accizele la carburanți pentru ca impactul asupra prețului să fie unul imediat și direct, potrivit unor surse ale Digi24.

De cealaltă parte, în acele discuții, ministrul Finanțelor, Alexandru Nazare și premierul Ilie Bolojan ar fi insistat ca această măsură să fie amânată pentru scenariul în care prețurile carburanților ar ajunge în jur de 11 lei pe litru și doar în acel context să se aplice măsuri pentru reducerea taxelor.

Ministrul Energiei, Bogdan Ivan, nu a fost de acord cu această amânare, dar s-a convenit ca măsurile să fie luate în două etape: cele din OUG-ul de acum și apoi, dacă este cazul, să fie reduse și taxele.

 

Te-ar mai putea interesa și
FOTO VIDEO Șoferii români pot cumpăra RCA de la firma lui Dorian Popa. Cu cine a lansat vedeta Hâtz Insurance
FOTO VIDEO Șoferii români pot cumpăra RCA de la firma lui Dorian Popa. Cu cine a lansat vedeta Hâtz Insurance
Șoferii români vor putea cumpăra RCA de la firma lui Dorian Popa. Vedeta a lansat, împreună un specialist cu experiență semnificativă în asigurări, Hâtz Insurance. ...
Un camion cu cipuri aparținând Nvidia a fost furat în California. Pagube este de 11,4 milioane de dolari
Un camion cu cipuri aparținând Nvidia a fost furat în California. Pagube este de 11,4 milioane de dolari
Un transport de cipuri informatice în valoare de 11,4 milioane de dolari al companiei Nvidia a fost furat în statul american ...
Tabloul „Portrait de femme en bleu” realizat de pictorul Cornelis Janssens van Ceulen, furat de naziști în 1942, a fost înapoiat moștenitorilor de drept
Tabloul „Portrait de femme en bleu” realizat de pictorul Cornelis Janssens van Ceulen, furat de naziști în ...
Un tablou pictat de un maestru flamand din secolul al XVII-lea, spoliat de nazişti de la o familie evreiască din Franţa ...
Cristian Erbașu (FPSC): Creșterea salariului minim este o necesitate pentru oameni, dar în multe situații o imposibilitate pentru companii
Cristian Erbașu (FPSC): Creșterea salariului minim este o necesitate pentru oameni, dar în multe situații o imposibilitate ...
Constructorii români au de recuperat peste un miliard de euro pentru proiectele din PNRR, însă sunt în continuare datorii ...